Cum arată cel mai mare parc fotovoltaic din lume. Acoperă aproape 8 kilometri pătrați de dune

×
Publicitate

Emiratele Arabe Unite se numără printre cei mai mari exportatori de petrol şi gaze naturale din lume.

În acelaşi timp sunt şi printre statele lumii care iau măsuri concrete şi pe termen lung pentru a trece, în viitorul apropiat, la surse de energie regenerabilă.

Micul stat arab are o strategie bine pusă la punct care se bazează pe energie solară şi nucleară.

Paradoxal, saltul tehnologic e plătit cu bani din vânzarea petrolului.

La câteva zeci de kilometri de Abu Dhabi, în mijlocul deşertului şi departe de ochii curioşilor, se găseşte cel mai mare parc fotovoltaic din lume. Oceanul de oţel şi silicon acoperă aproape 8 kilometri pătraţi de dune, într-o zonă unde temperaturile sunt extreme în mare parte a anului.

Temperaturile ajung până la 49, chiar şi 55 de grade Celsius în timpul verii.

Othman al Ali, directorul Companiei de Apă şi Electricitate din Abu Dhabi, este unul dintre cei responsabili pentru proiectul de tranziţie la energia regenerabilă.

Othman al Ali: Suntem pe un drum ambiţios, vrem să creştem capacitatea solară conectată la reţea până la 8 gigawaţi, până în 2030. Asta ar însemna că 50% din energia folosită în Abu Dhabi ar veni din surse regenerabile.

Reporter: Este o ţintă realistică?

Othman al Ali: Realistică şi cu siguranţă realizabilă. Planurile noastre sunt gata să fie implementate.

În 2017, Emiratele Arabe Unite îşi luau angajamentul ca, până în 2050, jumătate din energia consumată în ţară să fie din surse nepoluante. O centrală nucleară este în construcţie, iar energia produsă în cele patru reactoare va acoperi încă un sfert din consumul ţării.

„Energia nucleară este o parte fundamentală a sistemului energetic din Emiratele Arabe Unite. (Centrala) va oferi între 40 şi 50% din cerinţele de bază ale ţării, totul fără emisii de carbon”, a mai spus CEO-ul.

La nivel global, trecerea de la combustibili fosili la energie verde nu va fi una ieftină. Potrivit ONU, pentru ca temperaturile la nivel global să nu crească cu mai mult de 1,5 grade Celsius, statele lumii trebuie să pună la bătaie peste 130 de mii de miliarde de dolari până în 2050. Până acum au fost deja oferite sume consistente, dar nu toate guvernele lumii sunt convinse că aceste cheltuieli au vreun rost.

Din acest punct de vedere, Guvernul din Abu Dhabi e cât se poate clar: renunţă pas cu pas la combustibilii fosili şi se axează tot mai mult pe energia regenerabilă, din surse nepoluante. Asta, chiar dacă va continua să vândă petrol către alte state ale lumii.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
15 cupluri din Craiova au sărbătorit nunta de aur. Seniorii nu au ezitat sa își facă declarații de dragoste

Au fost împreună, la bine și la greu, timp de 50 de ani! Este vorba despre 15 cupluri din Craiova, care au sărbătorit nunta de aur.

Tragedie în Prahova. O femeie și-a pierdut viața după ce s-ar fi asfixiat cu dioxid de carbon

Tragedie la Valea Călugărească, în Prahova. O femeie de 70 de ani și-a pierdut viața, iar soțul ei este în stare gravă, după ce s-ar fi asfixiat cu dioxid de carbon în beciul gospodăriei lor.

Mașini accesibile, dar și modele exclusiviste, prezentate la Salonul Auto București

Joi s-a deschis Salonul Auto București, iar producătorii speră ca piața să își mai revină după primul an al pandemiei, care a fost foarte dificil.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

SUA vor ca Europa să preia conducerea apărării continentului. Lazurca: „Elbridge Colby va veni în România”

Subsecretarul Pentagonului Elbridge Colby le-a transmis joi aliaților NATO că SUA vor o apărare a Europei condusă într-o măsură mai mare de europeni și le-a cerut opiniile în cadrul revizuirii prezenței militare americane pe continent.

Ciucu „echilibrează” bugetul PMB pe spatele copiilor, mamelor și a persoanelor cu dizabilități. Lista ajutoarelor tăiate

Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri o serie de măsuri care schimbă semnificativ sistemul de stimulente financiare acordate bucureștenilor.