Mulți oameni aleg să o consume dimineața, sub forma unui shot, pentru a-și începe ziua cu o porție de vitamine.
Cum prepari un shot de cătină acasă
Shotul de cătină este o băutură concentrată, bogată în vitamina C, antioxidanți și alte substanțe nutritive. Se prepară foarte ușor acasă, din fructe proaspete sau congelate, fără să fie nevoie de fierbere. Pentru a păstra cât mai multe dintre proprietățile cătinei, este recomandat să folosești fructul întreg, inclusiv pulpa și pielița, deoarece acestea conțin fibre și grăsimi naturale benefice.
Pentru un shot de aproximativ 30 ml ai nevoie de 30 g de boabe de cătină proaspete sau congelate, fără zahăr adăugat. Spală bine fructele, dacă sunt proaspete, apoi pune-le într-un blender și mixează până obții un piure fin. Dacă amestecul este prea gros, poți adăuga foarte puțină apă. Ar fi bine să nu strecori complet băutura, deoarece astfel elimini o parte din fibre și din substanțele nutritive. De asemenea, evită fierberea fructelor, întrucât temperaturile ridicate pot distruge o parte din vitamina C.
Dacă gustul acrișor al cătinei ți se pare prea puternic, poți adăuga puțină miere. Pentru o porție, amestecă aproximativ 25 ml de piure de cătină cu 5 ml de miere. Băutura va avea un gust mai dulce, însă va conține și zaharuri suplimentare. Shotul poate fi consumat dimineața, simplu sau alături de micul dejun.
Ce vitamine și nutrienți conține cătina
Cătina este unul dintre fructele bogate în vitamine, antioxidanți și grăsimi sănătoase. Spre deosebire de multe alte fructe, aceasta conține atât vitamina C, cât și vitamina E, betacaroten și acizi grași esențiali. În plus, cătina oferă fibre, vitamine din grupul B și cantități mici de minerale precum fier, calciu, magneziu și zinc.
Vitamina C este unul dintre cei mai valoroși nutrienți ai cătinei. Potrivit datelor nutriționale, 100 de grame de fructe crude conțin aproximativ 131 mg de vitamina C. Astfel, un shot de 30 ml, preparat din aproximativ 30 g de cătină întreagă, poate furniza în jur de 39 mg de vitamina C.
Această vitamină contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, ajută organismul să producă colagen și favorizează absorbția fierului din alimente. Cantitatea poate varia însă în funcție de soiul cătinei, perioada de recoltare și modul de păstrare.
Pe lângă vitamina C, un shot de aproximativ 30 ml poate conține 1,8 g de fibre, 0,9 mg de vitamina E și 258 micrograme de betacaroten, pe care organismul îl poate transforma în vitamina A. Cătina conține și acizi grași omega-3, omega-6 și omega-7, alături de antioxidanți precum luteina și zeaxantina. Un asemenea shot furnizează aproximativ 25 de calorii și 1,9 g de zaharuri naturale, dacă nu adaugi miere sau alți îndulcitori.
Pentru a beneficia de cât mai mulți nutrienți, ar fi bine să consumi cătina pasată, fără să îndepărtezi complet pulpa. Prin strecurare se pierd o parte dintre fibre, grăsimile naturale și substanțele antioxidante prezente în fruct.
Ce beneficii poate avea consumul regulat de cătină
Cătina este un fruct bogat în vitamina C, antioxidanți și alte substanțe nutritive care contribuie la buna funcționare a organismului. Consumată regulat, poate completa aportul zilnic de vitamine și poate susține anumite procese naturale din corp. Totuși, deși numeroase studii au analizat proprietățile sale, nu toate beneficiile atribuite cătinei au fost demonstrate științific, conform PUB Med.
Unul dintre principalele beneficii ale cătinei este conținutul ridicat de vitamina C, care contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, la producerea colagenului și la absorbția fierului din alimente. Un shot de aproximativ 30 ml poate furniza în jur de 39 mg de vitamina C. În plus, antioxidanții din cătină ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Cu toate acestea, consumul zilnic de cătină nu garantează prevenirea răcelilor. Un studiu realizat pe 229 de adulți sănătoși, care au consumat câte 28 g de cătină timp de trei luni, nu a demonstrat o reducere semnificativă a numărului sau duratei episoadelor de răceală.
De asemenea, cătina conține flavonoide, substanțe vegetale cu proprietăți antioxidante. Cercetările au arătat că un consum regulat poate contribui la reducerea ușoară a anumitor indicatori ai inflamației din organism. Totuși, efectele observate au fost mici și nu demonstrează că această băutură poate preveni sau trata bolile inflamatorii.
Deși cătina este promovată frecvent pentru sănătatea inimii, rezultatele cercetărilor sunt mai puțin convingătoare. O analiză care a inclus 12 studii și 901 participanți nu a identificat reduceri importante ale colesterolului sau trigliceridelor. Au fost observate mici modificări ale glicemiei și tensiunii arteriale, însă acestea nu au fost considerate relevante din punct de vedere medical.
Cine ar trebui să consume cu precauție cătina
Deși cătina este un fruct bogat în vitamine și antioxidanți, consumul său regulat nu este potrivit pentru toată lumea. Pentru majoritatea adulților sănătoși, o cantitate mică de cătină nu reprezintă, în general, o problemă. Totuși, persoanele care suferă de anumite afecțiuni sau urmează tratamente medicamentoase ar trebui să fie mai atente, mai ales atunci când consumă zilnic shoturi concentrate sau suplimente pe bază de cătină.
Cătina poate influența coagularea sângelui, în special atunci când este consumată sub formă de ulei concentrat. Unele cercetări au arătat că uleiul de cătină poate reduce capacitatea trombocitelor de a forma cheaguri. Din acest motiv, persoanele care iau anticoagulante sau aspirină ar trebui să discute cu medicul înainte de a introduce zilnic produse concentrate din cătină. Aceeași precauție este recomandată înaintea unei intervenții chirurgicale.
În timpul sarcinii și alăptării, consumul ocazional de cătină ca aliment este diferit de administrarea zilnică a unor extracte concentrate. Deoarece nu există suficiente studii privind siguranța acestora, este recomandată consultarea medicului. Persoanele cu diabet sau hipertensiune ar trebui, de asemenea, să fie prudente, deoarece unele cercetări au observat mici modificări ale glicemiei și tensiunii arteriale. În cazul diabetului, trebuie acordată atenție și cantității de miere adăugate în băutură, deoarece aceasta crește aportul de zahăr, conform Webmd.com.
Din cauza gustului puternic acrișor, cătina poate provoca disconfort persoanelor care suferă de reflux gastric sau au stomacul sensibil. În aceste situații, băutura poate fi diluată cu apă și consumată alături de mâncare. Dacă după consum apar reacții alergice, umflarea buzelor, amețeli sau probleme digestive persistente, consumul trebuie întrerupt. Dificultățile de respirație necesită asistență medicală de urgență.