Colți, o bucată de maxilar și fragmente de coaste au fost recuperate din sol și duse la un muzeu din Ruse pentru a fi examinate.
Nu este prima dată când în zonă au fost găsite oase preistorice. Specialiștii spun că locul este un fel de depozit natural pentru rămășițele aduse de Dunăre din amonte.
Un bărbat care se plimba pe malul Dunării, în dreptul satului Riahovo, a obsevat ceva ciudat ieșind din nămolul rămas după retragerea apelor.
Petar Nikolov, localnic din Riahovo: „La început, am văzut de la distanță ceva mare. Colții m-au impresionat, iar mai târziu am găsit și maxilarul”.
Bărbatul a anunțat autoritățile locale, care, la rândul lor, au apelat la specialiștii de la Muzeul Regional de Istorie din orașul Ruse.
Hristina Ivanova, mayor of the village of primarul orașului Riahovo: „Ne-a arătat câteva fotografii care, în mod clar, nu erau ale unui animal pe care l-am mai văzut sau pe care îl cunoaștem. El a presupus că este vorba despre un mamut. Am contactat imediat ecologii din cadrul primăriei, iar apoi, prin intermediul lor, am luat legătura cu Muzeul de Istorie”.
Oamenii de știință au început, joi, prelevarea oaselor din albia fluviului.
Krasimir Kirov, curator în cadrul Departamentului de Științe Naturale al RIM-Ruse: „Am găsit bucăți dintr-un schelet: un maxilar inferior, mai multe fragmente de coaste, colți, un omoplat și alte fragmente osoase. Probabil că ceea ce vedem acum reprezintă doar o mică parte din schelet”.
Rămășițele urmează să fie conservate și vor fi analizate, pentru a se stabili vechimea și proveniența lor.
Krasimir Kirov, curator în cadrul Departamentului de Științe Naturale al RIM-Ruse: „Specia aceasta, după cum presupunem, a trăit până acum aproximativ 7.000-10.000 de ani și a apărut în urmă cu circa 500.000, 600.000 sau chiar 800.000 de ani”.
Nu este prima dată când în zonă sunt descoperite rămășițe de animale preistorice.
Petar Nikolov, locuitor al satului Riahovo: „Eu și tatăl meu am mai găsit astfel de oase de două ori, acum aproximativ 30 de ani”.
Krasimir Kirov, curator în cadrul Departamentului de Științe Naturale al RIM-Ruse: „Această zonă este probabil un fel de depozit natural. Rămășițele sunt aduse de apă din cursul superior al Dunării”.
Nivelul apelor Dunării a scăzut la minime istorice, în ultimele săptămâni, pe fondul valurilor de caniculă și al secetei prelungite, care au afectat râuri din toată Europa.