Copila, despre care nu se mai știa nimic de câteva zile, a fost preluată de serviciile de protecție a copilului, potrivit Ouest France.

Existau îngrijorări mari încă din 15 martie. În acea zi, potrivit poliției, Yasmin Gonzalez Benitez i-a cerut colegei de apartament să aibă grijă de fiica ei timp de câteva ore, în timp ce ea urma să își viziteze familia în Tijuana, la granița dintre Statele Unite și Mexic.

Ea promisese că se va întoarce în Santa Ana în aceeași seară. Însă nu a mai revenit nici atunci, nici a doua zi, ceea ce a determinat-o pe colega de apartament să alerteze serviciile de urgență: „A încercat să o contacteze pe Yasmin, dar nu a primit niciun răspuns...”

Tânăra de 21 de ani urma să își viziteze fratele și mama, care au fost contactați de autorități, însă s-ar fi dovedit necooperanți. Până la clarificarea situației, fetița a fost plasată în grija serviciilor de protecție a copilului.

Citește și
De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște. Ce stă în spatele acestei tradiții

„Foarte suspect”

A fost emis apoi un anunț de dispariție, relatează CBS: „Își ducea fiica la grădiniță, se întorcea acasă, mergea la muncă... Avea mereu pe cineva care să aibă grijă de copil. Nu pleca niciodată mai mult de două zile fără ea, așa că ni se pare foarte suspect”, au declarat polițiștii.

În cele din urmă, această dispariție îngrijorătoare s-a dovedit a fi un caz de abandon voluntar. Anchetatorii au găsit-o pe mamă teafără și nevătămată. Potrivit comunicatului, aceasta „se află în Mexic din propria voință”, fără alte detalii. Fetița rămâne în grija serviciilor de protecție a copilului.