Un bărbat este acuzat de omor din culpă după ce și-a lăsat partenera în frig pe cel mai înalt munte al Austriei

62596458
Shutterstock

Iubitul unei femei care a murit pe cel mai înalt munte al Austriei este inculpat pentru omor din culpă, după ce ar fi lăsat-o să înghețe de frig.

Tânăra de 33 de ani, originară din Salzburg, a murit pe vârful Großglockner (3.798 m) în luna ianuarie, după ce plecase într-o expediție alături de partenerul ei, în vârstă de 36 de ani, potrivit Daily Mail.

Ajunși la aproximativ 50 de metri de vârf, femeia a început să se simtă rău și nu a mai putut continua, relatează Heute. Bărbatul ar fi lăsat-o singură pe munte timp de 6 ore și jumătate, în timp ce a plecat după ajutor. În acest interval, frigul extrem i-a fost fatal.

Odată cu finalizarea anchetei, iubitul – un alpinist experimentat – a fost pus sub acuzare pentru omor prin neglijență și riscă până la trei ani de închisoare.

„În jurul orei 2 dimineața, inculpatul și-a lăsat iubita neprotejată, epuizată, hipotermică și dezorientată, la circa 50 de metri sub vârful Großglockner”, precizează Parchetul. „Femeia a murit înghețată. Deoarece inculpatul, spre deosebire de partenera sa, era foarte experimentat în ture alpine la altitudine și el planificase traseul, trebuie considerat responsabil”.

Erori grave imputate bărbatului: echipament nepotrivit și decizii întârziate

După analiza rapoartelor medico-legale, a telefoanelor, ceasurilor sportive, fotografiilor și videoclipurilor, plus evaluarea unui expert în tehnică alpină, procurorii îl acuză pe bărbat de mai multe greșeli majore.

Anchetatorii susțin că acesta nu a ținut cont de faptul că femeia era foarte puțin experimentată și nu mai participase niciodată la un traseu alpin de o asemenea dificultate.

Este acuzat și că a pornit traseul cu două ore întârziere, fără a avea asupra lui echipament de urgență adecvat.

Chiar și când a decis să plece după ajutor, nu ar fi mutat-o într-un loc ferit de vânt și nu a folosit pături de supraviețuire din aluminiu.

Bărbatul i-ar fi permis partenerei să urce cu un splitboard și bocanci moi de zăpadă, echipament considerat total nepotrivit pentru o tură alpină în teren mixt. În condițiile meteo extrem de dure – cu rafale de până la 75 km/h și temperaturi de -8°C, resimțite ca -20°C – procurorii susțin că bărbatul ar fi trebuit să se întoarcă mult mai devreme.

Întârzieri în apelarea salvatorilor și lipsa semnalizării de urgență

Deși situația iubitei se agrava, bărbatul este acuzat că nu a sunat la urgențe înainte de lăsarea întunericului. Cei doi au rămas blocați în jurul orei 20:50, însă bărbatul nu a transmis niciun semnal de ajutor atunci când un elicopter al poliției a survolat zona la 22:50.

După mai multe încercări ale Poliției Alpine de a lua legătura cu el, acesta a vorbit în cele din urmă cu un ofițer în jurul orei 00:35. Conținutul discuției nu este clar, dar bărbatul nu ar mai fi contactat deloc serviciile de urgență după acel apel.

Potrivit presei germane, își pusese telefonul pe silențios și îl băgase în rucsac, astfel că nu a mai primit apelurile ulterioare ale Poliției Alpine. Abia la ora 3:30, după ce o lăsase singură timp îndelungat, s-a hotărât să sune din nou după ajutor.

Din cauza vântului puternic, o intervenție cu elicopterul la răsărit nu a fost posibilă, dar puțin după ora 10:00, salvatorii montani au ajuns la victimă – însă aceasta era deja decedată.

Avocatul bărbatului, Kurt Jelinek, a transmis publicației KURIER: „Clientul meu regretă profund ceea ce s-a întâmplat.” Totuși, apărarea „consideră în continuare că a fost un accident tragic, o fatalitate”.

Procesul iubitului este programat pentru 19 februarie 2026, la Tribunalul Regional din Innsbruck.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62596435
Un cuplu din Germania și-a decorat casa cu 621 de brazi de Crăciun. Și-au bătut propriul record. FOTO

Un cuplu din Germania deține oficial recordul mondial pentru că au reușit să decoreze 621 de brazi spectaculoși sub același acoperiș.

62596274
Actorul Victor Rebengiuc a primit Premiul România Europeană 2025. Nicușor Dan: „Avem nevoie acută de modele.” VIDEO

Actorul Victor Rebengiuc a fost onorat de Asociaţia Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) cu Premiul România Europeană 2025.

62228477
Când vine Moș Nicolae în 2025. În ce seară se pregătesc ghetuțele și ce cadouri se pun în ele

Moș Nicolae este una dintre cele mai iubite tradiții de iarnă, iar în fiecare an apare aceeași întrebare: când vine Moș Nicolae și în ce seară se pregătesc ghetuțele. În 2025, tradiția rămâne neschimbată.  

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.