Chiparosul - cum îl recunoști, tipuri și ghid de îngrijire pentru grădină. Cum se diferențiază de alte plante ornamentale
Chiparosul este o plantă ornamentală apreciată pentru aspectul său elegant și verdele intens care se menține tot timpul anului. Ușor de recunoscut prin forma sa distinctivă, are mai multe utilizări în grădini, fiind diferit de alte plante decorative.
Chiparosul este unul dintre cei mai apreciați arbori ornamentali, întâlnit atât în grădini, cât și în parcuri sau aliniamente stradale.
Forma sa înaltă și elegantă îl face ușor de recunoscut, iar varietățile sale oferă posibilitatea de a fi folosit în numeroase moduri. De-a lungul timpului, chiparosul a devenit simbol al eleganței și al longevității. În plus, este un arbore rezistent, care se adaptează ușor și oferă numeroase beneficii estetice și practice. Vezi cum arată, ce tipuri există, cum se plantează și care sunt diferențele față de tuia.
Cum arată chiparosul
Chiparosul este ușor de recunoscut datorită formei sale elegante și a frunzelor fine, care seamănă mai mult cu solzii decât cu acele altor conifere. Are o coroană îngustă, alungită, care se ridică drept spre cer, dând impresia de coloană verde. Unele specii cresc foarte înalte și pot ajunge chiar și la câteva zeci de metri, în timp ce altele rămân mai mici și se potrivesc perfect în grădini.
Trunchiul este subțire și drept, cu scoarță maronie sau cenușie, care se crapă pe măsură ce arborele îmbătrânește. Ramurile sunt dese și se așază aproape vertical, ceea ce face ca arborele să pară compact și mereu verde. Frunzele sunt mici, aplatizate și au o nuanță verde intens, uneori ușor argintie sau chiar albăstruie, în funcție de specie.
Un alt element prin care chiparosul se remarcă este mirosul plăcut și rășinos al frunzelor, mai ales atunci când sunt zdrobite între degete. Conurile sunt mici, rotunde, de culoare brună, și apar în număr redus, dar dau un farmec aparte arborelui.
Tipuri de chiparos
Chiparosul cuprinde mai multe specii și varietăți care diferă prin înălțime, formă și culoarea frunzelor. Acest lucru îl face extrem de versatil, fiind potrivit atât pentru grădini mici, cât și pentru spații mari, unde poate fi lăsat să crească liber. Fiecare tip are frumusețea lui și răspunde diferit la condițiile de mediu.
Un tip des întâlnit este chiparosul mediteranean, cunoscut și ca chiparosul de la noi din grădini. Are o coroană îngustă, verticală, și poate ajunge la înălțimi impresionante. Este simbolul peisajelor din Italia și Grecia, unde se regăsește adesea de-a lungul drumurilor sau în jurul bisericilor, conform Thespruce.com.
Un alt tip este chiparosul de Arizona, originar din zonele mai uscate ale Americii de Nord. Acesta se remarcă prin frunzele de culoare verde-albăstrui și prin rezistența la secetă. Este preferat de cei care au grădini expuse mult la soare și nu își doresc un arbore pretențios. De asemenea, există chiparosul Lawson, foarte folosit în parcuri și grădini datorită frunzelor sale bogate și culorii care variază de la verde intens la nuanțe aurii sau albăstrui. Poate fi tuns în diverse forme, motiv pentru care este apreciat pentru peisaje superbe.
Un tip special este și chiparosul de California, cu ramuri mai răsfirate și frunze care lasă impresia unui arbore mai aerisit. Este potrivit pentru grădinile mari, unde poate fi lăsat să se dezvolte liber și să creeze un colț natural de umbră. Pe lângă aceste specii, există multe soiuri ornamentale obținute prin selecție, adaptate pentru diferite nevoi: unii chiparoși cresc în formă de coloană, alții mai răsfirați, unii păstrează un verde intens, alții surprind prin tonuri argintii sau albăstrui.
Unde crește chiparosul și cum îl plantăm
Chiparosul este un arbore care iubește soarele și căldura, motiv pentru care se dezvoltă cel mai bine în zonele mediteraneene, dar și în alte regiuni cu veri calde și ierni blânde. Îl întâlnim des în Italia, Grecia sau Cipru, unde formează adevărate alei verzi și completează peisajele spectaculoase. Totuși, rezistența sa îl face să fie cultivat și în alte zone ale lumii, inclusiv în grădinile din România, mai ales în regiunile sudice și vestice.
Deși preferă climatul cald, chiparosul poate suporta și temperaturi mai scăzute, dacă este bine îngrijit. În zonele cu ierni aspre, are nevoie de protecție, mai ales în primii ani după plantare. Mulcirea solului cu frunze sau paie și protejarea trunchiului cu pânză specială pot ajuta arborele să treacă mai ușor peste frig.
