Tot mai multe firme au început să monteze panouri fotovoltaice. În cât timp se amortizează investiția

×
Publicitate

În fața valului de scumpiri firmele caută soluții pentru a reduce cheltuielile. Tot mai multe au început să monteze panouri fotovoltaice care pot aduce economii semnificative pe termen lung.

Pentru că investiția inițială depășește uneori zeci de mii de euro companiile pot primi ajutor și de la stat. În programul demarat de Ministerul Energiei au fost depuse până acum peste 2500 de dosare, inclusiv din domeniul ospitalității.

Administratorul acestui restaurant din Cluj-Napoca s-a gândit să monteze panouri fotovoltaice. Spera astfel la facturi mai mici, dar şi la un sprijin din partea statului.

Szabo Gyula, consultant proiect: "Se pot reduce cheltuielile cu energia pentru că sunt destul de costisitoare chiar şi pentru restaurantul nostru, în al doilea rând vrem şi construirea unei parcări unde vor fi montate şi panouri".

Pe restaurant vor fi montate 96 de panouri a câte 375 de waţi, ce pot produce simultan 36 de kilowaţi. Investiţia va fi de 37 de mii de euro şi ar urma să fie amortizată după 2 ani.

Această companie din Bistriţa-Năsăud are deja de un an instalate peste 7 mii de module fotovoltaice şi 30 de invertoare pe acoperişurile halelor de producţie. Iar economia s-a văzut deja.

Alexandru Stânean director general companie: "De când funcţionează centrala ne-a permis să economisim aproximativ un milion de lei, această economie va fi din ce în ce mai mare pe măsură ce pe piaţa preţul la curent creşte".

Deşi investiţia companiilor pentru un sistem complet porneşte de la câteva mii de euro, în funcţie de suprafaţă, costurile cresc semnificativ, iar cheltuielile se pot amortiza în aproximativ 10 ani.

Florin Fleșeriu – manager firmă: "În ultima perioadă am observat o creştere semnificativă a interesului firmelor de a utiliza energia alternativă şi avem din ce în ce mai multe solicitări de instalări de sisteme cu energie solară".

Ministerul Energiei a demarat la sfârşitul anului trecut programul numit „Electric-Up”, prin care întreprinderile mici şi mijlocii pot primi finanţare pentru panouri fotovoltaice. Au fost depuse peste 2500 de dosare, iar deocamdată proiectul este în etapa de evaluare. Cei eligibili ar putea primi maximum 100 mii euro.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62210853
Au crescut semnificativ vânzările mașinilor electrice. Problema o reprezintă numărul mic de stații de încărcare

Ultima lună de vară a înregistrat o creștere importantă a numărului de mășini înmatriculate în România. Dealtfel, în primele opt luni s-au vândut cu aproape 8 la sută mai multe autoturisme noi decât anul trecut.

62210843
Primarul unei comune din Suceava a murit în urma unui infarct

Primarul comunei sucevene Ilișești a încetat din viață miercuri, la vârsta de 54 de ani. Edilul Florinel Răduțu Avasiloaie a murit în urma unui infarct, scrie Monitorul de Suceava.

62210838
Organizaţia „Corupţia ucide” anunţă un protest în Piaţa Victoriei: „Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîţu”

Organizaţia civică „Corupţia ucide” a anunțat organizarea unui protest sâmbătă, între orele 18:00 şi 23:00, în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului Florin Cîţu.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.