Doctorul de la Polizu care a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă și într-un sac legat, după naștere, e deranjat de acuzații

×
Publicitate

Doctorul Florian Robe, de la Spitalul Polizu, acuzat că a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă de oțel, iar apoi într-un sac legat la gură, cere ridicarea sechestrului și consideră că anumite probe din dosar au fost interpretate în defavoarea sa.  

La rândul lor, părinții copilei care a scăpat miraculos se tem că ar putea obține și schimbarea încadrării juridice, din tentativă de omor prin cruzime în malpraxis sau vătămare corporală din culpă.

mama

Părinții copilei care acum are cinci ani îl acuză pe medicul ginecolog Florian Robe că în aprilie 2019 a lăsat-o intenționat să moară pe fetița lor născută prematur după o sarcină de 24 de săptămâni. Pe motiv că nu avea „semne viabile” ginecologul a numit bebelușul un „produs de concepție”, iar nașterea - un „avort spontan”.

bebelus polizu

Și totuși, o asistentă a găsit-o pe cea mică în viață chiar înainte de autopsie. Era într-un sac de plastic, deși respira. Abia după un an și jumătate a găsit puterea să-i spuna adevărul mamei fetiței. Femeia a depus atunci plângere penală. Acum, avocații lui Robe reclamă că plângerea a fost depusă prea târziu.

Mama fetei: „Toți medicii, toate asistentele mă făceau să cred că e o minune și că a înviat, fiind săptămâna mare a Paștelui și, practic, m-am păcălit cu ideea asta. Mi-a plăcut să cred lucrul ăsta”.

Andrei Mocanu, avocatul familiei fetiței: ”După părerea noastră, se tinde la a se schimba încadrarea juridică din tentativă la omor într-o vătămare corporală din culpă, spunând că de fapt lipsa lui de intenție de a îngriji copilul a fost de fapt o greșeală și nu o intenție de a-l omorî. S-a încercat a se induce această idee că, de fapt, este un malpraxis concretizat într-o vătămare corporală din culpă și nu o tentativă de omor”.

Medicul continuă să profeseze

În plus, Florian Robe a cerut prin intermediul avocaților ridicarea sechestrului de pe apartamentul pe care îl deține împreuna cu soția sa. La ieșirea din instanță a trecut pe lângă părinții victimei fără să spună nimic.

bebelus polizu

Maria este bucuria familiei.

Tatăl fetiței: „Necesită ore de terapie, de logopedie, acasă cu noi repetăm zi de zi, mai mult soția, pe partea de limbaj. N-avem decât să mergem înainte și să sperăm că se va face dreptate și fiecare va plăti pentru ce a făcut”.

Părinții copilei și avocații acestora au cerut despăgubiri în valoare de un milion de euro. În același dosar apare și infracțiunea de fals intelectual pentru că documentele care atestau moartea fetiței ar fi dispărut, iar nașterea a apărut brusc una normală, susțin avocații.

Între timp, medicul Florian Robe continuă să profeseze și beneficiază și de susținerea unor paciente.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Tratamentul revoluționar prin care o fetiță născută cu hipoacuzie s-a vindecat complet. „Este minunat”

O fetiță britanică care s-a născut hipoacuzică poate auzi acum singură, fără ajutorul unui aparat auditiv, după un tratament inovator de terapie genetică.

Un câine s-a ascuns în motorul unei mașini și a călătorit 19 ore din România până în Germania. Cum a fost salvat

Un câine bolnav și fără stăpân s-a ascuns în motorul unei mașini și a călătorit 19 ore din România spre Lübeck, landul Schleswig-Holstein, nordul Germaniei. Șoferul nu și-a dat seama că avea un pasager „clandestin” la bordul autoturismului.

Cinci persoane au fost împușcate într-o reședință din Texas. Autoritățile cred că a fost un atac intenționat

Cinci persoane, inclusiv trei copii sub 10 ani, au fost împușcate într-o reședință din San Antonio, Texas, miercuri seară, în ceea ce autoritățile cred că a fost un atac cu țintă precisă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.