Documentul, promovat împreună de Italia, Regatul Unit şi Danemarca, a fost adoptat joi, dar făcut public vineri şi se fundamentează pe angajamentul de a consolida cooperarea europeană în gestionarea frontierelor, lupta împotriva traficului de migranţi, prevenirea plecărilor neregulamentare, returnările şi aşa-numitele "soluţii inovatoare", care în jargonul european se referă la iniţiative precum crearea de centre de deportare în ţări terţe, potrivit Agerpres.

În faţa ameninţărilor hibride şi a utilizării fluxurilor migratorii în scopuri instrumentale, semnatarii susţin o abordare cuprinzătoare pe întreg traseul migrator, care să ajute la combaterea mafiei traficului de persoane şi să consolideze scăderea sosirilor.

Printre alte domenii, se concentrează pe dimensiunea externă a migraţiei şi solicită consolidarea acordurilor cu ţările de origine şi de tranzit pentru a opri plecările şi a accelera returnările.

De asemenea, se referă la instrumente şi stimulente pentru a garanta că persoanele fără drept de a rămâne în Europa pot fi returnate în mod eficient, conform dreptului internaţional.

Printre punctele principale menţionate în declaraţie se numără pregătirea şi răspunsul pentru integritatea frontierelor, inclusiv utilizarea unor instrumente precum sistemele de alertă timpurie pentru a prezice şi a gestiona fluxurile şi a identifica riscurile de securitate emergente.

Pe de altă parte, se mizează pe combaterea dezinformării, evidenţiind pericolele trecerilor ilegale şi contracarând naraţiunile false.

Un alt aspect subliniat este necesitatea de a lucra împreună încă de la sursă, sprijinind migranţii şi ţările de origine şi de tranzit pentru a evita călătoriile înspre Europa.

De asemenea, documentul consideră că trebuie sporit schimbul de informaţii între frontiere împotriva reţelelor de traficanţi. Declaraţia se încheie subliniind că monitorizarea acestor angajamente va fi realizată la următorul summit al CPE, care va avea loc în Elveţia în primăvara anului viitor.