A avut însă un noroc uriaș cu șoferul vehiculului, care a găsit geanta plină cu bani când a ajuns la capăt de linie. Fără să stea pe gânduri, omul a alertat imediat poliția.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 6 dimineața, când bărbatul a urcat într-un mijloc de transport.

La un moment dat, spun autoritățile, acesta ar fi coborât și ar fi uitat pur și simplu pe scaun o borsetă în care se aflau 11.500 de euro și 1.000 de lei, cash. Aproape o oră mai târziu, când troleibuzul a ajuns la capătul liniei, șoferul a observat obiectul lăsat pe unul dintre scaune.

Șoferul autobuzului a anunțat imediat poliția

Când a verificat borseta, nu mică i-a fost mirarea să găsească suma de bani, așa că a anunțat imediat autoritățile și a predat obiectul polițiștilor. Pe baza documentelor din borsetă, oamenii legii l-au identificat pe bărbat. Acesta și-a recuperat ulterior banii de la secția de poliție.

Bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că erau economiile sale de o viață, însă nu a precizat de ce avea atunci la el întreaga sumă de bani.