În ceea ce privește solul, chiparosul preferă terenurile bine drenate. Nu îi place excesul de apă, pentru că rădăcinile pot putrezi. Solurile ușoare, nisipoase sau lutoase, cu un pH neutru sau slab alcalin, sunt ideale. Dacă este plantat într-un sol greu și argilos, e important să se asigure un strat de drenaj cu pietriș la bază.
Plantarea chiparosului se face de obicei primăvara sau toamna, atunci când temperaturile sunt mai blânde. Răsadul se așază într-o groapă adâncă, suficient de largă pentru a permite rădăcinilor să se fixeze bine. După plantare, se udă din abundență, pentru a ajuta pământul să se așeze în jurul rădăcinilor și pentru a stimula prinderea.
În primii ani, chiparosul are nevoie de udări regulate, mai ales în perioadele secetoase. Odată ajuns la maturitate, devine mult mai rezistent și poate suporta chiar și lipsa apei pentru perioade scurte. Fertilizarea se face moderat, de obicei primăvara, cu îngrășăminte pentru conifere, care susțin creșterea sănătoasă a frunzelor și rădăcinilor.
Pentru cei care vor să creeze un gard viu, chiparoșii se plantează la distanțe mici, de 50–70 cm între ei, astfel încât, pe măsură ce cresc, să formeze un zid verde compact. Dacă sunt lăsați să se dezvolte individual, au nevoie de mai mult spațiu, pentru ca ramurile să se întindă natural.
Utilizări și beneficii
Chiparosul este folosit în primul rând ca arbore ornamental. Forma lui înaltă și compactă îl face ideal pentru grădini, parcuri și aliniamente stradale. Mulți îl aleg pentru garduri vii, deoarece rămâne verde tot timpul anului și creează un paravan natural împotriva vântului și a prafului. În plus, nu ocupă foarte mult spațiu la bază, ceea ce îl face practic și pentru curțile mai mici.
Un alt avantaj este că poate fi folosit pentru a delimita diferite zone din grădină. Chiparoșii plantați în șir oferă intimitate și dau impresia de ordine și structură. Sunt des folosiți și lângă alei, pentru a crea un efect vizual plăcut, asemănător cu peisajele mediteraneene.
Lemnul de chiparos are și el utilizări practice. Este rezistent, are o textură plăcută și este folosit în construcții, la mobilier sau chiar la obiecte decorative. În unele regiuni, lemnul este apreciat pentru durabilitatea lui și pentru faptul că rezistă bine la umiditate.
Frunzele și conurile chiparosului au proprietăți recunoscute în fitoterapie. Din ele se obțin uleiuri esențiale utilizate pentru efectele lor calmante și revigorante. Acestea se folosesc în aromaterapie sau în produse cosmetice, cum ar fi cremele și loțiunile pentru îngrijirea pielii. Uleiul de chiparos este considerat benefic pentru circulație și pentru relaxare.
Pe lângă partea estetică și cea medicinală, chiparosul aduce și un beneficiu ecologic. Fiind un arbore mereu verde, produce oxigen pe tot parcursul anului și absoarbe o cantitate importantă de dioxid de carbon. În plus, ramurile dese oferă adăpost pentru păsări și alte viețuitoare mici din grădină.
Diferența dintre tuia și chiparos
De multe ori, tuia și chiparosul sunt confundați pentru că amândoi sunt conifere mereu verzi și au o formă asemănătoare. Totuși, există câteva diferențe clare între ele, iar dacă le cunoști, îți este mai ușor să alegi arborele potrivit pentru grădină. Prima diferență este legată de frunze. La tuia, frunzele sunt plate, cu aspect de solzi foarte fini și cu o textură moale. În schimb, chiparosul are frunze mai mici și mai aspre, tot sub formă de solzi, dar mai lipite de ramuri. La atingere se simte imediat că nu sunt la fel, potrivit thujagardens.com.
Forma de creștere este un alt element distinctiv. Tuia are o coroană mai bogată, care poate fi rotunjită sau conică, în funcție de soi. Chiparosul crește mai îngust și vertical, cu ramuri care urcă aproape lipite de trunchi. De aceea, chiparoșii dau impresia de coloană verde, pe când tuia pare mai „pufoasă”. Există diferențe și în ceea ce privește rezistența. Tuia se adaptează mai ușor la climatul din România și suportă iernile mai reci fără probleme. Chiparosul, în schimb, preferă zonele mai blânde și poate avea nevoie de protecție în perioadele cu ger puternic. Acest lucru îl face mai pretențios în anumite regiuni.
Și culoarea frunzelor variază. Tuia rămâne de obicei verde intens, uneori cu tonuri ușor gălbui sau aurii, în funcție de soi. Chiparosul poate avea nuanțe diferite, de la verde închis la verde-albăstrui sau chiar argintiu. Această diversitate îl face atractiv pentru amenajările peisagistice. În final, diferențele se văd și la întreținere. Tuia are nevoie să îl tunzi regulat dacă vrei să păstrezi forma dorită, mai ales când este folosit la garduri vii. Chiparosul nu se tunde la fel de des, pentru că își păstrează singur aspectul.
