Descoperirea șocantă făcută de un turist, pe o plajă din Bali. Imaginea a devenit virală

62150576

Un turist a avut parte de un șoc, luni, după ce a găsit o bucată din ceea ce pare a fi un picior uman, aflată în stare de putrefacție, pe o populară plajă din Bali, scrie Daily Mail.

Imaginea blurată parțial postată pe rețelele de socializare, arată laba unui picior, cu extremitățile aflate în stare avansată de putrefacție.

Polițiștii din North Kuta au demarat o anchetă pentru a stabili dacă piciorul este de natură umană și modul în care a ajuns pe plajă.

„Încă facem cercetări. Nu știm cauza, sau cui îi aparține. Este posibil să fie de mult acolo și este doar o parte, așa că nu putem fi siguri încă. Îl vom duce la spital pentru a stabili dacă este sau nu de natură umană. Trebuie să confirmăm mai întâi”, a declarat Marzel Doni, șeful unei secții de poliție din North Kuta.

Acesta a mai precizat că nicio persoană nu a fost declarată dispărută anul acesta în zona Berawa Beach, însă le-a cerut cetățenilor să contacteze poliția dacă au informații relevante legate de acest caz.

Există speculații că bucata de picior ar fi putut ajunge pe plajă în urma unui atac al rechinilor asupra unei persoane.

Piciorul se află la un spital din Bali începând de miercuri, medicii urmând să stabilească dacă este vorba despre un picior uman.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62150395
O femeie a găsit un șarpe cu două capete în sufragerie. Ce a făcut cu el
Şerpii nu sunt tocmai nişte reptile cu care ne-am dori să dăm ochii.
62150389
O furtună cu grindină a făcut prăpăd în Istanbul. Străzile, acoperite cu bucăți de gheață
O furtună cu grindină a făcut prăpăd în Istanbul.
62150305
Trei hackeri români, arestați după ce au păgubit sute de oameni din Lituania și Estonia
Trei români au spart o aplicaţie făcută de autorităţile din Estonia şi Lituania prin care cetăţenii puteau să plătească dările la stat şi să-şi acceseze conturile bancare.