Sorbet – desertul răcoritor fără lactate, ușor și natural. Rețete rapide și naturale pentru toate gusturile
Sorbetul este desertul ideal: răcoritor, fără lactate și plin de arome naturale. Ușor de preparat, poate fi adaptat cu fructe proaspete, sucuri sau siropuri simple, oferind opțiuni pentru toate gusturile.
Sorbetul este un desert rece simplu, făcut din apă, pulpă de fructe sau suc de fructe și zahăr.
Textura lui este puțin mai densă și mai „înghețată” decât gelato, din cauza conținutului mare de apă (motiv pentru care pare mai rece la gust), însă procesul de preparare al celor două deserturi italiene este în esență același: arome naturale și mixare continuă. Aromele de fructe sunt foarte populare în timpul verii, deoarece sunt mai proaspete și mai ușoare. Datorită ingredientelor sale, sorbetul este o opțiune bună când ești deshidratat sau când vrei o gustare mai sănătoasă după efort fizic.
Ce este sorbetul
Sorbetul este, în esență, un sirop simplu de zahăr, aromat cu piure sau suc de fructe ori cu alți agenți de aromatizare, precum cafeaua sau ciocolata, care este apoi răcit și mixat. Textura și ușoara cremozitate apar exclusiv din aerarea creată în timpul mixării, proces care formează microcristale de gheață și o consistență fină.
Sorbeturile comerciale sunt aproape întotdeauna mult mai fine decât cele făcute acasă, deoarece amestecul este înghețat mai rapid și mixat mai puternic, rezultatul fiind catifelat, fără granulație.
Deoarece sorbeturile sunt de obicei bazate în mare parte pe suc sau piure, permit și combinații interesante precum: pepene roșu cu busuioc, piersică cu anason sau altele.
Istoricul acestui desert
Sorbetul este considerat un precursor al gelato-ului cu fructe, dar are o consistență semi-densă. Originile sorbetului sunt mai vechi decât cele ale gelato-ului: în secolul al XI-lea, arabii au dezvoltat „shrb”, un sirop de zahăr folosit ca bază pentru sorbeturile din fructe, plante medicinale, mirodenii și flori. Acesta este strămoșul sorbetto-ului, foarte popular în Sicilia în perioada arabă.
Sorbetul nu a apărut ca desert, ci ca băutură răcoritoare. De aceea, în regiunea mediteraneană, este cunoscut pentru capacitatea sa de a hidrata. Verbul arab „shariba” înseamnă „a bea” și stă la originea cuvintelor italiene „sorbetto” și engleze „sorbet”.
În Italia și în Europa, sorbetto (sau sorbet) este adesea servit pentru a curăța papilele gustative între feluri (de obicei cel cu lămâie) sau după felul principal (cel cu cafea).
În multe restaurante italiene, este servit amestecat cu un lichior. Unele restaurante îl oferă într-un pahar înalt, consumat cu paiul, altele într-o cupă, cu lingurița. La nunți, în Italia, un pahar de sorbet de lămâie se servește între preparatele din pește și cele din carne. În Sicilia însă, sorbetto este un desert simplu, rece, fără lactate și fără ouă. Este apreciat de vegani, de cei intoleranți la lactoză și de oricine este însetat.
Origini și legende
Există multe povești care încearcă să revendice inventarea sorbetului. Unul dintre primele exemple consemnate apare în vremea împăratului roman Nero, în anul 37. Acesta își trimitea sclavii în munți să aducă zăpadă pentru a răci băuturi îndulcite cu miere și suc de fructe. Dacă nu se întorceau la timp, erau pedepsiți.
Europa nu era singurul loc unde se experimentau băuturi cu gheață. În Asia, inventatorii chinezi aveau preparate similare, servite împăraților lor.
Unii spun că Marco Polo ar fi fost primul european care a gustat o băutură cu gheață în timpul călătoriilor sale în China, dar mulți istorici actuali se îndoiesc că a ajuns vreodată acolo.
Toate aceste relatări sunt interesante, dar adevărul este că nu poate fi indicată o dată exactă pentru apariția sorbetului, deoarece istoria sa este strâns legată de cea a înghețatei, a gelato-ului, a parfait-ului și a altor preparate înghețate.
Știm totuși că băuturile cu gheață există de câteva sute de ani și că, în timp, s-au transformat în desertul pe care îl cunoaștem astăzi.
Primul sorbet consemnat
Băuturile cu gheață au început să se transforme în deserturi în secolul al XVII-lea, când s-a adăugat zahăr, apărând astfel sorbetul în forma cunoscută azi. Prima persoană care a consemnat o rețetă de sorbet a fost Antonio Latini, în anii 1600. El este creditat și cu dezvoltarea primei înghețate propriu-zise, când a adăugat lapte în rețeta de sorbet.
Sorbetul a devenit treptat unul dintre cele mai cunoscute deserturi înghețate ale Europei renascentiste și apoi ale lumii întregi.
După căderea Imperiului Roman, sorbetul și înghețata erau rare în Europa și se găseau doar în Italia. În 1533, când Caterina de Medici s-a căsătorit cu Henric al II-lea al Franței, a dus cu ea pasiunea pentru sorbet, împreună cu propriul ei bucătar specializat. După căsătorie, sorbetul și înghețata au început să se răspândească în Europa.
Este clar că aristocrații europeni din anii 1600 consumau băuturi și deserturi cu gheață, iar bucătarii lor experimentau, perfecționând rețetele care au dus la formele actuale.
Fără tehnologia modernă de refrigerare, sorbetul era costisitor. Comercianții aveau dificultăți în a menține rezerve adecvate de gheață. După apariția frigiderelor moderne în anii 1920–1930, sorbetul a devenit mai accesibil și disponibil pentru toată lumea, devenind tot mai popular, conform larte.biz.
Astăzi, sorbetul este vândut mai ales în restaurante ca desert sau ca alternativă la înghețată pentru cei intoleranți la lactoză. Poți însă să-l cumperi și acasă, din magazine, în zeci de arome. Produsele moderne sunt adesea fără lactate, fără gluten și fără ingrediente modificate genetic.
Cum se servește
Dacă prepari sorbetto acasă, acesta se păstrează bine în congelator aproximativ o lună înainte ca textura să înceapă să se schimbe.
Scoate sorbetto din congelator cu aproximativ 5 minute înainte de servire pentru a ușura procesul de porționare. Sorbetto se savurează cel mai bine în cupe răcite în prealabil, astfel încât să nu se topească prea repede, mai ales vara.
În Italia, sorbetto se servește fie într-o cupă, fie într-un cornet atunci când îl comanzi la o gelaterie.
