Până pe 2 martie, planeta acțiunii stimulează nativii tuturor zodiilor să transforme aspirațiile în planuri concrete, să colaboreze eficient și să exploreze noi tehnologii și strategii inovatoare.

Odată cu intrarea lui Marte, planeta acțiunii, pe 23 ianuarie 2026, în semnul avangardist al Vărsătorului, vibrația astrală se modifică.

Până pe 2 martie 2026, nativii tuturor zodiilor nu se mai limitează la simple aspirații, ci resimt un imbold puternic de a transpune idealurile în planuri concrete prin strategii revoluționare.

Tranzitul lui Marte în Vărsător anunță o perioadă în care se pune accent pe colaborare, iar succesul vine mai ușor atunci când ne unim forțele cu oamenii care ne împărtășesc valorile și filosofia de viață. Acțiunile colective sau proiectele umanitare primesc un uriaș impuls de energie.

Citește și
Cel mai cunoscut motan din politică sărbătorește 15 ani la Downing Street. Larry a servit șase premieri britanici
Cel mai cunoscut motan din politică sărbătorește 15 ani la Downing Street. Larry a servit șase premieri britanici

Fiind un semn guvernat de viitor, Vărsătorul ne stimulează să folosim tehnologia pentru a eficientiza munca, fiind o perioadă excelentă pentru lansări în mediul online sau pentru a învăța abilități noi digitale.

De asemenea, se va simți o nevoie acută de libertate, iar orice formă de control sau limitare va fi întâmpinată cu o rezistență puternică.

Ce impact are Marte în Vărsător pentru fiecare zodie

Berbec / Ascendent în Berbec

Nativii Berbec resimt influența lui Marte, guvernatorul lor, în Vărsător, în sectorul colectivității și obiectivelor de durată lungă. Vor căuta validare pentru ideile lor, însă sunt avertizați să gestioneze cu prudență eventualele tensiuni ce pot apărea în echipă din cauza nevoii de a deține controlul. De asemenea, Berbecii vor manifesta o nevoie accentuată de a se implica în proiecte de grup sau de a coordona inițiative vaste în cadrul unor organizații, canalizându-și energia spre extinderea cercului social.

Taur / Ascendent în Taur

Pentru Tauri, tranzitul lui Marte dinamizează zona ascensiunii profesionale și imaginii publice. Vor urmări să avanseze ierarhic prin metode neconvenționale, dorind să fie apreciați pentru inovațiile pe care le aduc în sarcinile de serviciu. Deși sunt gata să strice stabilitatea cu care s-au obișnuit pentru o poziție ce le garantează mai multă autonomie, este necesar să evite conflictele cu superiorii sau cu persoanele cu autoritate.

Gemeni / Ascendent în Gemeni

Nativii Gemeni își îndreaptă atenția, odată cu intrarea lui Marte în Vărsător, către expansiunea intelectuală, studiile aprofundate și explorarea unor filozofii noi de viață. Nativii Gemeni vor comunica cu multă fervoare, fiind extrem de abili în dezbateri și dornici să-i convingă pe ceilalți de credințele lor. Perioada următoare este optimă pentru ca ei să-și promoveze conceptele sau să înceapă cursuri de perfecționare profesională.

Rac / Ascendent în Rac

În cazul nativilor Rac, energia marțiană se manifestă în sfera resurselor deținute la comun cu partenerul sau alte persoane. Racii acționează hotărât pentru a clarifica situații ce vizează creditele, impozitele sau bunurile administrate împreună cu familia ori partenerul. În planul intimității, Racii caută legături emoționale profunde, eliminând tiparele psihologice care i-au blocat până acum.

Leu / Ascendent în Leu

Nativii Leu își concentrează întreaga forță de acțiune asupra interacțiunilor cu ceilalți, în relația de cuplu și în parteneriate. Ei pot deveni mai combativi în relații, însă manifestă și o dorință arzătoare de a cuceri persoanele care îi fascinează. În mediul profesional, Leii sunt foarte activi în semnarea acordurilor, provocarea lor principală fiind utilizarea acestei energii pentru a clădi alianțe durabile.

Fecioară / Ascendent în Fecioară

Eficiența nativilor Fecioară atinge cote maxime în zona activităților cotidiene și muncii odată cu intrarea lui Marte în Vărsător. Fecioarele demonstrează capacitatea de a rezolva un volum imens de sarcini într-un interval scurt, ceea ce îi poate determina să se implice în multiple proiecte simultan. Totuși, aceștia trebuie să fie atenți la riscul de surmenaj și să evite atitudinea excesiv de critică față de colegi.

Balanță / Ascendent în Balanță

Pentru nativii Balanță, tranzitul lui Marte aduce un plus de curaj în exprimarea creativității și talentelor unice. Balanțele devin mult mai îndrăznețe în viața sentimentală, fiind atrase de parteneri care le oferă stimulare intelectuală. De asemenea, nativii simt nevoia de a se bucura de viață și de a investi energie în activități distractive și de relaxare.

Scorpion / Ascendent în Scorpion

Nativii Scorpion, guvernați de Marte, își vor orienta eforturile către mediul domestic și familie. Inițiază procese de modernizare sau de renovare a locuinței și pot impune reguli noi pentru a-și securiza intimitatea. Discuțiile cu cei dragi pot viza independența fiecărui membru, Scorpionii luptând pentru a-și proteja spațiul personal.

Săgetător / Ascendent în Săgetător

În cazul nativilor Săgetător, procesele mentale și comunicarea devin extrem de rapide odată cu intrarea lui Marte în Vărsător. Vor fi implicați în numeroase proiecte ce presupun schimburi intense de informații. De asemenea, vor fi foarte mobili și vor face deplasări neprevăzute. Deși excelează în negocieri și discursuri, ei sunt sfătuiți să-și modereze comunicarea pentru a nu-i incomoda pe interlocutori.

Capricorn / Ascendent în Capricorn

Nativii Capricorn sunt motivați să-și consolideze situația financiară și vor depune eforturi considerabile pentru a-și demonstra abilitățile, experiența și pentru a obține beneficiile materiale pe care consideră că le merită. Deși poate apărea impulsul de a cheltui neplanificat, ei prețuiesc acum independența mai mult decât bunurile materiale.

Vărsător / Ascendent în Vărsător

Nativii Vărsător sunt personajele centrale ale tranzitului lui Marte prin Vărsător, beneficiind de un magnetism și o încredere debordante. Totodată, nativii sunt capabili să mute munții din loc în orice domeniu, având forța de a iniția proiecte ambițioase și de a-și recalibra complet imaginea. Atenție, însa, să nu reacționeze impulsiv, ci să analizeze riscurile înainte!

Pești / Ascendent în Pești

Energia Peștilor va fi orientată spre interior odată cu trecerea lui Marte în Vărsător, favorizând introspecția și lucrul la proiecte ce nu sunt încă publice. Peștii pot resimți nevoia de izolare pentru a-și regăsi echilibrul și vor găsi satisfacții în activități de voluntariat sau demersuri caritabile.