O femeie și-a dat în judecată fostul iubit, după ce acesta a acuzat-o că e infertilă. Ce ascundea de fapt

×
Publicitate

Acțiune inedită în instanțele din România: o femeie din Brașov și-a dat în judecată fostul iubit și îi cere daune de 60.000 de euro pentru că ar fi acuzat-o pe nedrept că nu poate avea copii.

Femeia susține însă că partenerul ei era de fapt infertil și i-ar fi ascuns asta cu bună știință, vreme de patru ani.

Întâmplarea scoate la iveală o problemă serioasă: fertilitatea scade într-un ritm accelerat în România. Un studiu făcut de asociația pentru reproducere umană arată că un sfert dintre cuplurile care își doresc un copil nu au reușit să obțină o sarcină nici după 5 ani.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, le-a povestit avocaților că în cei patru ani cât a durat relația cu fostul iubit, s-au străduit să facă un copil, dar ea nu a rămas însărcinată. Partenerul ar fi acuzat-o, chiar și în public, că ea poartă întreaga vină.

Judith Balint, avocat: „În momentele în care încercau să facă copii și nu au reușit, acesta o numea stearpă, spunea la toată lumea că ea nu a fost în stare să procreeze și să îi facă copiii mult doriți, în schimb acesta era inapt să procreeze întrucât suferea de disfuncție erectilă.”

Femeia e convinsă că bărbatul are probleme de fertilitate și că el i-ar ascuns acest lucru cu bună știință.

Pretinde 60.000 de euro daune pentru că, susține ea, i-au fost afectate demnitatea și onoarea.

Judith Balint, avocat: „Noi sperăm că vom crea un precedent cu această acțiune. I-a creat acestei femei un prejidiciu. Prin faptul că i-a ascuns această imposibilitate de a procrea, ea și-a pierdut patru ani din viață, timp în care ea putea să își întemeieze o familie și să aibă trei copii”.

Instanța urmează să decidă, în funcție de expertiza medicală, dacă afirmațiile femeii sunt sau nu întemeiate.

Cert este însă că, după ultimele studii, infertilitatea este o problemă tot mai serioasă în multe cupluri din România, iar cauzele nu sunt neapărat medicale.

Mircea Preda, medic specialist obstetrică-ginecologie: „În 40% din situații, cauza infertilității este masculină iar în 60 % ori este cauza combinată ori e cauza feminină. Cauze externe în general ar putea fi modul de viață, un regim nesănătos, cu nopți pierdute, fumatul, alcoolul.”

Problemele de infertilitate conduc adesea la neînțelegeri și tensiuni în cuplu.

Dănuț Negru, psiholog: „O astfel de problemă atât de delicată face dovada trăiniciei relației dintre cei doi, a modului în care înțeleg să se susțină în special într-o astfel de situație, partenera are nevoie de tot concursul partenerului pentru a avea confortul necesar într-o astfel de procedură”.

O altă problemă ar fi și amânarea momentului maternității: statistic, vârsta mamelor la naşterea primului copil este într-o creștere accelerată.

În 1997, de pildă, vârstă medie a mamei la primul copil era de 23 de ani. Acum, femeile aduc pe lume primul copil, în medie, la 27 de ani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62109453
Momentul în care un tânăr dă foc unui taximetru, în Alba Iulia

Un tânăr din Braşov, băut bine, s-a gândit să trăiască senzaţii tari şi a incendiat o maşină parcată pe o stradă centrală din Alba Iulia.

62109440
Un chinez aflat în carantină a făcut un „maraton” în locuința lui. Cât a alergat

Un chinez din orașul Hangzhou, care se află în carantină, a alergat 50 de kilometri în apartamentul lui.

62109437
O femeie și fiul ei au făcut mii de rezervări false la hoteluri. Prejudiciul creat este uriaș

Poliţia din Japonia a arestat o mamă şi pe fiul acesteia pentru o serie de rezervări false la hoteluri.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.