Mărțișorul, simbolul primăverii. Toată lumea a căutat în magazine cadoul perfect pentru 1 Martie

×
Publicitate

Sâmbătă vine primăvara, așa că vineri, toată lumea a căutat în magazine, librării și piețe, mărțișorul perfect.

De la clasica broșă în formă de coșar ori trifoi, la bijuterii cu pietre prețioase, până la ciocolată, băuturi și cafea, toate vor avea șnur alb-roșu, semn că este din nou martie în calendar.

Pentru unii bărbați nu a contat că 1 Martie pică anul acesta într-o zi nelucrătoare, așa că și-au pregătit stocul pentru colege și familie. De pildă, acest domn care este profesor are de cumpărat 80 de mărțișoare.

Vasile Grecu: „Pentru soție, soacră, fiică, colege de serviciu. Sunt profesor la o școală și suntem 100 dintre care vreo 80 doamne. Brățări, bufnițe, ghiocei, animaluțe.” Reporter: „Ne puteți spune cât ați cheltuit?” Vasile Grecu: „Încă n-am terminat, vreo 200 până acum.”

Mărțișoarele sunt ceva mai ieftine ca în alți ani pentru că în ultima săptămână vremea i-a ținut departe pe clienți. Pe de altă parte, cu gândul la surpriza pe care o vor face partenerei, au fost și domni care nu s-au uitat la prețuri. Și mărțișoarele comestibile sunt apreciate. Delicate, împachetate în cutii care îți iau ochii, și prinse cu un șnur alb-roșu, mărțișoarele din ciocolată au întotdeauna succes.

Anca Codreanu, managerul unui magazin de ciocolată: „Merg foarte bine, cele cu o pralina, două, patru praline, iar cei care au vrut să impresioneze au ales cutia black big, care are aproximativ 100 de praline.”

La Timișoara, anul acesta, autoritățile au autorizat pentru vânzarea de mărțișoare doar artiști și absolvenți ai unor școli de artă. Fiecare stand poartă o semnătură, de la tablouri în miniatură pictate manual, până la fețe zâmbitoare create din materiale ușor de modelat ori bucățele de lemn atent sculptate.

Tibor Inași, artist: „Le place că e cumva o jucărie mai mult și are o utilitate după. În ultimii ani se dă o a doua funcție mărțișorului pentru a nu-l avea undeva rătăcit.”

Cumpărător: „Le aleg în funcție de persoană, trebuie să fie unice, să fie speciale, să se potrivească cu ceva din viața ei.”

În alte orașe, cei care au vrut să vândă mărțișoare au licitat pentru spații. Municipalitatea din Oradea va încasă, astfel, aproximativ 65.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62511426
Cum schimbă AI-ul piața muncii: Joburile viitorului

Inteligența artificială revoluționează forța de muncă globală, transformând rapid modul în care lucrăm.

62112861
Mesaje de 1 Martie 2025. Cele mai frumoase urări de Mărțișor pentru fete, mame sau iubite

Sărbătoarea Mărțișorului are loc în prima zi a lunii martie, prima lună a primăverii. Pentru cei care doresc să trimită mesaje și urări de 1 Martie, pentru fete, mame sau iubite, dar sunt lipsiți de inspirație, vă oferim o listă cu idei.

62523428
Sute de ”copii fantomă” din România, descoperiți în Germania. Părinții încasau ilegal alocații de la stat

Autoritățile germane au destructurat o amplă rețea de români și bulgari care încasau alocații de la stat pentru copii care fie nu existau în realitate, fie locuiau în țările lor de origine.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.