Un apartament moștenit, economiile strânse înainte de căsătorie sau despăgubirile primite în urma unui accident pot rămâne în proprietatea exclusivă a unuia dintre parteneri. În schimb, locuința cumpărată în timpul căsătoriei și economiile formate din salarii pot intra în masa bunurilor comune.
Codul civil stabilește ce bunuri sunt proprii, cum se calculează cota de contribuție a fiecărui soț și ce se întâmplă cu datoriile acumulate în timpul căsătoriei. Regulile depind de regimul matrimonial ales de soți. În lipsa unei convenții matrimoniale, se aplică regimul comunității legale.
Ce bunuri nu se împart la divorț, potrivit legii
Articolul 340 din Codul civil enumeră categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soț. Acestea rămân în proprietatea persoanei care le-a dobândit și nu intră în masa bunurilor comune supuse partajului.
În această categorie se află:
- Bunurile moștenite sau primite prin donație: un apartament, un teren sau o sumă de bani primită de la părinți rămâne bun propriu, dacă persoana care a lăsat moștenirea sau a făcut donația nu a prevăzut expres că bunul va fi comun.
- Bunurile de uz personal: obiectele destinate folosirii personale de către unul dintre soți.
- Bunurile destinate exercitării profesiei: instrumentele și echipamentele folosite în activitatea profesională, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri.
- Drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală: drepturile patrimoniale asupra creațiilor unuia dintre soți și asupra semnelor distinctive înregistrate de acesta.
- Premiile și recompensele, precum și manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte bunuri asemănătoare.
- Despăgubirile și indemnizațiile de asigurare: sumele primite pentru prejudicii materiale sau morale suferite de unul dintre soți.
- Bunurile care înlocuiesc un bun propriu: dacă un soț vinde un apartament moștenit și folosește banii pentru a cumpăra alt imobil, noua proprietate poate păstra caracterul de bun propriu, dacă proveniența fondurilor este dovedită. Această regulă este cunoscută drept subrogație reală.
- Fructele bunurilor proprii, adică veniturile produse de acestea, în condițiile prevăzute de Codul civil.
Bunurile cumpărate înainte de căsătorie rămân, de asemenea, în proprietatea persoanei care le deținea. Pentru bunurile mobile dobândite înainte de căsătorie, Codul civil prevede întocmirea unui inventar. În lipsa acestuia, bunurile sunt prezumate comune până la proba contrară. Între soți, caracterul propriu poate fi dovedit prin orice mijloc de probă admis de lege.
Ce înseamnă bunuri proprii și bunuri comune în căsătorie
În România, soții pot alege prin convenție matrimonială regimul separației de bunuri sau pe cel al comunității convenționale. Dacă nu încheie o astfel de convenție, li se aplică regimul comunității legale.
Potrivit articolului 339 din Codul civil, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul comunității legale sunt bunuri comune în devălmășie. Aici intră, de exemplu, locuința cumpărată în timpul căsătoriei, mașina achiziționată din veniturile familiei sau economiile formate din salarii.
Faptul că un apartament este trecut în acte doar pe numele soțului care a semnat contractul de vânzare nu îl transformă automat în bun propriu. Contează regimul matrimonial și momentul achiziției.
Bunurile proprii sunt cele dobândite înainte de căsătorie și cele prevăzute la articolul 340. În cazul unei moșteniri sau donații, de exemplu, proprietar rămâne soțul care a primit bunul, chiar dacă acesta a fost dobândit în timpul căsătoriei.
Regimul matrimonial încetează, în cazul divorțului, la data introducerii cererii de divorț. Soții pot cere instanței, în condițiile legii, să constate că regimul a încetat încă de la data separării în fapt.
Ce se întâmplă cu bunurile moștenite sau primite prin donație
O casă primită de la părinți prin donație sau moștenită în timpul căsătoriei rămâne în proprietatea soțului care a primit-o. Celălalt partener nu dobândește automat o cotă din imobil doar pentru că a locuit acolo ani la rând.
Situația se schimbă atunci când în locuință sunt făcute investiții din banii comuni. De exemplu, dacă soții renovează o casă moștenită de unul dintre ei, imobilul își păstrează caracterul de bun propriu. Lucrările pot genera însă un spor de valoare care este luat în calcul la partaj și poate da naștere unui drept de creanță.
Valoarea unei eventuale creanțe se stabilește în funcție de natura lucrărilor, proveniența banilor și sporul de valoare adus imobilului. Facturile, transferurile bancare, contractele cu firmele de construcții și expertizele pot ajuta la demonstrarea investițiilor și a efectului lor asupra valorii locuinței.
Cum se împart bunurile cumpărate în timpul căsătoriei
Apartamentele, casele, terenurile, mașinile și alte bunuri cumpărate în timpul comunității legale sunt considerate comune, chiar dacă documentele de achiziție sunt întocmite pe numele unuia dintre soți. Regula se aplică bunurilor dobândite în timpul comunității, cu excepțiile prevăzute de lege pentru bunurile proprii.
