Cum era viața de elev în perioada comunismului. De la Șoimii patriei, la viața socială a UTC-iștilor
În vremurile tulburi ale comunismului din România, școala, așa cum o știm astăzi, era complet diferită și strâns legată de agenda politică a partidului.
Elevii nu mergeau la ore și apoi veneau acasă așa cum se întâmplă astăzi, ci aveau o mulțime de alte activități care presupuneau adesea muncă fizică. Uniformele erau obligatorii, iar carnetul de note arăta cu totul altfel.
Organizarea școlilor – organizațiile în care intrau copiii în funcție de vârstă
Școlile erau strâns controlate de Partidul Comunist, iar educația era modelată conform ideologiei oficiale.
Uniformele școlare standardizate erau nu doar îmbrăcăminte, ci și simboluri ale egalității sociale promovate de regim.
Cu embleme ce purtau stema comunistă, aceste uniforme erau menite să arate subordonarea școlilor față de direcțiile impuse de ideologia oficială.
În același timp, disciplinele stricte și sancțiunile severe pentru nereguli erau normale.
Activitățile extrașcolare erau, de asemenea, controlate politic, având ca scop promovarea valorilor comuniste.
Atât cluburile sportive, cât și activitățile artistice erau direcționate către servirea obiectivelor economice și industriale ale statului.
Sistemul de învățământ acorda o atenție deosebită educației tehnice și profesionale. Elevii erau îndrumați să-și aleagă cariere care să contribuie la dezvoltarea economică a țării.
Cât despre organizare, exista un sistem bine pus la punct.
„Șoimii patriei” erau copiii preșcolari și școlari, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani. Organizația Șoimii patriei a fost înființată în anul 1976 și voia să educe moral și civil copiii, în spiritul „umanismului, al dragostei și al respectului de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”.
Șoimii erau copii de grădiniță și uniforma lor era compusă pentru fete din fustiță albastră, bluză portocalie cu epoleți, fundă roșie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi și ecuson.
Băieții purtau pantaloni albaștri lungi sau scurți în funcție de sezon, bluză portocalie cu epoleți, fundă roșie cu tricolori, șapcă albastră, ciorapi albi și ecuson.
Îndatoririle copiilor erau să cunoască Drapelul PCR, să recunoască portretul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu.
După grădiniță, copiii de la 7 la 14 ani intrau în organizația Pionieri. Se intra în organizație în clasa a II-a, iar elevii erau primiți de către colegii lor din clasa a IV-a, sub jurământ.
Uniforma pionierilor era formată din cravată roșie cu inel, cămașă albă, fustă sau pantaloni negri.
La intrarea în organizație, copiii trebuiau să depună un jurământ: "Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învaţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor".
După Pionieri, elevii de liceu intrau în Uniunea Tineretului Comunist (UTC), dar aceasta nu era o organizație pentru toată lumea.
Erau primiți în UTC elevii din clasa a VIII-a care obțineau merite deosebite la învățătură, iar în clasa a IX-a și a X-a puteau fi primiți și cei care nu excelau la școală.
În UTC, elevii aveau reguli și îndatoriri, iar cine nu și le îndeplinea, risca să fie exclus. Cu toate că nu sună atât de tragic, excluderea din UTC venea cu consecințe grave: elevii erau marginalizați, urmăriți intens de informatori și erau excluși din orice cerc social.
Excluderea însemna un proces la nivelul organizației și se făcea ca urmare a unei fapte considerate pe atunci gravă.
Uniforma școlară
Dacă acum uniforma pare de domeniul trecutului și există o dezbatere care durează de ani de zile în spațiul public pro și contra acestui aspect, pe vremea comuniștilor acest element nu era discutabil. Uniforma era obligatorie și niciun copil nu s-ar fi gândit să se revolte și să nu o poarte.
Se purta uniformă încă de la grădiniță și până la terminarea școlii. Trebuie precizat că toate școlile din România impuneau aceeași uniformă.
Obligatorii erau bentițele la fete, iar la băieți șapca. Apoi, copiii intrau în școală doar cu matricolă, o bucată de pânză pe care erau scrise școala la care este elevul și numărul de înmatriculare al acestuia. Nelipsite erau și cravata roșie și inelul de plastic.
Carnetul de note se folosea și atunci pentru a trece notele din catalog, dar era mai mult de atât.
