Premierul desemnat a vorbit și despre principalele reforme pe care le are în vedere, dar și despre perspectiva alegerilor anticipate.

În ședința grupului PNL, Mureșan a invocat trei motive pentru care procedura trebuie continuată: respectarea procedurii constituționale, prezentarea unei viziuni pro-europene pentru România și clarificarea raportului de forțe din Parlament.

„Este evident că, din următoarele 3 motive, noi vom duce procedura până la capăt și ne vom prezenta la votul din Parlament:

Din respect pentru președintele României și pentru procedura constituțională;

Pentru a prezenta o viziune modernă, viziunea noastră pentru o Românie pro-europeană, reformată;

Pentru a vedea oamenii cum votează fiecare partid. Oamenii să știe care e situația din Parlament; Parlamentul nu a fost testat la modul serios în ultimele luni.”

Conform acelorași surse, Mureșan a enumerat și câteva dintre măsurile pe care le are în vedere:

„Reforma trebuie să înceapă cu statul. Avem nevoie de reducerea numărului de parlamentari, în conformitate cu recensământul.

Comasări ale agențiilor.

Reforma pensiilor speciale - fără cumul pensie și salariu la stat.

Companiile de stat - trebuie asigurat un management performant.

ANAF trebuie să se concentreze pe marile fraude.

Nu e nevoie de creșteri de taxe și impozite și nici a TVA-ului. Sigur că ieri, în ședința PSD, au anunțat asta. Nu am spus niciodată asta. Nu facem asta.”

„E clar că președintele României nu a fost favorabil până acum scenariului alegerilor anticipate, dar e clar că acum sunt două variante: guvernul nostru sau alegeri anticipate. Nu aș vrea să fiu în pielea unui parlamentar PSD care riscă să rămână fără mandat dacă se ajunge la alegeri anticipate. Sau în pielea unui parlamentar dintr-un partid sau grup mic, care riscă să nu mai facă pragul”, a mai declarat Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan a început negocierile pentru Guvern

Întâlnirea premierului desemnat cu colegii de partid din parlament are loc la doar o zi după ce decretul prin care Nicușor Dan l-a desemnat premier a fost publicat în Monitorul Oficial. Siegfried Mureșan încearcă să-i convingă pe toți liberalii să-l susțină, asta după ce liderii PSD și AUR au transmis deja că nu-l vor vota.

„Începând de astăzi, prezint programul de guvernare în Parlamentul României. Încep cu grupurile parlamentare ale partidelor care au susținut încă de la început nominalizarea mea pentru funcția de prim-ministru (...) Vom discuta prioritățile programului de guvernare, precum și calendarul și procedura parlamentară pentru depunerea programului și a listei miniștrilor, audierea miniștrilor propuși și votul final din Parlamentul României”, transmis Siegfried Mureșan cu două ore înainte de discuția cu colegii de partid. 

Siegfried Mureșan a declarat, luni seara, într-un interviu acordat Andreei Esca faptul că, în primă fază, atenția sa va fi îndreptată către discuțiile cu parlamentarii PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale urmând ca mai apoi să încerce să negocieze cu aleșii social-democrați.

„Vom discuta cu ei. Primii parlamentari cu care voi discuta sunt, în mod firesc, cei de la PNL, USR și UDRM – partenerii noștri, pentru a le prezenta programul de guvernare pe care îl finalizăm, cel mai probabil, în cursul zilei de mâine. Vom discuta apoi cu grupul minorităților naționale, apoi vom încerca să avem un dialog cu PSD”, a declarat Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan vrea voturile, nu și miniștrii PSD

Întrebat de posibilitatea ca PSD să facă parte din guvernul său, Siegfried Mureșan a declarat că „experiențele” din ultimul an au arătat că un astfel de scenariu nu este posibil.

„Cred că România poate fi guvernată de PNL, împreună cu USR și UDMR sau de PSD. Noi, împreună cu ei nu mai putem guverna după experiența din ultimul an, când nu și-au respectat angajamentele și au răsturnat Guvernul din care făceau parte. Ca atare, fie ei, fie noi, dar nu împreună”, a declarant premierul desemnat.