Individul care a vrut să asasineze un judecător pentru blocarea legii avortului se consideră acum femeie transgender

62576462

Individul care a vrut să-l asasineze pe judecătorul Curții Supreme Brett Kavanaugh se identifică acum ca o femeie transgender care a suferit de boli mentale grave, inclusiv tendințe suicidale, arată unele documente de la dosar.

Avocații apărării au dezvăluit vineri că Nicholas John Roske, în vârstă de 29 de ani, care s-a declarat vinovat în aprilie pentru tentativa de asasinat asupra lui Brett Kavanaugh, va fi numit de acum înainte de avocații săi „Sophie Roske”.

Avocații publici desemnați în cazul Roske au indicat într-un document depus la tribunal că se vor referi la clientul lor folosind pronume feminine „din respect”, deși Roske nu a depus o cerere pentru a-și schimba legal sexul.

Documentul legal a fost descoperit pentru prima dată de site-ul de știri Daily Wire iar relatarea a fost preluată de New York Post, care a solicitat comentarii din partea apărătorilor publici.

Nicholas John Roske a fost arestat în fața casei lui Kavanaugh din Maryland în iunie 2022, având asupra sa un pistol Glock 17, muniție, o lanternă tactică, legături din plastic, spray cu piper și unelte pentru spargeri.

Motivat de anularea dreptului la avort

El le-a spus anchetatorilor că intenționa să-l ucidă pe judecător după ce a fost făcută publică decizia preliminară a Curții Supreme de a anula Roe vs. Wade, decizia judecătorească care consfințea, din 1973, dreptul la avort..

Procurorii Departamentului de Justiție cer o pedeapsă de cel puțin 30 de ani, avertizând în documentul depus că orice atac asupra unui judecător în funcție „trebuie condamnat în mod just și sever”.

„Sentința acestei instanțe trebuie să transmită un mesaj clar, fără echivoc și puternic, că tentativele de violență și amenințările cu violența împotriva membrilor sistemului judiciar... nu pot și nu vor fi tolerate”, a transmis Departamentul Justiției.

„O persoană tulburată”

Procurorul general Pam Bondi l-a numit pe Roske „o persoană tulburată” și a calificat complotul drept „violență politică”.

„Această tentativă de asasinat asupra unui judecător al Curții Supreme a fost un atac asupra întregului sistem judiciar, care nu poate rămâne nepedepsit”, a declarat Bondi.

Roske folosea deja identități feminine online înainte de tentativa de asasinat. Autoritățile spun că Roske a cercetat meticulos metodele de asasinat, căutând online „cea mai silențioasă pușcă semi-automată”, „cel mai eficient mod de a ucide pe cineva în tăcere” și „țările cel mai puțin susceptibile de a extrăda în SUA”.

În chat-urile Discord, Roske a recunoscut că era sinucigaș, dar voia să „facă ceva pozitiv înainte de a muri”, împiedicându-l pe Kavanaugh să voteze pentru anularea legii avortului. El a întrebat prietenii dacă eliminarea judecătorilor ar „ajuta femeile pe termen lung” și a declarat că deziziile judecătorești privind avortul și căsătoria homosexuală l-au „înfuriat”.

Când a fost arestat, Roske a mărturisit poliției că a cumpărat arma „cu intenția de a o folosi. Pentru a-l ucide [pe judecător] și apoi pe mine însumi”.

El le-a spus detectivilor că sora lui l-a convins să sune la 911 înainte de a comite atacul.

Căutările online l-au dat de gol

Procurorii spun că Roske a vizat mai mulți judecători și a cumpărat arme după ce protestele din fața caselor lor au dezvăluit adresele acestora.

El a căutat online „Serviciul Secret protejează judecătorii Curții Supreme” și a studiat fotografiile casei lui Kavanaugh.

În 2022 au fost proteste la nivel național pe această temă. Demonstranții s-au adunat în fața caselor judecătorilor conservatori, determinând îmbunătățiri ale securității federale.

Dosarele instanței arată că Roske a început să cerceteze arme și tactici de asasinat în martie 2022.

El a mai căutat pe Google „moartea cărei persoane ar avea cel mai mare impact asupra lumii”, „cum să spargi sticla în liniște” și „cum să faci cătușe cu coliere de plastic”.

Până în aprilie, căutările sale includeau videoclipuri cu împușcături în masă și imagini cu atacatori în școli. De asemenea, a căutat care sunt cele mai bune amortizoare de zgomot pentru un pistol Glock și dacă „lunetiștii țintesc capul sau pieptul”.

