Rețete de mucenici moldovenești și muntenești. Trucuri ca să ai cei mai delicioși mucenici

61283886

În fiecare an, pe 9 martie, atunci când se sărbătoresc 40 de Mucenici, gospodinele pregătesc mucenici. Rețetele de mucenici sunt diferite de la o regiune la alta. Cei din Moldova sunt copți, în timp ce în Muntenia se fierb. 

Pe 9 martie, în tradiția creștină se sărbătoresc cei 40 de Sfinți din Sevastia care au murit pentru credință. Dincolo de semnificația religioasă, românii păstrează în această zi și mai multe tradiții.

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri din această zi este cel al preparatului de mucenici. În funcție de regiune se pregătesc mucenici moldovenești sau muntenești.

Mucenici moldovenești pufoși - rețeta tradițională

Dacă vreți să vă impresionați membrii familiei și prietenii cu mucenicii moldovenești încercați următoarea rețetă de pe foodstory.ro.

Pentru a prepara aluatul pentru mucenicii moldovenești aveți nevoie de următoarele ingrediente:

• 600 g făină;

• 1 ou;

• 25 g drojdie;

• puțină coajă rasă de lămâie;

• 30 g unt;

• 1 linguriță zahăr;

• 1/2 linguriță sare;

• 300 ml lapte;

Pentru a pregăti siropul aveți nevoie de:

• 1 ceașcă zahăr;

• 1 ceașcă miere;

• 2 cești cu apă;

• 1/2 linguriță esență de vanilie;

Iar pentru topping aveți nevoie de 250 de nuci tocate

Modul de preparare:

Puneți făina într-un vas, iar în centrul ei adăugați drojdia dizolvată în lapte sau în apă călduță, după care adăugați uleiul, zahărul și coajă rasă de portocală.

Frământați până când aluatul prinde consistență, apoi adăugați un vârf de cuțit de sare și frământați până când obțineți un aluat elastic.

Acoperiți aluatul și îl lăsați la dospit, într-un loc cald, până când își dublează volumul.

Pregătirea formei de mucenici

După ce ați pregătit aluatul trebuie să-l împărțiți în bucăți egale, cam cât intră într-un pumn. După care, se ia fiecare bucată de aluat și se întinde în formă de șnur subțire și lung.

Apoi îl îndoiți la jumătate și pe urmă răsuciți cele două bucăți formate și le suprapuneți astfel încât să formați cifra opt.

După împletire lăsați forma la dospit timp de o oră. După ce s-a dospit, se ia forma și se pune pentru 30 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius cu ventilație.

Cât timp aceștia se coc pregătiți siropul. Fierbeți apa cu zahărul și cu aromele timp de 5 minute. După care îl lăsați să se răcească puțin și pe urmă adăugați mierea și esența de vanilie.

Când mucenicii s-au copt îi scoateți din cuptor, îi lăsați să se răcească puțin apoi îi înmuiați bine în sirop, dar cât să fie coaja umedă, iar interiorul pufos. După care îi ungeți cu miere și presărați nucă.

Rețetă pentru mucenici muntenești

Pentru a prepara mucenici muntenești aveți nevoie de:

• 300 g făină;

• 150-160 ml apa foarte calda;

• 1 vârf cuțit de sare;

• 4-5 l apa;

• 2 portocale mari (doar coaja);

• 1 lămâie mare (doar coaja);

• zahăr (cca 10-12 linguri);

• 5-6 linguri pline nucă măcinată;

• scorțișoară;

• esență de rom;

Mod de preparare mucenici muntenești

Puneți făina într-un vas, adaugați un vârf de cuțit de sare, iar în centrul ei adaugă apa fierbinte.

Frământați până când aluatul devine elastic și se răcește complet. Dacă mai este nevoie de făină, mai adăugații maxim 1-2 linguri.

Împărțiți aluatul în porții mici, iar din fiecare porție formați șnururi lungi și subțiri (puțin mai subțiri decât un siret). Formați mici cerculețe pe care apoi le răsuciți astfel încât să obțineți forma clasică de 8 a mucenicului.

