Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Municipiului Alexandria, proiectul propune amplasarea locaţiilor de jocuri de noroc de orice tip la o distanţă de minimum 100 de metri faţă de şcolile primare şi gimnaziale, licee şi colegii, măsurată pe cel mai scurt traseu pietonal legal accesibil publicului, de la poarta utilizată de elevi până la intrarea destinată publicului în locaţie, potrivit Agerpres.

De asemenea, se propune interzicerea activităţilor de tip slot-machine şi video-loterie (VLT) aparţinând Companiei Naţionale „Loteria Română” S.A. pe tronsonul pietonal al străzii Libertăţii, între străzile Bucureşti şi Ion Creangă, precum şi la parterul tuturor blocurilor sau în spaţiile lipite de acestea.

Totodată, se are în vedere permiterea desfăşurării pariurilor sportive şi a jocurilor de loto tradiţionale ale Companiei Naţionale „Loteria Română" S.A. pe întreg teritoriul municipiului, inclusiv în zonele vizate de interdicţiile menţionate.

De asemenea, va fi impusă obligativitatea obţinerii unei autorizaţii locale de funcţionare pentru toţi operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc şi pariuri sportive, inclusiv cei ai Loteriei Române, conform regulamentului local.

Proiectul prevede şi neacordarea autorizaţiei locale operatorilor sancţionaţi contravenţional pentru permiterea accesului minorilor în săli de jocuri de noroc, agenţii de pariuri sportive sau săli de loto tradiţionale.

Prevederile privind interdicţiile de amplasare şi autorizarea locală, conform proiectului de H.C.L., ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dată de la care se propune abrogarea H.C.L. nr. 82 din 31 martie 2026.

Persoanele interesate pot transmite propuneri, sugestii şi opinii până la 23 octombrie 2026, la Compartimentul Cancelarie, Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Alexandria.

Loteria Română a făcut plângere prealabilă primăriilor care au interzis „păcănelele”

„Loteria Română a trimis Primăriei Ploieşti şi tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desfiinţarea păcănelelor din sediile Loteriei. Este pasul intermediar până la acţionarea în instanţă a tuturor primăriilor de către Loteria Română. Loteria Română este o companie cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Economiei, care este acţionar unic. Cu alte cuvinte, statul a dat posibilitatea comunităţilor să ia decizii cu privire la păcănele şi tot statul dă cu tifla comunităţilor. Este o nesimţire fără margini”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook, conform Agerpres.

Câte săli de jocuri au rămas în România, după interzicerea lor în multe orașe

După doi ani de modificări legislative și noi restricții, datele oficiale arată că oferta legală se restrânge accelerat. În paralel însă, autoritățile încearcă să limiteze piața neagră din online.

Piața legală a jocurilor de noroc este în scădere, arată datele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Numărul aparatelor de tip slot-machine autorizate a scăzut cu aproape 70% în ultimii trei ani și jumătate, de la 86.000 în 2023 la aproximativ 26.000 în prezent.

„În prezent, numărul acestora a scăzut la 100 de organizatori, cel mai puternic impact având organizatorii de tip slot-machine, care au scăzut de la 97 anul trecut la 56 în prezent. Săptămâna trecută am introdus pe blacklist-ul ONJN peste 800 de site-uri nelicențiate, care se adaugă deja la cele 300 pe care le introdusesem anterior”, a declarat președintele ONJN, Vlad Soare.

Anul trecut au fost declarate venituri din jocuri de noroc de aproape 28 de miliarde de lei, cu aproape 2,6 miliarde mai mult ca în 2024.

În același timp, încasările statului din impozitul pe aceste venituri au crescut cu peste 200 de milioane de lei și au trecut de 1,1 miliarde de lei, conform Fiscului.