Copacul dintr-o specie rară care crește de 140 de ani în Valea Jiului. Cum arată

×
Publicitate

O tabără de pictură este organizată zilele acestea în Valea Jiului. Şi totul are loc în jurul unui arbore special, numit Copacul cu Lalele care provine din America de Nord.

Artişti din diverse colţuri ale ţării vor putea să îl picteze până la finalul săptămânii.

Copacul cu lalele creşte de aproape 140 de ani la intrarea din oraşul Aninoasa, ce duce spre staţiunea Straja. O asociaţie înfiinţată de câţiva localnici are grijă de arborele cu trăsături unice, iar acum membrii acesteia s-au gândit să vină cu idei noi.

Localnică: "E o specie rară şi merită protejată. Salutăm iniţiativa şi o susţinem, le dorim mult succes."

În tabără au venit în mare parte studenţi din diverse colţuri ale ţării, deşi unii nici nu au auzit până acum de acest arbore.

Roxana Luca, artistă: "Nu mi-a venit să cred când am auzit, dar acum îl am, acesta e un boboc de la copac, e tot ce a mai rămas din lalea şi mi se pare interesant că oamenii gravitează în jurul lui."

Mariana Rub, artistă: "Unul din subiecte va fi copacul cu lalele, iar celălalt o vedere din Parâng. Tema mi se pare fantastică, ofertantă."

La fel de încântaţi au fost şi profesorii.

Eugen Bencău, profesor de educaţie plastică: "Tinerii vin cu idei noi, iar cei mai bătrâni tragem cu ochiul, pentru că arta modernă pe noi ne încurca puţin chiar dacă suntem totuşi de specialitate."

Autorităţile locale au promis că de anul viitor vor amenaja zona, cu speranţa că tot mai mulţi turişti vor veni să admire copacul.

Nicolae Dunca, primar Aninoasa: "Avem un proiect mai amplu, prin care schimbăm faţa acestei zone - pentru că lumea să poată opri să îl admire - sigur, să aibă unde să stea liniştit la o bancă, să îl fotografieze, chiar să citească o carte."

Viorel Pascu, iniţiatorul taberei: "Toţi oamenii de afaceri, de cultură, sportivi, pot să vină să bea o cafea, să îşi facă o zi de vacanţă, să se relaxeze în Valea Jiului."

După ce artiștii vor picta copacul cu lalele, lucrările lor vor fi prezentate în diverse expoziţii din ţară. În plus, după amenajarea zonei, aici ar urma să fie oficiate şi căsătorii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Au comandat două rochii pe Internet, dar au primit la schimb droguri de 500.000 de euro

Un cuplu din Austria a primit 24.800 de pastile de ecstasy, după ce a comandat două rochii pe Internet. Valoarea drogurilor se ridică la 500.000 de euro, potrivit poliției din Linz.

Moarte cruntă pentru un tânăr cu sindromul Down. Îngrijitorul lui, pus sub acuzare

Un american în vârstă de 35 de ani, care suferea de sindromul Down, a murit după ce a fost uitat într-o mașină, în plină caniculă. Cel care era plătit să aibă grijă de el se drogase și a adormit.

Cazul bizar al băiatului cu un dinte în craniu. Medicii l-au găsit după 12 zile

Un adolescent de 14 ani din Portugalia a ajuns pe masa de operație pentru a i se scoate un dinte din craniu, după ce a fost mușcat în timpul unui meci de fotbal.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.