Sfinţii 40 de Mucenici. Ce reprezintă cei 40 de colaci în formă de 8
Sfinţii 40 de Mucenici sunt mult cinstiţi şi pomeniţi în ţara noastră, spune arhimandritul Cleopa Ilie ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996).
În această zi credincioşii aduc la biserică 40 de colaci în formă de 8, după numărul Sfinţilor 40 de Mucenici, care se cheamă popular "sfinţi" sau "mucenici".
"Să ştiţi că aceşti 40 de colăcei împletiţi simbolizează cele 40 de cununi care le-au luat din cer pentru credinţa şi răbdarea lor. Sunt făcuţi din pâine dulce şi în formă de 8, pentru că acest semn simbolizează veşnicia şi dulceaţa vieţii veşnice din ceruri", arată părintele Cleopa, conform Agerpres.
Numele acestor 40 de sfinţi sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton şi Aglae.
Sfinţii 40 de Mucenici ai lui Hristos au fost prinşi spre pătimire la 26 februarie şi şi-au dat sufletele în mâinile Domnului la 9 martie, pe vremea împăratului persecutor al creştinilor Liciniu (308-324).
Părintele Cleopa Ilie se arată neputincios să zugrăvească, prin cuvânt, o icoană atât de minunată despre chinurile, suferinţele, răbdarea şi nevoinţele acestor 40 de ostaşi viteji şi nebiruiţi ai lui Hristos de la Sevastia. "Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi încerca să arăt după a mea slabă putere, istoria sfântă a pătimirii acestor 40 de Mucenici, pe care Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îi cinsteşte cu o deosebită prăznuire de aproape două mii de ani", spune arhimandritul Cleopa Ilie
Sfinţii 40 de Mucenici au fost cu ostaşi ai împăratului pământesc, viteji în războaie, care mai pe urmă s-au arătat şi ostaşi aleşi ai împăratului ceresc. Au pătimit pentru credinţa lui Hristos pe vremea păgânului împărat Liciniu, în oraşul Sevastia Armeniei, de la un eparh fioros cu numele Agricolae.
Aducându-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întâi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înşele; apoi, văzând că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteştile legi şi să jertfească zeilor, ca să nu fie munciţi şi pedepsiţi cu moartea.
După şapte zile Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicând: "Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, când îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atât de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!".
I-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: 'Noi suntem ostaşii lui Hristos şi suntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare".
Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: "Făceţi-ne orice voiţi, că noi suntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!". În aceea zi eparhul a dat sentinţă de moarte pentru cei 40 de militari şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger.
La asfinţitul soarelui, Sfinţii Mucenici au fost dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi goi în lacul îngheţat al Sevastiei. Era ger cumplit şi se chinuiau de iuţimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere şi răbdare până la sfârşit. Unii mai slabi strigau: "Iute este gerul". Iar cei mai tari, răspundeau: "Dulce este raiul!" Alţii ziceau: "Rece este gheaţa!" Ceilalţi îi îmbărbătau, zicând: "Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!" Şi aşa se întăreau unii pe alţii, luptându-se cu frigul şi durerea.
Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Şi un ostaş din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie şi cum a deschis uşa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfânt de la el. Pe la miezul nopţii o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheaţa şi a încălzit pe Sfinţii Mucenici. Apoi s-au coborât din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostaşilor lui Hristos. Una, însă, plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaş ce păzea pe mucenici, văzând cununa a strigat: "Şi eu sunt creştin". Apoi, dezbrăcându-se, s-a aruncat în lac şi cununa s-a aşezat pe capul lui.
Dimineaţa cei 40 de martiri au fost scoşi vii din lac şi li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu toiege până ce şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Hristos.
Trupurile sfinţilor au fost arse într-un cuptor, iar cenuşa lor a fost aruncată în apă. Puţinele rămăşiţe din moaştele lor au fost adunate pe ascuns şi duse la o biserică spre cinstire, cum ceruseră Sfinţii în testamentul lor.
În Calendarul popular Măcinici Mucenici sunt spirite ale moşilor şi strămoşilor care au preluat numele şi data de celebrare ale celor 40 de Sfinţi Mucenici 9 martie din Calendarul bisericesc, care s-au jertfit pentru credinţa lor în cetatea Sevastiei. (''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' - 2000, Ion Ghinoiu).