În el se treceau îndatoririle elevului, printre care o conduită exemplare, o atitudine entuziastă față de învățătură și muncă și un comportament corect și demn, atât în școală, cât și în societate.
Fiecare carnet avea pe copertă stema Republicii Socialiste România.
Tot în carnet, printre cele 15 îndatoriri, era trecută iubirea de țară și devotamentul față de partid. Carnetul stătea la părinți, era roșu și trebuia foarte atent îngrijit.
Manualele
În perioada comunistă, toate materialele erau la fel. Prima carte pe care elevii o primeau avea pe prima pagină fotografia tovarășului Nicolae Ceaușescu, apoi urma imnul Republicii Socialiste România „Trei culori”.
Manual de clasa I avea poezii patriotice, menite să le inducă copiilor iubirea față de popor și de muncă, dar mai ales față de Partid.
Elevii nu făceau doar ore de curs, ci aveau și ore de atelier, unde copiii învățau să lucreze la strung și traforaj.
Altfel, toți elevii erau duși la cules de struguri, porumb sau bumbac, iar zilele de muncă țineau de dimineața până seara, elevii fiind supravegheați de profesori.
Pe măsură ce înaintau în vârstă, elevilor li se dădeau munci mai grele precum plivitul buruienilor de pe câmp.
Pe lângă educație și comportament, elevilor li se cerea o igienă impecabilă. Profesorii le verificau în fiecare zi copiilor batista și unghiile, iar fetele erau obligate să aibă părul îngrijit și prins în coadă, în timp ce băieții trebuiau să se tundă periodic.
Viața socială a elevilor în perioada comunistă
Pe vremea comuniștilor, școala era un instrument de propagandă pentru modelarea gândirii elevilor conform ideologiei comuniste. Dar propaganda nu se încheia doar aici.
Și viața socială a elevilor și a tinerilor era îngrădită de sistem, fiind destul de puține lucruri de făcut, de citit sau de experimentat în afara școlii și care să nu aibă legătură cu patria, poporul și munca.
Elevii erau controlați și din punct de vedere social. Nu aveau voie să participe la activități pe care astăzi le considerăm obișnuite, cum ar fi mersul la filme sau spectacole în timpul săptămânii.
Ei aveau voie să asiste la „matinee” sâmbăta și duminică, dar de cele mai multe ori și aceste activități erau supravegheate de profesori.
În timpul liber, deși era destul de limitat, elevii putea să învețe o meserie sau o activitate care să îi ajute în viață.
De exemplu, toamna sau primăvara, elevii erau duși la muncă, iar vara se făcea practică în funcție de profilul liceului.
Educația intelectuală nu era un concept în perioada comuniste și nici un scop. Se punea accent pe cunoștințe cu valoare fizică, o „căutare” a unei meserii de viitor, după finalizarea studiilor liceale.
Factorul politic atingea atât viața de elev, cât și viața socială sau personală a oricărui tânăr.
În vacanțe, elevii care mergeau în tabere școlare erau spionați la fel cum erau adulții. Informatorii erau infiltrați printre elevi și studenți, iar locurile de joacă și de distracție erau mereu atent supravegheate.
De ce se întâmpla asta? Iată de ce se temea partidul, conform justificărilor dintr-un îndrumar.
„Trebuie să avem în vedere şi perioada vacanţelor, când concentraţiile mari de tineri pot constitui medii vulnerabile, expuse influenţei unor elemente ostile. Trăsăturile ce caracterizează tineretul, printre care dorinţa de afirmare, de manifestare a personalităţii, spiritul de colectivitate, elanul şi receptivitatea inerentă vârstei, în funcţie de condiţiile în care se materializează, pot lua uneori sensuri negative“.
Securitatea se temea că tinerii care ajungeau în tabere naționale sau străine ar putea fi instigați de ceilalți să facă trafic de valută, să discute știri difuzate de posturi de radio occidentale sau să se răzvrătească împotriva sistemului.
Pe scurt, perioada comunistă a însemnat o serie de reguli și îndatoriri foarte clare ale elevului român și foarte puțin loc de dezvoltare în alt sens decât cel al iubirii față de Partid.
Află mai multe despre viața elevilor în perioada comunismului în documentarul „Tovarășu’ – Facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, exclusiv pe VOYO.
ULTIMELE ȘTIRI
CELE MAI CITITE
.webp)
