Descoperirea făcută de un cuplu de americani care au cumpărat un conac vechi de 140.000 de euro în Italia | FOTO
Programele de vâncare a caselor cu un euro — proprietăți în orașe idilice — sunt o cale bine stabilită și, în mare parte, de succes pentru vânătorii de chilipiruri.
Această variantă nu i-a atras și pe doi soți din Houston, John Alan Ambrose, 61 de ani, și Vicky, 57 de ani. În loc să caute o casă de un euro care necesita reparații, ei au cumpărat o parte dintr-un fost palat degradat, într-un oraș despre care majoritatea oamenilor din afara Italiei nu au auzit — și au făcut-o fără să-l vadă în prealabil.
Renovarea a durat trei ani
În 2022, au plătit 140.000 de euro pentru „carcasa” goală a unui conac istoric din centrul orașului Biella, în regiunea Piemont, în nordul Italiei, la poalele Alpilor.
Apoi au început o renovare care a durat trei ani, cheltuind încă 150.000 de euro pentru a transforma noua proprietate într-un apartament de lux tip boutique, cu patru dormitoare, două băi și două balcoane panoramice, întinse pe mai mult de 300 de metri pătrați ai etajului al doilea al clădirii.
Stare degradată a palatului
Situată în centrul vechi al Biella, populat în mare parte cu clădiri datând din secolele XVI–XVIII, proprietatea lor este o structură din anii ’30, construită în stil Liberty — o variantă italiană a Art Nouveau. A aparținut anterior unei familii aristocratice italiene, dar a fost nelocuită câțiva ani înainte ca familia Ambrose să o cumpere.
Deși interiorul era într-o stare jalnică la momentul achiziției, soții Ambrose erau siguri că au găsit un chilipir. Avea tavane de 4,2 metri, uși din lemn masiv și ferestre arcuite care dădeau spre curți interioare sau spre Alpi. Clădirea venea și cu o mansardă pentru echipamente de schi și o cramă — perfectă pentru păstrarea vinurilor din Piemont.
Biella, cunoscută pentru producția de lână de calitate, este poate o alegere neobișnuită pentru un cuplu american, dar Vicky a descoperit orașul prin intermediul muncii ei.
„La prima mea vizită acolo, mi-a plăcut vibe-ul orașului”, spune ea. „M-am simțit în siguranță și mi-a plăcut că era un oraș mic, nu un sat, dar totuși aproape de aeroporturi mari, cu un peisaj frumos la poarta Alpilor și a stațiunilor de schi din Valea Aosta.”
Alte atracții includeau piața centrală clasică italiană a orașului, catedrala sa de 600 de ani și Sanctuarul Oropa — loc de pelerinaj și sit al patrimoniului UNESCO. Proximitatea lacurilor Orta, Maggiore și Viverone, plus podgoriile Piemontului, nu strica deloc.
Nici costurile. „Prețul imobiliarelor era, de asemenea, foarte atractiv comparativ cu Statele Unite”, a spus Vicky, originară din Bogotá, Columbia.
Ce au descoperit în clădire
Căutau un apartament spațios — pandemia i-a convins că au nevoie de mult spațiu. O altă cerință era ca locuința să fie „lock and leave”, adică să poată fi lăsată nesupravegheată perioade lungi.
Căutând online, au dat peste apartamentul lor viitor și, fără să-l vadă, au făcut o ofertă.
Casa, deși nelocuită de ani, avea o structură solidă — spun ei că o proprietate echivalentă în Houston i-ar fi costat 900.000 de dolari — și erau siguri că pariul va da roade. Prietenul lor din oraș i-a ajutat să navigheze prin hățișul legilor italiene.
Când în sfârșit au vizitat, au dat peste câteva momente de „Vai, ce-am făcut?”. Intrând pe ușa din față, au trebuit să ocolească bucăți sparte de faianță împrăștiate pe hol. Și mai îngrijorător, vechiul boiler pe gaz al apartamentului se desprinsese și atârna din peretele bucătăriei. Într-un dulap dintr-un dormitor au găsit instalații sanitare vechi și înfricoșătoare pentru o chiuvetă.
Renovarea, deși cu momente amuzante, nu a fost lipsită de complicații, mai ales fiindcă firmele italiene de construcții încă recuperau întârzierile de după Covid, iar forța de muncă era insuficientă.
„Mai întâi bariera lingvistică, apoi ofertele care se schimbau ca anotimpurile, contractorii care dispăreau și programările care deveneau termene indefinite”, spune Vicky.
„Unii furnizori și meșteri au fost foarte de încredere, precum instalatorul nostru, în timp ce alții ne-au ținut banii aproape un an cu scuze și întârzieri. A trebuit să fac mai multe călătorii pe an să supraveghez sau să împing lucrurile înainte. Diferența culturală era mare, pentru că un proiect care în SUA ar fi durat cel mult 6–8 luni s-a întins pe aproape trei ani.”
Găsirea contractorilor potriviți a fost o provocare, la fel ca navigarea cerințelor municipale privind colaborarea cu un geometra (expert tehnic).
„Mulți meșteri italieni nu dădeau oferte detaliate, cu descrierea completă a lucrărilor, ceea ce făcea dificilă evaluarea de la distanță, neștiind reputația lor locală”, spune John.
Au început să renoveze singuri
Pentru a accelera lucrările, au luat treaba în propriile mâini. Vicky a zburat în Italia, s-a întâlnit cu o prietenă americană și, după ce au comandat unelte online, au petrecut două săptămâni dărâmând faianța veche din apartament.
Chiar și modificările minore s-au dovedit complicate. Deși nu au făcut schimbări structurale, chiar și reparațiile cosmetice necesitau aprobarea autorităților locale, din cauza istoriei clădirii și a amplasării sale.
Ambrose au vrut să înlocuiască două ferestre vechi și ineficiente din băi cu unele izolate, ecologice, dar s-au trezit blocați în birocrație.
„Pentru că erau ferestre exterioare și suntem în centrul istoric, a trebuit să demonstrăm că nu afectează negativ fațada arhitecturală și, în plus, să primim acordul asociației de condominiu”, spune John.
Au mers înainte. Au instalat aer condiționat, au șlefuit și refinisat podelele, au vopsit întregul apartament. Băile și bucătăria au fost transformate din spații utilitare postbelice în încăperi amenajate modern, cu obiecte sanitare de top și linii curate, combinând măiestria italiană cu rafinamentul internațional.
Au înlocuit instalațiile electrice și sanitare. Au pus plăci de podea din lemn lucios. Dulapul întunecat plin de țevi a devenit o baie pentru oaspeți. Au adăugat chiar și un bar.
Munca lor grea a dat roade. Acum au o casă de vacanță de vis, unde își găzduiesc prietenii și pe fiul lor Cleary, 26 de ani, muzician din Brooklyn. O folosesc pentru escapade la schi și ca punct de trecere în călătoriile prin Europa.
Le place că în oraș pot ajunge peste tot pe jos — inclusiv la cafeneaua lor preferată, unde beau cappuccino și mănâncă produse de patiserie, privind oamenii traversând piața spre Duomo. Un alt obicei îndrăgit este să ia gratuit tramvaiul spre cartierul medieval Piazzo.