Într-un mesaj înfiorător, Roske a scris: „Sănătatea mea mentală este prea precară pentru a mă teme de moarte. Dar închisoarea pare și mai rea... Să fii supravegheat până în punctul în care nici măcar nu te poți sinucide”.

El și-a cumpărat pistolul Glock și uneltele înainte de a se îmbarca într-un avion din California către Aeroportul Internațional Dulles. De acolo, s-a dus în cartierul lui Kavanaugh cu intenția de a-l ucide pe judecător.

Autoritățile au confirmat ulterior că el a localizat casa judecătorului prin postări online ale unor activiști, care includeau numerele caselor și fotografii.

Procurorii au dezvăluit că Roske a căutat pe web de 28 de ori veste antiglonț și a efectuat peste 90 de căutări legate de arme de foc în săptămânile dinaintea arestării sale.

De asemenea, el a cercetat apărările pe motiv de nebunie, căutând: „Ce se întâmplă dacă ești suicidal în închisoare” și „Ce se întâmplă dacă ești internat în spital după ce ai comis o infracțiune”.

În ciuda faptului că a pledat vinovat, cazul lui Roske a dispărut în mare parte din discuțiile publice începând cu 2022. Documentul depus vineri a marcat prima confirmare publică că potențialul asasin se identifică acum ca transgender.

Discuții pe modelul de violență transgender

Dezvăluirea vine în contextul în care autoritățile federale se confruntă cu o presiune crescândă din partea unor grupuri conservatoare care consideră că există un model de violență legat de persoanele care se identifică ca transgender.

La începutul acestei luni, Oversight Project a îndemnat FBI-ul să clasifice „extremismul violent ideologic transgender” ca o amenințare internă.

The Daily Wire a publicat informația că Departamentul de Justiție a discutat restricționarea accesului la arme pentru persoanele cu disforie de gen, etichetând-o ca o tulburare mentală care prezintă un risc potențial de violență.

În ceea ce îl privește pe Roske, procurorii au declarat că atacul său planificat reprezenta o încercare de „a modifica singur ordinea constituțională în scopuri ideologice”.

Sentința este așteptată în cursul acestui an.

Charlie Kirk și alte crime legate de fenomenul transgender

Dezvăluirea vine la o săptămână după ce Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani din Utah, l-ar împușcat mortal pe fondatorul Turning Point USA, Charlie Kirk.

În cazul Kirk, presupusul autor al împușcăturilor nu era transgender, dar partenerul său era în proces de tranziție, alimentând speculațiile că asasinarea activistului conservator a avut un motiv legat de transsexualitate.

Luna trecută, Robin Westman, o femeie trans, a comis un atac mortal cu arma de foc într-o biserică din Minneapolis, lăsând în urmă note care dezvăluiau o profundă tulburare personală și o fixație pentru violența în masă. Doi copii – un băiat de 8 ani și o fetiță de 10 ani – au fost uciși.

Cel puțin alte 18 persoane – printre care și alți copii și enoriași în vârstă – au fost rănite. Suspectul, Westman, s-a sinucis la fața locului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Suzetele pentru adulți au devenit noul trend viral: de la China la întreaga lume. Efectul scontat

Fenomenul a generat vânzări de peste 2.000 de bucăți lunar pentru unii comercianți chinezi, dar specialiștii avertizează asupra riscurilor pentru sănătate.

Princess Andre și Katie Price, „la cuțite”. Tânăra de 18 ani a fost criticată dur de mama sa. „Trebuie să-l concediați”

Princess Andre, în vârstă de 18 ani, fiica fostului model glamour Katie Price, în vârstă de 47 de ani, și a cântărețului Peter Andre, a dovedit în ultimele luni că este o vedetă în sine.

 

Brândușă de toamnă – ghid complet pentru înflorire și îngrijire

Brândușele de toamnă (Colchicum autumnale) sunt plante mici și toxice care cresc pe câmp. Ele înfloresc cel mai frecvent toamna, cu flori care variază ca și culoare de la mov până la roz foarte deschis și chiar alb pur.

Recomandări
Cum se împarte avansul de 2,5 miliarde de euro din programul SAFE: ”O responsabilitate foarte clară”

Avansul de 2,5 miliarde de euro din programul SAFE nu va fi distribuit automat către cele 35 de proiecte din planul de investiţii al României, susţin reprezentanţii Guvernului.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.