China investighează lactatele importate din România. Ce s-a întâmplat

62476879
IMAGO

China va investiga importurile de lactate din Uniunea Europeană, inclusiv din România, motivând că producătorii ar fi beneficiat de subvenții europene ilegale.  

Autorităţile chineze au anunţat miercuri că au demarat o investigaţie asupra subvenţiilor bănuite a fi acordate de Uniunea Europeană (UE) anumitor producători de lactate, în contextul unor tensiuni crescute între Bruxelles şi Beijing cu privire la suprataxele introduse de UE pentru vehiculele electrice provenite din China, transmit AFP şi Reuters.

"Ministerul chinez al Comerţului a decis să demareze o anchetă antidumping cu privire la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană, începând cu data de 21 august 2024", a informat Ministerul într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că solicitarea de a demara o investigaţie a venit de la China Dairy Association şi China Dairy Industry Association, în numele industriei locale de lactate, iar ancheta este aşteptată să se încheie în decurs de 12 luni.

Potrivit Reuters, China va examina 20 de scheme de subvenţionare din blocul comunitar, în principal cele din Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Finlanda, Italia, Irlanda şi România, se precizează în comunicatul Ministerului chinez al Comerţului.

Beijingul contracarează astfel suprataxele introduse de UE pentru mașinile electrice din China

Din ţările menţionate, Irlanda este de departe cel mai mare exportator de lactate în China, în condiţiile în care anul trecut a vândut produse în valoare de 461 milioane de dolari către ţara asiatică.

Chiar dacă investigaţia vizează doar câteva produse lactate, precum brânzeturile proaspete şi procesate, anunţul demonstrează intenţia Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China. Produsele agricole şi alimentare sunt deseori vizate pentru bariere comerciale.

Investigaţia asupra importurilor de produse lactate din UE vine după o anchetă antidumping cu privire la industria europeană a cărnii de porc, anunţată de Beijing la mijlocul lunii iunie, în condiţiile în care China este principala piaţă de export a industriei europene a cărnii de porc.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62476876
Statul român continuă să facă afaceri de sute de milioane de euro cu rușii. Licitație pentru noi foraje în Marea Neagră

Statul român continuă să facă afaceri de sute de milioane de euro cu rușii, compania Romgaz organizând deja în asociere cu Lukoil o serie de licitații pentru noi lucrări de foraj în Marea Neagră. Lukoil este a doua mare companie rusă după Gazprom.

62476874
Bărbat din Cluj condamnat la închisoare pentru că și-a pălmuit fiul de 15 ani care dăduse cu bicicleta peste o femeie

Un bărbat din Cluj a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a pălmuit băiatul de 15 ani, după ce acesta dăduse cu bicicleta peste o femeie și a rănit-o. Sesizare a venit din partea polițiștei chemate să constate accidentul.

 

62476864
Un vasluian a plecat în concediu în străinătate cu brățara de monitorizare la picior. Ce va păți când se întoarce

Un bărbat din Vaslui a plecat în concediu în străinătate cu tot cu brățara electronică de monitorizare pe care o avea montată de polițiști la picior, ca urmare a unui ordin de protecție. Cum individul nu a scos dispozitivul, nu a comis nicio infracțiune.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.