S-au deschis târgurile de toamnă. Care sunt cele mai căutate produse de sezon

×
Publicitate

La un târg de profil organizat la Ighiu, în județul Alba, sute de producători și-au etalat recoltă şi produsele - de la ceapă, ardei, cartofi şi mere, până la conserve sau dulcețuri numai bune de pus în cămară pentru iarnă.

Și în centrul orașului Cluj-Napoca, mii de oameni au ieșit să cumpere legume naturale, produse tradiționale din carne, fructe și multe altele.

Chiar de la intrarea în târgul din comună Ighiu, pofticioșii au fost atrași de mirosurile îmbietoare ale preparatelor făcute după rețete străvechi.

Bărbat: „Foarte bun, foarte bun recomand la toată lumea să cumpere.”

La fel de căutat a fost și mustul stors cu teascul din struguri proaspăt culeși.

Bărbat: „Dulceag și are un gust de busuioacă, mirosul super.”

Ovidiu Negrea, producător: „Un an 2022 destul de dificil pentru viticultură am avut o întârziere în primăvară, a urmat o vară secetoasă. Am adus struguri pe care îi procesăm la fața locului pentru a avea un must proaspăt, de calitate.”

Oamenii au avut de unde alege. Ceapă, ardeii, cartofii și merele au fost printre preferatele celor care vor să își asigure o cămară bogată pentru la iarnă.

Clientă: „Am mai cumpărat porumb, ardei.”

Reporter: „Cum vi se pare prețurile?”

Clientă: „Așa și așa. Mi se par mai bune, mai cu gust.”

Fermierii au adus la târg și cele mai frumoase exemplare de mioare.

Denis, crescător de oi: „Au niște calități foarte bune, dau miei, miei frumoși, stau bine la muls.”

Reporter: „Cât costă o astfel de oaie?”

Denis, crescător de oi: „În jur la 800 de lei, 1000.”

Traian Rusu, primar Ighiu: „Expozanți sunt foarte mulți, cam aproximativ 200, din care peste 100 de expozanți sunt crescători de animale și agricultori.”

Și în orașul Cluj-Napoca, producătorii locali și-au expus roadele cu ocazia Zilei Recoltei.

Adriana Turc producător local: „Tot ce vedeți este produs de noi. Gogoșarul kapia 10 lei, ardeiul gras 8 lei, ceapa 5-6 lei, morcovul 5 lei, pătrunjelul 12 lei, păstârnacul 12 lei.”

Pentru că în orice bucătărie nu trebuie să lipsească produsele din carne, oamenii au stat minute bune la coadă pentru un fir de cârnați sau o bucată de șuncă afumată.

Ioana Cordiș, producător local: ,,Tot ce ține de porc și se făcea în gospodăria bunicilor mai demult producem și noi. Un kilogram de cârnaț ajunge undeva la 39-40 lei, șunca este la 50 de lei kilogramul, slănina 37 de lei.”

Femeie: „Am cumpărat să punem pe toamnă. Am cumpărat gogoșari, ardei kapia și niște roșioare pentru copii.”

Atât târgul din Cluj-Napoca, cât și cel de la Ighiu, din Albă, sunt deschize și astăzi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62288129
Cum arată ”Casa Hobbiților”, scoasă la vânzare în SUA. Costă ”doar” 315.000 de dolari

”Casa hobbiților” a fost scoasă la vânzare în Statele Unite.  

62287762
Jimi Hendrix. Viața celui mai bun chitarist din toate timpurile

Jimi Hendrix este considerat cel mare chitarist al tuturor timpurilor. El a îmbinat stilurile de blues, jazz și rock cu tehnici ale rock-ului avangardist.

62287987
Cine a fost primul pasager care a murit într-un accident de avion. Imagini de la locul tragediei

După ce frații Wilbur și Orville Wright au efectuat primul zbor cu avionul, pe 17 decembrie 1903, următorii câțiva ani i-au petrecut în mare parte izolați, dezvoltând noua lor invenție.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.