Parcurile, luate cu asalt de Florii. Oamenii au venit la plimbare chiar și din alte orașe

×
Publicitate

Vremea frumoasă i-a scos la plimbare și pe cei care nu au plecat departe de casă. Parcurile și terasele din orașe au fost pline de oameni care abia așteptau să se relaxeze, să facă sport, ori să mănânce ceva bun.

În București, de pildă, la prânz au fost 15 grade Celsius.

Cu bicicleta, trotineta sau la pas, mulţi bucureşteni s-au bucurat de plimbare şi aer curat.

„Am ieșit la plimbare cu cel mic. Am vrut să mergem la zoo, dar era foarte aglomerat, așa că am optat pentru parc”.

„Cu cei doi copilași, la plimbare în aer liber, de duminică. Intenționam o plimbare cu vaporașul, dar vremea nu prea ne lasă, totuși e puțin vânt", spuneau oamenii ieșiți la plimbare.

A fost ocazia potrivită și pentru o gustare în aer liber.

„Îmi era dor de copilărie, era unul dintre deserturile mele preferate" spunea o femeie care mânca vată de zahăr.

Și în Cluj-Napoca, oamenii s-au relaxat la o cafea, o limonadă sau o înghețată.

Reporter: Ce înghețată ai?

Fetiță: „De căpșuni și măr roșu”

Reporter: Și care e mai bună?

Fetiță: „Nu știu, am mâncat-o pe cea de căpșuni, și acum o încerc pe cea de măr... E bună și asta”.

Alții au bătut zeci de kilometri pentru a schimba peisajul, spre exemplu la Alba Iulia.

Daniela, turistă: „Venim de la Sibiu într-o plimbare, și ni se pare foarte frumos, ne bucurăm de soare, de vremea frumoasă.”

În Alba Iulia, copiii au fotografiat figurinele din parc: iepurași și ouă roșii: „Am ieșit la plimbare, ne distrăm, ne jucăm cu restul copiilor, ne-am plimbat, ne-am uitat pe la ouă e mult mai bine decât să stăm așa înăuntru”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62338322
Zi de picnic la munte și schi pe pârtii. În Brașov au ajuns și turiști din Costa Rica

La munte a fost o zi ideală pentru plimbări în aer liber și un popas la locurile de picnic. Centrul Brașovului s-a umplut de vizitatori, iar pe Masivul Postăvaru s-a schiat, în condiții excelente.

62338320
Vremea frumoasă i-a scos din casă pe români. Pe litoral, cherhanalele și restaurantele pescărești au fost la mare căutare

Pe litoral, cherhanalele și restaurantele pescărești au fost foarte căutate. Oaspeții au comandat preparate din pește de Marea Neagră, dar și specialități mediteraneene.

62338317
Fals polițist, arestat după ce a tras pe dreapta o polițistă. Cum a reacționat

Un fals polițist a fost arestat după ce a tras pe dreapta un polițist adevărat. Era o polițistă care tocmai ieșise din tură și i-a cerut legitimația, însă escrocul a demarat în trombă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.