Însă la fel de mulți așteaptă încă în adăposturi. O parte dintre cățeluși și-au găsit familia la târgurile de adopții.
La primul târg de adopții ASPA din acest an, organizat într-un centru comercial din Sectorul 2, o mică parte dintre cățelușii din adăposturi așteaptă să își găsească o familie. Majoritatea celor de aici au doar câteva luni și s-au născut pe străzi.
Mult mai mulți se află însă în adăposturi. Pe site-ul aspa.ro găsiți inclusiv un catalog digital unde puteți vedea peste 2.000 de cățeluși, precum și vârsta lor, de la câteva luni la unii seniori, dar la fel de iubitori. Pentru adopție aveți nevoie de buletin, de contractul de casă sau de chirie, precum și un extras de cont care să arate că aveți resursele necesare ca să îngrjiti un câine.