Studiu: Aproape toţi românii consumă carne, jumătate dintre ei chiar zilnic. Câți vor să țină post

61749397

Nouă din zece români din mediul urban consumă carne săptămânal, iar jumătate dintre ei fac acest lucru zilnic, se arată într-o analiză realizată de Nielsen.

"Pandemia Covid-19 a declanşat numeroase schimbări, printre care şi o migraţie a obiceiurilor de consum către ecosistemul casei. În vara anului trecut, 77% dintre românii din mediul urban ne declarau într-un alt studiu (Impactul Covid asupra consumatorilor români) că intenţionează să gătească mai mult, ca formă de adaptare la situaţia economică vulnerabilizată de pandemie. Tot atunci descopeream un apetit ridicat către produse de origine românească (79%), în special în categoria mâncare", arată autorii studiului.

Cercetarea a relevat că aproape toţi românii consumă carne, jumătate dintre ei chiar zilnic.

Cifrele sunt impresionante, spun cercetătorii. 92% consumă carne de două ori pe săptămână, cel puţin. Cu toate acestea, nu sunt puţini nici cei care susţin că au redus consumul de carne în ultimul an (39%).

 

36% țin post din când în când

 

"Dacă ne uităm în meniul consumat în ultimele patru săptămâni, descoperim că tinerii de până în 24 de ani consumă în măsură mai mare decât celelalte categorii de vârstă mezeluri vegetale sau înlocuitori de carne - şi asta nu ca opţiune pentru a posti. Este posibil că acest lucru să ne semnalizeze un trend pe care producătorii de carne ar putea capitaliza pentru a nu pierde legătura, pe termen mediu şi lung, cu aceşti potenţiali consumatori", a declarat Vasi Dragomir, Consumer & Shopper Insights Leader, NielsenIQ România.

Şi pentru că se apropie Postul Paştelui, tot din studiu reiese că 36% dintre respondenţi susţin că ţin post din când în când, iar 61% dintre aceştia au în vedere produse din carne vegetală pentru perioadele de post.

Totodată, tinerii cumpără carne cu o frecvenţă mai mare comparativ cu cei mai în vârstă.

La cea mai recentă achiziţie, 87% dintre cumpărătorii de carne declară că au cumpărat carne neprocesată, în timp ce 36% au au optat pentru mezeluri.

Preferinţa pentru cele două categorii de carne consumată este mai vizibilă în rândul celor mai în vârstă (45-59 de ani).

91% dintre aceştia au optat pentru carne neprocesată la ultima cumpărătură, pe când doar 33% pentru mezeluri.

 

Tinerii preferă carnea de pui, persoanele vârstnice- porcul

 

Opţiunile pentru tipul de carne variază tot în funcţie de vârstă. Există o probabilitate mai mare ca tinerii să cumpere carne din pui (79% dintre cumpărătorii de 18- 24 de ani), în timp ce categoria celor mai în vârstă să aleagă mai des carne de porc (72% dintre cumpărătorii de 45-59 de ani).

În ceea ce priveşte capacitatea de a influenţa alegerea magazinului, carnea neprocesată este în top, 67% dintre cumpărători spunând că acest tip de carne a contat cel mai mult pentru alegerea magazinului unde să meargă la cumpărături.

Carnea gătită în casă este consumată cel mai des (75%) şi pare că ocupă un loc central în meniul zilnic al românilor. Iar dacă este şi made în România, cu atât mai bine.

Originea locală inspiră calitate ridicată în categoria "food", în general, şi în legătură cu carnea în special.

Studiul s-a desfăşurat online, în perioada octombrie- noiembrie 2020. Eşantionul cuprinde 1.000 de respondenţi, utilizatori de internet, din mediul urban.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62175135
Unic în lume. Situri de dinozauri uitate de 100 de ani, redescoperite în Transilvania

Mai multe situri de dinozauri, unice în lume, descoperite acum 100 de ani în Transilvania și uitate între timp, au fost redescoperite de un grup de oameni de știință din Ungaria și România.

62177202
Un pui de vidră răsfățat la grădina zoologică din Chicago. Cum a ajuns în această situație

Un pui de vidră este cel mai răsfățat animal de la grădina zoologică din Chicago. Blănosul de numai o lună este îngrijit de angajaţi, după ce veterinarii au stabilit că mama lui nu îl poate hrăni suficient.

62177188
Canalele Veneției au rămas fără apă. De când nu s-a mai întâmplat acest lucru

Pentru prima dată în ultimii trei ani, canalele Veneţiei au rămas fără apă, iar gondolierii s-au trezit cu ambarcaţiunile în nămol.

Recomandări
Drona tulcea
Alertă la granița României. O dronă a căzut în zona localităţii Plauru și a provocat un incendiu. MApN face cercetări

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.