Elfii îi invită pe cei mici să salveze Crăciunul, într-un loc de basm, în Valea Porumbacului. Cât costă o astfel de vizită

×
Publicitate

Cum sărbătorile înseamnă, în primul rând, bucuria copiilor, pe lângă cadourile de la Moșul, unii părinții se gândesc să le ofere celor mici și experiențe noi.

În zona Sibiului, de pildă, au fost amenajate câteva parcuri tematice sub forma unor locuri de poveste. Odată ajunși acolo sunt pe loc fermecați.

La nici 50 de kilometri de Sibiu, în Valea Porumbacului, chiar la poalele munților Făgăraș, găsim un loc de basm creat special pentru cei mici. Printre luminițele colorate, elfii îi invită pe copii să salveze Crăciunul.

Tot aici o întâlnim pe doamna Crăciun, care îi poftește pe oaspeți în casa Moșului. Jocul ține aproape două ore. Costă 160 de lei pentru un copil și 200 de lei pentru un adult.

Eveline: „Mie mi-a plăcut,pentru că am făcut treabă împreună și am reușit să-l eliberăm”.

Fetiță: „Am salvat Crăciunul și doamna Crăciun, și ea ne-a dat ciocolată caldă și fost foarte bună”.

Mămică: „Eram obișnuită cu ce se întâmplă în Finlanda, în țara lui moș Crăciun, și să văd și în România, chiar am rămas uimită”.

Cuplu: „A fost magic, ceva inedit, ne-a plăcut foarte mult, ne-a depășit așteptările”.

Cei care au gândit povestea s-au inspirat din cărțile de povești adorate de nepotul lor.

Nicoleta Tănăsescu, antreprenor local: „Este un spectacol interactiv în care copiii devin personaje, ei sunt numiți ajutoarele temporare ale moșului”.

La mică distanță, un alt loc fermecător atrage copiii și părinții, deopotrivă. Aici, printre căsuțele dedicate lunilor anului, descoperim ateliere de făcut turtă dulce și gogoși.

Antonia: „Am învățat să fac gogoși. Da. Da! Foarte bune”.

Anca Damian, antreprenor local: „Foarte mulți părinți, care se plâng de faptul că ai lor copii sunt atrași de partea de tehnologie, să stea foarte mult pe gadgeturi, atunci ne-am gândit să creăm un loc în care să-i ducem cumva și pe copii în copilăria părinților”.

Tătic: „Eu zic că sunt foarte binevenite, constructive și chiar necesare”.

O vizită într-un astfel de parc tematic costă 15 lei pentru copii și 25 pentru cei mari. Participarea la atelierele gastronomice sau de artizanat costă încă 15 lei. Dacă vreți să vă cazați în zonă puteți să alegeți din câteva zeci de pensiuni. Pentru o noapte de cazare cu mic dejun o să dați cel puțin 250 de lei. O familie de patru persoane se poate caza patru nopți cu 1.600 de lei. De la 2.000 de lei în sus sunt incluse și alte servicii, cum ar fi masa, plimbările călare și excursiile cu un ghid.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62311096
Românii au luat cu asalt magazinele și piețele pentru ultimele cumpărături înainte de Crăciun. Ce pun pe masă în acest an

Băcăniile, supermarketurile și piețele din toată România au fost și duminică sub asediu. Mulți au stat aproape până în ultima clipă ca să cumpere carne cât mai proaspătă pentru îndrăgitele sarmale ori pentru faimoasa salată de boeuf.

62311100
O bilă de 800 de kilograme, plină cu 230 de litri de gin, a fost furată de pe fundul unui lac din Elveția | FOTO

O bilă uriaşă de 800 de kilograme, plină cu 230 de litri de gin, care era fixată pe o platformă de beton la o adâncime de câţiva metri, pe fundul lacului Constance din Elveţia, a dispărut în această săptămână, spre uimirea proprietarului.

62310976
Scrisorile lui Moș Crăciun. Copiii își doresc pace în loc de cadouri

În Laponia, Moş Crăciun se pregăteşte de zor pentru călătoria de săptămâna viitoare. Iar ajutoarele lui citesc cu atenție sutele de mii de scrisori primite de la copii din întreaga lume.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.