La partaj, fiecare poate primi o cotă din valoarea bunurilor comune. Articolul 357 din Codul civil prevede că se ia în calcul contribuția fiecăruia atât la dobândirea bunurilor, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, contribuția soților este prezumată egală.
Cota de contribuție poate fi diferită dacă unul dintre soți demonstrează că a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor sau la îndeplinirea obligațiilor comune. În această evaluare intră și munca depusă în gospodărie sau pentru creșterea copiilor. Articolul 326 din Codul civil recunoaște această muncă drept contribuție la cheltuielile căsătoriei.
Astfel, un părinte care a rămas acasă pentru a îngriji copiii și a administra gospodăria poate avea o contribuție recunoscută la dobândirea bunurilor familiei, chiar dacă nu a obținut venituri salariale în acea perioadă.
Banii din conturile bancare și economiile se împart la divorț?
Numele titularului unui cont bancar nu stabilește, singur, cui aparțin banii. Contează de unde provin sumele și când a devenit scadent dreptul de încasare.
Veniturile din muncă, sumele cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale și alte venituri asimilate, precum și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt bunuri comune dacă dreptul de încasare devine scadent în timpul comunității legale, potrivit articolului 341 din Codul civil.
Prin urmare, economiile formate din aceste venituri pot intra la partaj chiar dacă sunt păstrate într-un cont deschis doar pe numele unuia dintre soți.
În schimb, banii economisiți înainte de căsătorie, cei primiți prin moștenire sau donație și sumele obținute din vânzarea unui bun propriu pot rămâne în proprietatea exclusivă a soțului care le deține.
De exemplu, dacă unul dintre parteneri a depus într-un cont bani proveniți din vânzarea unui apartament moștenit, trebuie să poată demonstra traseul sumelor. Contractul de vânzare, extrasele bancare și documentele de moștenire pot fi folosite pentru a arăta proveniența banilor.
Aceeași regulă se aplică și în cazul economiilor păstrate în depozite bancare sau în alte produse de economisire. Un cont deschis pe numele unui singur soț poate conține bani comuni, după cum poate conține și sume care îi aparțin exclusiv acestuia.
Cum se împart datoriile soților după divorț
Creditele și celelalte obligații financiare sunt analizate în funcție de cine le-a contractat și de scopul pentru care au fost folosiți banii. Articolul 351 din Codul civil enumeră datoriile comune ale soților. Printre acestea se află obligațiile contractate împreună, cele legate de dobândirea sau administrarea bunurilor comune și cele asumate de unul dintre soți pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei.
Un credit luat împreună pentru cumpărarea locuinței familiei este un exemplu de datorie comună. La fel pot fi tratate obligațiile contractate pentru cheltuielile obișnuite ale gospodăriei.
În schimb, un împrumut personal nu devine automat datorie comună doar pentru că a fost contractat în timpul căsătoriei. Contează destinația banilor și dacă obligația se încadrează în categoriile prevăzute de lege.
Există și o diferență importantă între împărțirea datoriilor între foștii soți și obligațiile față de bancă. Dacă ambii au semnat un contract de credit, divorțul și partajul nu îl modifică automat. Banca îi poate considera în continuare responsabili potrivit contractului, iar scoaterea unuia dintre debitori din credit presupune acordul creditorului și modificarea raportului contractual.
Dacă bunurile comune nu acoperă datoriile comune, soții pot răspunde solidar și cu bunurile proprii, în condițiile articolului 352 din Codul civil.
Cum se face partajul bunurilor după divorț
Împărțirea bunurilor poate avea loc prin acordul foștilor soți sau în instanță. Divorțul și partajul sunt proceduri distincte, astfel că foștii parteneri pot divorța și pot stabili ulterior cum își împart proprietățile și celelalte bunuri.
Partajul voluntar, la notar
Dacă foștii soți se înțeleg asupra bunurilor și cotelor care le revin, pot încheia un act de partaj la notar. În cazul imobilelor, actul se încheie în formă autentică. De exemplu, un apartament poate reveni unuia dintre foștii soți, care îi plătește celuilalt o sultă, adică o sumă de bani reprezentând valoarea cotei acestuia.
Partajul judiciar, în instanță
Când foștii soți nu ajung la o înțelegere, unul dintre ei poate cere instanței să stabilească bunurile comune, contribuția fiecăruia și modalitatea de împărțire. În proces pot fi necesare documente bancare, acte de proprietate, contracte și expertize pentru evaluarea imobilelor sau a altor bunuri.
Instanța poate atribui un bun unuia dintre foștii soți, cu obligația de a-i plăti celuilalt o sultă. Dacă bunul este indivizibil sau nu poate fi împărțit comod în natură, iar atribuirea nu este posibilă, instanța poate dispune vânzarea lui și împărțirea prețului între foștii soți, potrivit cotelor stabilite.
Partajul se poate face și în timpul căsătoriei, prin acordul soților, la notar, sau în instanță, în condițiile articolului 358 din Codul civil.
