Cum arată vila interlopului Adrian Corduneanu. Icoane, scaune învelite în celofan și alte imagini bizare GALERIE FOTO

62207433

Adrian Corduneanu, unul dintre cei mai temuți interlopi români, trăiește într-o vilă impresionantă din Iași, de unde cel ce-și spune singur Beleaua prezintă din când în când imagini pe rețelele de socializare, pentru a se lăuda.

 

Interlopul ieșean Adrian Corduneanu este deosebit de activ pe rețelele sociale, iar uneori postările sale fac publice și imagini din interiorul vilei sale, scrie Bună Ziua Iași.

Dincolo de imaginile în care Corduneanu udă gazonul casei sau apar icoanele înșiruite, atrag atenția și câteva amănunte mai neobișnuite, cum ar fi scaunele ținute în jurul mesei învelite în celofan.

Iar pe lângă asta, interlopul Adrian Corduneanu menifestă o apetență deosebită pentru pozele la bustul gol, pentru a-și etala astfel numeroasele tatuaje.

Uneori face asta inclusiv alături de soția sa, de asemenea acoperită din cap până în picioare de tatuaje.

Ce-i drept, unele poze reușesc să stârnească și nedumerire, cum ar fi cea în care interlopul apare cu brațele încrucișate, dar și cu o a treia mână care întinde amenințător un pistol către privitor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62207401
Circulație îngreunată pe A3, după ce un camion a luat foc în timpul mersului
 Circulația pe Autostrada 3, între localitățile Râșnov și Cristian din județul Brașov, a fost îngreunată aseară timp de mai bine de o oră din cauza unui incendiu.
62207388
O familie din Lugoj a blocat o stradă pentru a-și face nunta. Au pus covor roșu și boltă de flori în mijlocul drumului
O familie din Lugoj a ”confiscat” o stradă întreagă și au pus covor roșu și boltă de flori în mijlocul drumului pentru a-și organiza cu mare fast nunta.
62207385
Contrabandiștii ucraineni de țigări intră când vor cu avionul în România. Au fost și de 4 ori într-o noapte
Contrabandiștii ucraineni intră când vor cu avionul în România, fără ca autoritățile noastre să-i deranjeze cu ceva. Știrile PRO TV arătau încă din septembrie 2020 cum un astfel de avion a intrat de 4 ori într-o noapte în spațiul aerian al României.