Nu au lăsat pandemia să le fure bucuria absolvirii. Idee inedită pentru mai mulți elevi din Bistrița

×
Publicitate

 După aproape două luni de la terminarea școlii, mai mulți elevi de la un la un liceu din Bistrița, care au terminat clasa a 12-a, și-au dat întâlnire la o ședință foto.

 

Nu a fost chiar ceremonia clasică pe care și-ar fi dorit-o, dar bucuria revederii a fost pe măsură, chiar dacă urmează despărțirea și viața de adult.

Fotograful i-a programat pe elevi la diverse ore pentru a respecta regulile impuse de autorităţi, iar tinerii au înţeles că doar aşa îşi pot imortaliza momente unice din viaţa lor.

Tinerii s-au mobilizat, s-au îmbrăcat în ținute lejere şi şi-au dat întâlnire la muzeu pentru a şi face albumul de final de an şcolar.

Cristina, absolventă: "Am venit să facem pozele pentru album, din păcate într-un număr foarte puţin şi nu ne am putut întâlni toţi astăzi, dar profităm de ocazie şi cum o să fie, o să trecem şi peste asta".

Roxana, absolventă: "Am stabilit într-un interval de 2-3 ore să venim pe rând, 10-15 copii maxim, să ne şi distanţam social."

Amalia, absolventă: "Este un moment mai greu pot să spun, pentru că nu am avut nici serbare de sfârşit de an, nu am avut o live, dar am făcut o pe internet şi a fost multă emoţie dar ne am fi dorit să fie totuşi aşa mai intens."

Deşi şi ar fi dorit să fie împreună cu profesorii din cauza distanţării, acest lucru nu a fost posibil.

Roxana, absolventă: "Ne bucurăm că am reuşit să ne întâlnim, că putem să imortalizăm cele mai frumoase momente din viaţa noastră, în ciuda faptului că ne aflam într un moment greu. Ne doream foarte mult să facem banchetul, diriginţii să ne înmâneze diplomele, să fim premiaţi."

Sorin Ileni, fotograf: "Am aşteptat după examene, să mai scadă nivelul de stres şi am hotărât pentru ziua de astăzi, o zi însorită, să îi aducem pe toţi la muzeu, dar în mai multe tranșe, pentru că având în vedere distanţarea socială, trebuie să fim doar puţini care participa la şedinţa foto."

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62138728
Ce riscă doi tineri care au furat mai multe jardiniere cu flori din centrul orașului Turda

Fără prea mari emoții, doi tineri din Turda au furat mai multe jardiniere cu flori, din centrul oraşului, la scurt timp după ce le amenajaseră autoritățile.

62138695
Film pentru adulți, proiectat pe un ecran uriaș în centrul unui oraș din Italia

Un grup de tineri din Italia a proiectat un film pentru adulți pe un ecran uriaș instalat în centrul orașului Bologna, scrie tgcom24.it.

62138690
O familie din Wuhan s-a testat de urgență pentru coronavirus, după ce a descoperit un liliac în supa comandată de la un local

O familie din Wuhan, China a rămas uimită să descopere un liliac mort în supa pe care a comandat-o de la un restaurant.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.