Evenimentul a fost marcat însă și de un eveniment tragic. Un turist din Croația, sosit împreună cu fiul său adolescent la festival, a murit în mașină, în timp ce își aștepta băiatul să iasă din zona de spectacol.
După o noapte plină de energie, muzică și distracție până în zori, mulți tineri veniți din străinătate au ieșit la plimbare pe faleza din Costinești, ca să se relaxeze.
Băiat: „Sunt din Slovenia. Mă simt entuziasmat, în primul rând datorită festivalului, dar și din pricina plajei, a oamenilor, a restaurantelor. Este foarte frumos. Cred că o să revenim.”
Băieți: „Este foarte frumos. Îmi place plaja, îmi place totul. Festivalul este grozav.”
Băiat: „Sunt din Spania, Barcelona. El este prietenul meu. Îmi place festivalul, este o adevărată nebunie. Nu am cheltuit foarte mult, în jur de 500 de euro.”
Pentru mulți dintre ei, este prima vizită în România.
Fată: „Oamenii sunt extraordinari. Îmi place vibe-ul. Sunt foarte mulți oameni.”
Selly, organizator festival: „Dintre cei 30.000 de posesori de bilet, cetățeni străini, 29.500 deja s-au prezentat la festival. Locul 1 este Bulgaria, locul 2 Marea Britanie, locul 3 Germania.”
În noaptea de joi spre vineri, distracția nu a ținut cont de ploaie și de vânt.
Fată: „Mă simt bine, sunt fericită. Sunt foarte mulți oameni drăguți, toți suntem prieteni. Ce bine!”
Nu au lipsit nici celebrele concursuri de sărutat pe marele ecran.
Tot din cauza vremii, mult așteptatul rapper american Playboi Carti nu a putut ajunge la festival. Organizatorii au anunțat că recitalul va fi reprogramat.
Pe de altă parte, noaptea trecută, un turist din Croația, venit împreună cu fiul său adolescent la festival, a fost găsit inconștient în mașină.
Își aștepta băiatul să iasă de la unul dintre spectacole. Mai multe persoane care l-au văzut în autoturism au dat alarma. În ciuda manevrelor de resuscitare începute de echipajul medical, bărbatul nu a putut fi salvat.