Descoperirea istorică făcută de un fermier după ce a lovit o piatră în timp ce ara. Ce a scos din pământ. FOTO

62414135

Un fermier din Slovacia a făcut o descoperire neașteptată după ce a lovit ceea ce părea o piatră, în timp ce își ara câmpurile. Nu a fost prima dată când a dat peste „piatră”, dar a decis că va fi ultima.

Bărbatul a început să sape și a observat că în pământ era, de fapt, o jumătate de sferă, făcută din beton. Imagini publicate de autoritățile din Chocholná-Velčice cu lucrările de excavare arată ceva ce pare a fi un crater.

Autoritățile slovace au transmis că structura descoperită de fermier este jumătatea inferioară a unui cuib de mitraliere, folosit de militarii Germaniei Nazise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceste cuiburi de mitralieră erau cunoscute și sub numele de kugelstand și kugelbunker.

Aceste structuri defensive erau realizate din beton armat și aveau o formă sferică cu o gaură în partea superioară. Ele erau folosite ca adăposturi și puncte de tragere pentru mitraliere.

În 1945, aproape de ultimele luni ale războiului, satul Chocholná-Velčice s-a aflat de-a lungul liniei frontului timp de aproximativ două săptămâni, se arată în postarea autorităților locale.

Armata germană nazistă a apărat satul de armatele sovieto-române care înaintau înainte de a se retrage în cele din urmă. În acest timp, militarii germani și-au fortificat poziția cu cuiburi de mitraliere.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62411894
Cele mai bune filme lansate în 2023. Peliculele care au umplut cinematografele din toată lumea

A fost un an bun pentru industria cinematografică. Filme lansate pe tot parcursul anului 2023 au făcut deliciul publicului, fie că a fost vorba de filme biografice, drame ori pelicule de groază.     

62413841
Să bei apă sau nu în timpul mesei? Trucul care te ajută să digeri mai ușor mâncarea

Apa este indispensabilă vieții, corpul fiind compus, în medie, din 60% apă. Ea se regăsește în toate celulele organismului și îndeplinește multe roluri fiziologice.

62413832
Valeriana, plantă pentru relaxare și somn liniștit. Totul despre beneficiile și contraindicațiile sale

Valeriana, denumită științific Valeriana officinalis, este o plantă cu flori roz sau albe, originară din Europa și Asia. Popularitatea sa a prins amploare în ultimii ani, însă aceasta este utilizată încă din perioada Greciei antice.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.