Fotografie uluitoare cu un leopard și o panteră neagră: "Nu vezi asta prea des. Probabil o dată în viață”

62138845
Getty

Un fotograf din India a reușit să capteze o imagine extrem de rară cu două animale deosebite.

Este vorba despre o panteră neagră și un leopard, care au fost surprinse una lângă cealaltă, ca și cum pantera neagră ar fi fost umba leopardului.

Fotograful se numește Mithun H. și spune că a pândit 6 zile în același loc până când a reușit să fotografieze împreună cele două exemplare feline. Neobișnuita pereche a fost numită de către Mithun drept ”Cuplul etern”, într-o postare pe Instagram.

”Saaya și Cleopatra s-au curtat de 4 ani și, de fiecare dată când sunt împreună, este o imagine deosebită. Pădurea devine vie când ei pășesc nonșalant în împărăția sa fabuloasă. De obicei, astfel de cupluri, masculul este cel care preia comanda și se deplasează cu femela în spatele său. Dar în acest cuplu, cu siguranță Cleo a fost cea la comandă, în timp ce Pantera a urmat-o. Fotografia a fost realizată într-o dimineață suprarealistă de iarnă, când o singură alarmă dată de un cerb m-a condus la această priveliște uluitoare.” - povestește artistul.

"Nu vezi asta prea des. Probabil că este o oportunitate de care ai parte o dată în viață", a declarat Mithun pentru Bored Panda.

"Aș putea aștepta și 6 ani ca să surprind un moment ca acesta." - a mai zis el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62138794
Nu au lăsat pandemia să le fure bucuria absolvirii. Idee inedită pentru mai mulți elevi din Bistrița
 După aproape două luni de la terminarea școlii, mai mulți elevi de la un la un liceu din Bistrița, care au terminat clasa a 12-a, și-au dat întâlnire la o ședință foto.
62138728
Ce riscă doi tineri care au furat mai multe jardiniere cu flori din centrul orașului Turda
Fără prea mari emoții, doi tineri din Turda au furat mai multe jardiniere cu flori, din centrul oraşului, la scurt timp după ce le amenajaseră autoritățile.
62138695
Film pentru adulți, proiectat pe un ecran uriaș în centrul unui oraș din Italia
Un grup de tineri din Italia a proiectat un film pentru adulți pe un ecran uriaș instalat în centrul orașului Bologna, scrie tgcom24.it.