Puneți mucenicii pe o bucată de hârtie de copt, unul lângă celălalt, cu atenție să nu se lipească între ei, și îi lăsați să se usuce.

Cum fierbeți mucenicii muntenești

Puneți apa la fiert într-o oală încăpătoare, adăugați zahărul, coaja de lămâie rasă și un vârf de cuțit de sare.

Când apa începe să fiarbă, adăugați mucenicii și îi fierbeți la foc mic. După ce se ridică la suprafață, îi mai lăsați pe foc pentru încă 1-2 minute.

Adăugați esența de rom, scorțișoara și nuca măcinată și amestecați bine.

În momentul în care serviți mucenicii puteți adăugă în farfurie încă câteva linguri de nucă măcinată și puțină scorțișoară.

Rețetă de mucenici de post

Sărbătoarea celor 40 de Mucenici cade în postul Paștelui, de aceea vă prezentăm o rețetă de mucenici moldovenești fără ingrediente de dulce.

Ingrediente mucenici de post

• 600 gr făină albă

• 7 gr drojdie uscată sau 25 gr drojdie proaspătă

• 300 ml apă caldă

• 50 ml ulei de floarea soarelui

• 50 gr zahăr

• 30 gr zahăr vanilinat

• 1/2 linguriță sare

• coajă de la o lămâie

• Ingrediente pentru sirop

• 250 ml apă

• 75 gr zahăr

• 8 ml esență de vanilie

Mod de preparare

Într-un bol, amestecați drojdia cu o lingură de zahăr și 2 linguri de apă caldă. Faceți o adâncitură în mijlocul făinii și puneți acolo drojdia. Lăsați bolul de o parte timp de 10 minute până se activează drojdia.

În restul de apă caldă, adăugați sarea și restul de zahăr, esența, coaja de lămâie și uleiul. Amestecați bine pentru a se dizolvă sarea și zahărul. Turnați câte puțin din amestecul lichid peste drojdia activată, în timp ce amestecați intens adăugând și făina din bol.

Frământați aluatul până când devine compact și nu se lipește. Acoperiți-l cu un prosop și lăsați-l într-un loc cald până își dublează volumul.

Rupeți bucăți mici din aluat și formați șnururi lungi și subțiri. Apoi împletiți-le câte două astfel încât să formați cifra 8.

Așezați mucenicii în tava tapetată cu hârtie de copt și îi mai lăsați 10 minute. În acest timp porniți cuptorul la 180 de grade Celsius. Când cuptorul a ajuns la temperatura setată puneți tava și lăsați-i să se coacă timp de 30-35 de minute. Cât timp se coc mucenicii preparați siropul.

Mod de preparare sirop pentru mucenici de post

Fierbeți apa cu zahărul și esență de vanilie, până când se dizolvă zahărul.

 

După ce s-au copt mucenici îi lăsați 10 minute de o parte, după care puneți siropul peste ei. După care presărați peste ei nucă din abundență.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Povestea incredibilă a unei femei care are peste 230 de stră-strănepoți. S-a căsătorit la 16 ani cu un bărbat de 50 de ani

Șase generații în aceeași fotografie. O femeie de 98 de ani, din Kentucky, a fost imortalizată în timp ce își cunoștea stră-stră-strănepoata.

Cinematograf pentru mămici și bebeluși, în Timișoara. Evenimentul a fost creat pentru cei care au copii mai mici de doi ani

La Timișoara, zeci de mămici au ales să petreacă ziua de 8 martie la cinema, alături de bebeluși. „Cine Mami” este un proiect care își propune să organizeze lunar astfel de evenimente.

Seară de distracție în București, de Ziua Femeii. Doamnele și domnișoarele au petrecut până în zori

A fost o seară de distracție în Capitală. Doamnele și domnișoarele au sărbătorit cum se cuvine Ziua Femeii.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.