Legenda Babelor din luna martie. De unde a pornit și ce tradiții și obiceiuri sunt în aceste zile

62314095
Shutterstock

Începând de pe 1 și până pe 9 martie sunt marcate babele de martie. În aceste zile, oamenii își aleg o zi și spun „Asta e baba mea” și în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și starea lor de spirit lor tot anul.

În folclorul românesc, babele de primăvară sunt cunoscute și sub numele de zilele Babei Dochia. 

În trecut, vremea din primele zile din luna martie era foarte schimbătoare, ba era prea cald, ba prea frig. Așă că, bătrânii au numit acele zile schimbătoare, zile babelor.

Însă, tradiția zilelor babelor a luat naștere de la numeroasele legende despre Baba Dochia, potrivit crestinortodox.ro.

Care este legenda Babelor din luna martie

Una dintre legendele despre Baba Dochia vorbește despre o femeie în vârstă care avea o noră cu care se purta foarte urât.

Odată, pe 1 martie, baba i-a dat fetei o lână neagră și i-a zis să o spele până o să devină albă.

Astfel, fata mâhnită de ce i-a zis soacra, s-a dus plângând la râu și a început să spele lâna. Însă eforturile ei erau în zadar.

La un moment dat, fetei i s-a arătat un înger care i-a dat o floare albă cu care i-a zis să spele lâna pentru a-i schimba culoarea. Tânăra a făcut așa cum i-a zis și blana s-a albit pe loc.

După ce a spălat blana, fata a luat floarea cu ea și s-a întors acasă. Când a văzut-o cu floarea în mână, Baba Dochia a înțeles că a venit primăvara și a decis să plece cu oile la munte.

Astfel, și-a pus nouă cojoace și a urcat cu oile pe munte. Însă, cum, în primele zile din martie vremea era schimbătoare, ba ploua, ba era soare, baba a început să se dezbrace de cojoace, unul câte unul.

După ce și-a dat jos și cel de-al 9-lea cojoc, a venit o zi friguroasă și Baba Dochia a înghețat de frig. Drept pedeapsă pentru comportamentul pe care l-a avut față de nora sa, Dumnezeu a transformat-o în stâncă. 

În folclorul românesc se spune că, legenda Babei Dochia este legată de Babele din munții Bucegi, cele din Ceahlău și din Buzău.

Tradiții și obiceiuri în zilele babelor

Din bătrâni se spune că în funcție de cum va fi vremea în  ziua pe care și-o alege omul ca fiind baba lui, așa îi va merge în anul acela.

Astfel, dacă în ziua aleasă va fi soare, acel om va fi voios şi bun la suflet întreg anul și toate îi vor merge bine. Însă, dacă cerul va fi înnorat, omul va fi supărat tot anul.

Mai mult, unii bătrâni cred că dacă ninge sau plouă în acea zi, omul va avea parte de bogăție.

Cum să alegi „baba”

Unii oamenii își aleg baba în mod întâmplător, pe când alții o aleg în funcție de evenimentele importante din viață, precum ziua de naștere sau ziua în care s-au căsătorit.

Alegerea babei în funcție de data de naștere se stabilește în două moduri.

Dacă ziua de naștere este între 1 și 9 ale oricărei luni, atunci persoana își va alege baba în ziua în care este născut. De exemplu, dacă persoana este născută de 4 aprilie, atunci baba lui va fi pe 4 martie.

În cazul în care data nașterii este formată din două cifre, se adună cele două cifre și în funcție de rezultat, aceea va fi ziua aleasă ca babă.

De exemplu, dacă persoana respectivă este născută pe 23 mai atunci baba va fi pe 5 martie. Iar, dacă ziua de naștere este pe 28 ianuarie, atunci se vor efectua două adunări pentru a se stabili un număr între 1 și 9.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62327696
Cele mai rapide modalități de a ajunge la Massif, în 3-5 martie 2023. Programul complet al autobuzelor

Fanii care vor să ajungă la finalul acestei săptămâni în Poiana Brașov pentru a petrece alături de gașca de prieteni la prima ediție Massif pot opta pentru mijloacele de transport în comun ce pleacă din orașele Brașov și Râșnov.

62216060
Un bărbat obsedat de porci și-a ucis tatăl. Se temea că animalele sunt în pericol din cauza lui și că se pot îmbolnăvi

Un bărbat care a suferit o criză psihotică și-a omorât propriul tată. El credea că porcii din ferma lui se vor îmbolnăvi.

 

62192300
Femeie acuzată că a vrut să își calce iubitul cu mașina pentru că i-a luat din mâncare: „Nu ar fi trebuit să cer chipsul”

Un bărbat susține că iubita sa a încercat să-l calce cu mașina pentru că i-a cerut un chips.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.