Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan. De ce este bine să dăruiești o icoană

×
Publicitate

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun.

 

Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.

De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând "coroană".

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu, potrivit news.ro.

Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Potrivit tradiţiei, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia. De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.

Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii - ca şi orăşenii - o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron.

"Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor“, spune Ecclesiastul. Pe vremuri numele era ales cu mare grijă. Nou-născutul primea un nume de sfânt (care îi devenea sfânt patron) sau unul cu rolul de a speria duhurile necurate, precum Urs, Lup, Grozavu, Stoian. Onomasticile în sat se topeau întru câtva în sărbătoarea Sfântului. De pildă, în ziua de Sângiorz, între multe altele, erau sărbătoriţi şi oamenii care purtau numele de Gheorghe. Oraşul, sărac în sărbători, dar atent cu individul, dă mare importanţă oAnomasticilor, deşi în viaţa de zi cu zi numele de sfinţi sunt abandonate în favoarea unor diminutive. Cine mai are curajul să se numească azi Gheorghe, chiar dacă aşa „este scris“ în acte? Spui Geo, spui Gigi, spui George. Gheorghe eşti numai de ziua ta, ba nici atunci.
Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.” Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel", scrie Irina Nicolau în "Ghidul sărbătorilor româneşti".

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Motivul emoționant pentru care un hoț a fost lăsat în libertate după ce a furat alimente dintr-un supermarket

În Statele Unite, un bărbat prins cu alimente furate dintr-un supermarket a fost lăsat în libertate, după ce poliţiştii şi managerul magazinului au aflat că omul era disperat să-şi hrănească familia.

Un făt nenăscut a fost operat cu succes, după ce i s-a depistat o tumoră pe inimă

Pentru a doua oară în istorie, o echipă de medici americani a reuşit să opereze cu succes un făt încă nenăscut.

Salată, spanac și ceapă verde pe tarabele din piețe românești. Fermierii au profitat din plin de vremea călduroasă

Salată cât vezi cu ochii, spanac de un verde crud și ceapă proaspată. Asta găsești în multe dintre solariile fermierilor din Alba și Bihor.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.