Luna Pădurii, sărbătorită în stil mare. Polițiști, jandarmi și copii au plantat puieți în pădurea din Fântânele

×
Publicitate

O pădure din Bacău a fost luată cu asalt de polițiști și jandarmi. Însă nu vorbim despre o acțiune în forță care viza răufăcători, ci despre o intervenție pașnică la care au participat și copii.  

Ghidați de angajații Direcției Silvice, toți s-au apucat de plantat puieți pentru ca zone distruse de lăcomia omului sau de natura dezlănțuită să prindă din nou viață.

Jandarmi și polițiști din județul Bacău, însoțiți de copii, au luat la pas pădurea din localitatea Fântânele, având un scop precis. O mie de puieţi au fost plantaţi cu mult entuziasm.

„Intervenția" a fost atent supravegheata de angajaţii Direcţiei Silvice.

Leonard Pădureanu – Direcţia Silvică Bacău: „În cadrul Lunii Pădurii am invitat Inspectoratul de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie să participe alături de noi la campania de plantare a arborilor de brad aici la Fântânele."

Puștii, dar și oamenii legii au primit lecții importante de la specialiști, pentru ca munca lor să nu fie în zadar.

Alexandra Dănculea, IJJ Bacău: „Acţiunea de împădurire este un eveniment organizat de Direcţia Silvică Bacău pentru a marca luna pădurii, un eveniment sărbătorit la nivel naţional."

Toți cei care au luat parte la „operațiunea" de împădurire speră ca peste ani să se bucure de umbra arborilor.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62439364
Târg de joburi pentru studenți în București. Ce caută angajatorii și ce iși doresc tinerii. „Este mai importantă experiența”
Studenții aflați în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați la un târg organizat în București.  
62383214
Venus, planeta iubirii și a banilor, intră în Berbec. Zodiile cele mai avantajate în perioada următoare
Din 5 până pe 29 aprilie, Venus, micul benefic, tranzitează zodia Berbec și aduce pasiune, determinare și dorință de a acționa în relații și parteneriate.
62345179
Evenimentul „Străzi deschise” este reluat începând de sâmbătă, iar Calea Victoriei devine pietonală. Traficul, restricționat
„Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană”, ajuns la a 4-a ediţie, începe sâmbătă, 6 aprilie.