Calendar ortodox 10 august. Sfântul Laurențiu este sărbătorit în această zi

62277526
Profimedia

Sfântul Laurențiu sau Lavrentie este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an pe 10 august.

Sfântul Laurențiu a fost unul din cei șapte diaconi ai Bisericii Romei, care a fost supus persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Valerian.

Cine a fost Sfântul Laurențiu

Sfântul Laurențiu a fost arhidiacon în timpul lui Papa Sixtus al II-lea. În timpul vieții sale, el oferea lucruri credincioșilor care nu aveau o situație materială bună.

Viața Sfântului Laurențiu

Despre viața Sfântului Laurențiu nu se știu foarte multe, deoarece documentele în care se regăseau informații privind anul, locul nașterii și părinții acestuia s-au pierdut.

Conform legendei, Sfântul Laurențiu s-a născut în nordul Spaniei și a trăit în secolul III, în timpul domniei împăratului Valerian (257-260).

În 257, când Sixtus a devenit Papă, Laurențiu a fost hirotonit ca diacon și i s-a spus să ofere lucruri oamenilor săraci.

La începutul lunii august în anul 258, împăratul Valerian a emis un edict prin care condamna la moarte, diaconii, preoții și episcopii din Imperiu.

Pe data de 6 august, Papa Sixtus al II-lea, împreună cu cei doi diaconi, Felicissimus și Agapitus au fost executați.

La scurt timp după cele întâmplate, Sfântul Laurențiu a decis să împartă averea bisericii din Roma ca să nu fie confiscată de împăratul Valerian.

Minunea Sfântului Laurențiu

După uciderea Papei, ostașii l-au luat pe Sfântul Laurențiu și l-au dus la împăratul Valerian și au zis: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă și a ascuns-o".

Împăratul, crezând că o să-și recapete averea, l-a întrebat pe Laurențiu: „Unde sunt bogățiile bisericești pe care le-ai ascuns?"

Sfântul Laurențiu a hotărât să nu răspundă și a fost luat prizonier. Împăratul Valerian i-a cerut soldatului Ipolit să-l întemnițeze alături cei șase diaconi.

În temnița în care a fost pus Laurențiu, se afla un bărbat pe nume Luchiile, care a orbit din cauză că a plâns foarte mult.

Văzându-l, Sfântul Laurențiu i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos și te botează, iar Acela te va lumina", iar orbul a răspuns: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos", potrivit doxologia.ro.

La scurt timp, Sfântul Laurențiu a binecuvântat apa, l-a botezat pe Luchiile și de îndată i s-au deschis ochii și a strigat: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veșnic, Care m-a luminat!"

Harul Sfântului Laurențiu s-a răspândit rapid printre credincioși, care mergeau la temnița sfântului pentru a-și recăpăta vederea

Moartea Sfântului Laurențiu

Pe 10 august, Sfântul Laurențiu a fost ars pe un grătar din cauză ca nu a vrut să le ofere romanilor informații despre averea bisericii.

Pentru a cinsti memoria sfântului, împăratul Constantin cel Mare a înălțat un lăcaș de cult pe mormântul lui, iar de-a lungul timpului au mai fost zidite în Roma încă șapte biserici dedicate Sf. Laurențiu.

Rugăciune către Sfântul Laurențiu

Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe voievozii cei tari

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Grădina Desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile cele îngereşti, roagă să mi se dea strălucire purtătoare de lumină mie, celui ce te laud pe tine, Fericite Laurențiu.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intrând în luptele muceniciei celei cinstite, pătimitor purtător de biruinţă te-ai arătat cu tăria sufletului, Sfinte Laurențiu. Pentru aceea, cu cununa dreptăţii, cu buna cuviinţă şi cu diadema biruinţei te-ai încununat.

Întreaga rugăciune poate fi citită aici.

Celebrarea onomasticii de Sfântul Laurențiu

Pe 10 august 2022 se spune la mulți ani celor care poartă numele de Laurențiu sau Laurenția.

Mesaje de Sfântul Laurențiu

Pe 10 august 2022 este bine să ne rupem cinci minute din timpul nostru pentru a le ura la mulți ani persoanelor care poartă numele de Laurențiu sau Laurenția.

Iata mai jos, câteva variante de mesaje care o să le aducă zâmbetul pe buze celor care își serbează onomastica.

1. „La mulţi ani, Laurențiu! Multă sănătate, multe realizări şi tot ce îți doriţi lângă cei dragi”

2. La mulți ani Laurenția! Sa te bucuri de viață, de zâmbete, de tot ce e frumos!

3. Fie ca Sf Laurențiu, al cărui nume îl porți, să te ocrotească, sa-ti călăuzească pașii și să-ți lumineze calea!

4. La mulți ani, Laurenția! Îți urez să ai parte numai de oameni buni în viață și să te bucuri în fiecare zi!

5.  Fie ca Sf Laurențiu să-ți aducă multe împliniri, iar viața să-ți fie o eternă sărbătoare!

6. Să ai o zi frumoasă şi să te bucuri de numele pe care îl porţi. La mulți ani, Laurenția! 

7. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. La mulți ani, Laurențiu!

8. La mulţi ani, Laurenția ! Să ai parte de tot ce e mai bun în viață!

9. Cu ocazia Sfântului Laurențiu, îți urez să ai parte de bunătate și fericire în viața!

10. La mulţi ani, plini de fericire şi de împliniri, Laurenția! Să ai parte de noroc și fericire cât cuprinde! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cu ce se ocupă astăzi bruneta care l-a scos din minți pe Gigi Becali
GALERIE FOTO Cu ce se ocupă astăzi bruneta care l-a scos din minți pe Gigi Becali
Citește și...
O companie aeriană de renume a lansat o inovație surprinzătoare care promite un somn mai confortabil în avion: „Este genial”

Emirates a introdus recent o funcție inovatoare în scaunele sale, care le permite pasagerilor să își sprijine mai confortabil capul pentru un pui de somn în timpul zborului.

Românii preferă hotelurile all inclusive de pe litoralul Mării Negre. Cererea a crescut cu 30% față de 2025

Turiștii sunt atrași de vacanțele all inclusive, spun cei care lucrează în domeniu. Iar preferințele lor au dus la înmulțirea hotelurilor care adoptă acest regim.

O mare parte din laptele românesc nu ajunge în fabrici. Soluțiile găsite de fermieri pentru a-și vinde marfa

România produce aproape patru milioane și jumătate de tone de lapte, însă doar o treime din această cantitate ajunge în fabricile de procesare.

Recomandări
Politico: Nicuşor Dan se confruntă cu cea mai mare provocare pe măsură ce criza politică se adânceşte

La puțin peste un an după ce președintele moderat al României, Nicușor Dan, a preluat puterea în urma unei confruntări tensionate cu extrema dreaptă, acesta se confruntă cu cea mai serioasă provocare de până acum, scrie POLITICO.

Atac rusesc lângă frontiera României. RO-Alert în nordul județului Tulcea și elicopter militar trimis să monitorizeze zona

Un nou atac cu drone lansat de Federația Rusă asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, a declanșat în noaptea de miercuri spre joi măsuri de alertă în județul Tulcea. 

Partidele îi prezintă președintelui soluția la criza politică. Singura certitudine: Guvern minoritar, pro-occidental

Partidele ar urma să prezinte, vineri, preşedintelui Nicuşor Dan soluţia la criza politică, liderii principalelor formaţiuni având mai multe discuţii pe această temă după consultările oficiale de la Cotroceni.