Focul a fost văzut de vecini în zorii zilei și tot ei au sunat la 112, apoi au încercat să intervină.

Primarul comunei: „Nu răspunde nimeni și văd că sunt bicicletele la poartă. Luați-vă mască și intrați acum, fără furtune. Intrați să nu fie vreun om în casă, că văd că nu răspunde nimeni.”

Din păcate, proprietara casei a fost găsită carbonizată în dormitor de unul dintre pompieri.

Vecin: „După cum a găsit-o, cum a căzut plafonul pe ea, era exact așa cum dormea, nu a găsit-o mișcată deloc. Soțul era la muncă, de noapte. Cumnatul, tot la fel, de noapte.”

Incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric produs la un prelungitor aflat în bucătăria locuinței. Casa a fost puternic afectată de inundațiile din 2024 și abia fusese refăcută. Soțul și cumnatul femeii moarte au suferit atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.