Pasagerii unui avion, rugați să urineze în sticle, după defectarea toaletelor de la bord. Zborul a durat 6 ore. Ce a urmat

62571761
Getty

Pasagerii unui Boeing 737 Max 8 al Virgin Australia au fost nevoiți să urineze în sticle, după ce toate cele trei toalete de la bord s-au defectat, în timpul unui zbor de șase ore. În final, un vas de toaletă plin de urină s-a revărsat pe podea.

Pasagerii unui avion de tip Boeing 737 Max 8 aparţinând companiei Virgin Australia care efectua un zbor lung, de şase ore, marţea trecută, de la Denpasar, pe Insula indoneziană Bali, la Brisbane, în Australia, au fost invitaţi să urineze în sticle, după ce toaletele aeronavei s-au defectat, relatează The Australian.

Echipajul a ales să decoleze, în pofida faptului că, la plecare, unul dintre cele trei WC-uri ale aeronavei nu funcţiona.

În timpul zborului, când mai era o oră şi 40 de minute până la destinaţie, și celelate două WC-uri au fost scoase din uz.

Privaţi de toalete, pasagerii au fost nevoiţi să se abţină sau să găsească soluţii alternative.

”Echipajul ne-a informat că va trebui să ne uşurăm în sticle sau în toaletele înfundate”, a declarat un pasager.

”O femeie în vârstă, care nu se putea abţine, a fost umiltă urinând pe ea în public”, declară el.

Până la urmă, unul dintre vasele de toaletă s-a umplut cu urină şi s-a revărsat pe podea, provocând un ”miros îngreţoşător” la bordul aeronavei.

Zborul Virgin Australia a sosit la destinație la timp, iar pasagerii au putut folosi grupuri sanitare funcționale.

Virgin Australia le-a prezentat scuze pasagerilor şi a ”mulţumit echipajului pentru gestionarea situaţiei atât de dificile de la bord”.

Compania nu a confirmat că le-a recomandat pasagerilor să urineze în sticle.

Ea a anunţat că fiecare client va fi contactat şi va primi un credit drept compensaţie, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62571738
Horoscop chinezesc septembrie 2025. Ce aduce nou Luna Cocoșului. Previziuni complete pentru toate zodiile

Septembrie 2025 aduce schimbări importante în zodiacul chinezesc, odată cu intrarea în energia Lunii Cocoșului de Lemn. Această perioadă promite claritate, oportunități și surprize neașteptate pentru toate zodiile. 

62571720
Anul bisericesc 2026. Ce urări se fac și când pică cele mai importante sărbători. Care sunt datele marcate cu cruce roșie

Anul bisericesc 2026 începe pe 1 septembrie 2025 și se încheie pe 29 august 2026, conform rânduielii Bisericii Ortodoxe Române.

62571662
Un soldat ucrainean și pisica lui au supraviețuit peste 4 ani în captivitate în Rusia. Povestea incredibilă a eliberării lor

Un soldat ucrainean, luat prizonier de ruși, povestește cum a reușit să se întoarcă acasă alături de Myshko, pisica adoptată în captivitate, cu care a petrecut peste 4 ani într-o colonie rusească.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.