Premiul Nobel 2025 pentru Medicină a fost anunțat luni la Stockholm. Donald Trump este nominalizat pentru Pace

62580454
Shutterstock

Premiile Nobel vor fi anunţate începând de luni. Sunt considerate printre cele mai prestigioase distincţii din lume pentru realizări în medicină, fizică, chimie, literatură, economie şi pace.

UPDATE: Câștigătorii premiului Nobel 2025 pentru Medicină sunt Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi. Cei trei au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirile lor fundamentale despre mecanismele care țin sistemul imunitar sub control.

-----

Câştigătorii se vor alătura panteonului laureaţilor Nobel, de la Albert Einstein la Maica Tereza.

Pentru premiul pentru pace, preşedintele american Donald Trump a fost nominalizat de mai multe ori de către persoane din SUA, precum şi de politicieni din străinătate, începând din 2018.

Numele său a fost propus şi în decembrie de o membră a Congresului din partea republicanilor pentru rolul său în negocierea Acordurilor Abraham, care au normalizat relaţiile dintre Israel şi unele state arabe.

Istoria Premiilor Nobel

Premiile Nobel au fost create de Alfred Nobel, un om de afaceri şi chimist suedez din secolul al XIX-lea. El deţinea peste 300 de brevete, dar faima sa înainte de premii se datora inventării dinamitei prin amestecarea nitroglicerinei cu un compus care făcea explozivul mai stabil.

Dinamita - care a devenit populară în construcţii, minerit şi industria armamentului - l-a făcut pe Nobel un om foarte bogat. Spre sfârşitul vieţii, el a decis să-şi folosească vasta avere pentru a finanţa premii anuale „celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari beneficii omenirii”.

Primele premii Nobel - în medicină, fizică, chimie, literatură şi pace - au fost acordate în 1901, la cinci ani după moartea sa. În 1968, Banca Centrală a Suediei a creat un al şaselea premiu, pentru economie. Deşi puriştii Nobel subliniază că premiul pentru economie nu este, din punct de vedere tehnic, un premiu Nobel, acesta este întotdeauna acordat împreună cu celelalte.

Procesul de nominalizare la Premiul Nobel

Niciuna dintre nominalizări nu este anunţată de comitetele respective ale premiilor, iar statutul Nobel interzice juraţilor să discute deliberările lor timp de 50 de ani. Însă cei care fac nominalizările pot alege să-şi facă publice recomandările.

O persoană nu se poate nominaliza singură, dar poate fi nominalizată de mai multe ori de către alţii, inclusiv de către membrii comitetului fiecărui premiu.

Fiecare comitet al premiului funcţionează puţin diferit, dar toate se străduiesc să onoreze dorinţa lui Nobel ca câştigătorii să fi adus beneficii omenirii.

Comitetul pentru premiul pentru pace este singurul care recompensează în mod regulat realizările din anul precedent, iar premiul este singurul acordat la Oslo, în Norvegia. În cazul premiilor pentru ştiinţă, acordate la Stockholm, câştigătorii trebuie adesea să aştepte zeci de ani pentru ca munca lor să fie recunoscută de juriul Nobel, care doreşte să se asigure că orice descoperire importantă rezistă testului timpului.

Programul pentru premiile Nobel din acest an

Anunţurile privind premiile Nobel 2025 încep luni, cu premiul pentru medicină, care va fi anunţat de un juriu la Institutul Karolinska din Stockholm.

Anunţurile privind premiile Nobel continuă marţi cu premiul pentru fizică, miercuri cu cel pentru chimie şi joi cu cel pentru literatură. Premiul Nobel pentru pace va fi anunţat vineri, iar Premiul Nobel pentru ştiinţe economice în 13 octombrie.

Premiile vor fi înmânate la 10 decembrie, când este marcată ziua morţii lui Nobel. Fiecare premiu are o valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape 1,2 milioane de dolari), iar câştigătorii primesc, de asemenea, o medalie de aur de 18 carate şi o diplomă. Până la trei laureaţi pentru fiecare premiu pot împărţi suma de bani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62569235
Horoscop 6 octombrie 2025 - Mercur își începe tranzitul în Scorpion. Urmează o perioadă de cunoaștere și avantaje financiare

Horoscopul pentru perioada 6 - 28 octombrie 2025 se concentrează pe tranzitul lui Mercur în Scorpion care aduce în prim-plan teme legate de bani, moșteniri, relații, dar și de transformări interioare profunde.

62580441
Arta tinerilor prinde viață în centrul Capitalei. Timp de 10 zile, Hanul Gabroveni devine scena noilor generații creative

Timp de 10 zile, publicul este invitat în centrul vechi al Capitalei să descopere arta contemporană. Hanul Gabroveni este gazda unui festival considerat o rampă de lansare pentru noile generații de artiști, arhitecți și designeri autohtoni.

62580438
Foștii studenți USV Iași au combinat gusturi inedite. Ciocolată cu rozmarin și cimbrișor, vedeta Târgului Recoltei

Cei care au ajuns la final de săptămână pe dealul Copoului din Iași s-au răsfățat la un festin. La Târgul Recoltei, foști studenți ai Universității de Științele Vieții, deveniți antreprenori între timp, au adus cele mai gustoase dintre produsele lor.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.