Doliu la Poliţia Locală din Târgovişte. Un agent a murit din cauza COVID-19

×
Publicitate

Este o zi neagră pentru angajații serviciului de Poliţie Locală din Târgovişte. Un agent care ar fi împlinit 50 de ani în decembrie, a murit răpus de virusul SARS-CoV-2.

Poliţistul s-a simţit rău în urmă cu o săptămână, chiar în timpul orelor de lucru. A fost testat pozitiv şi internat. Marți dimineaţă, inima a lui a încetat să bată.

Poliţistul local Longin Ghinescu urma să împlinească 50 de ani, în decembrie, pe 10. Din nefericire, în loc de sărbătoare în familia sa este un ocean de durere. Marți, sirenele au sunat a jale la Poliţia Locală din Târgovişte.

Aproape 16 ani a petrecut agentul la Serviciul Rutier din cadrul Poliției Locale. A fost de la bun început acolo. În timpul ultimei sale misiuni a simțit că nu mai poate respira.

Ionel Durjan, colegul politistului: "Când s-a simţit rău, am fost amândoi în serviciul de dirijare, el totuşi era rău. Ca să aflu a doua zi că era infectat."

Robert Dumitrescu, șeful Serviciului Circulaţie Poliţia Locală Targoviste: "Lunea trecută a fost internat, ne-a anunţat că este pozitiv şi internat la spitalul judeţean Târgovişte, astăzi de dimineaţă am primit vestea că a decedat."

Sergiu Radu, colegul polițistului: "Un camarad deosebit, ne acorda tot sprijinul, implicat în serviciu, însă acest virus nu iartă."

Poliţistul era un familist convins, spun apropiaţii. Se mândrea nespus cu băiatul său, care terminase facultatea.

Raluca Moldoveanu, purtător de cuvânt Poliţia Locală Targoviste: "Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi suntem aici să îi ajutăm cu tot ce putem."

Și în Buzău, un alt poliţist local, Cătălin Simion, s-a stins tot în urma infectării cu SARS-CoV-2. Agenţi din mai multe oraşe ale ţării au păstrat un moment de reculege în memoria celor doi. Iar sirenele maşinilor aflate în misiune au sunat, în semn de respect şi compasiune.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Cetățenii din Târgu Mureș, avertizați prin RO-Alert după ce un urs a fost văzut în oraș

Un urs a stârnit panică într-un cartier din Târgu Mureș. Animalul s-a aventurat într-o zonă locuită de foarte multe familii cu copii mici - cel mai probabil în căutarea hranei.

Rugăciunea ”Tatăl nostru” a fost modificată. Cum va suna de acum înainte

Duminică, 22 noiembrie, a fost ultima dată când rugăciunea „Tatăl Nostru”, așa cum o cunoaștem dintotdeauna, a fost recitată la Liturghie.

O fetiță de 11 ani a salvat un rechin blocat între stânci, în Australia. VIDEO

O fetiță din Australia a salvat un rechin rămas blocat între stânci, care ar fi murit dacă nu intervenea.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.