Bucureștenii plătesc printre cele mai mari prețuri la energie din UE. Capitala, prima în Europa după puterea de cumpărare

62580612

Bucureștiul are cel mai ridicat preț la energie electrică din Europa raportat la puterea de cumpărare și se află pe locul 9 în UE la costul energiei, peste media europeană, potrivit raportului HEPI din septembrie.

Raportul HEPI (Household Energy Price Index – septembrie 2025) este realizat de Energie-Control Austria, MEKH – Hungarian Energy and Public Utility Regulatory Authority şi VaasaETT, în colaborare cu autorităţi de reglementare şi operatori din 33 de ţări europene: toate statele membre UE, plus Marea Britanie, Norvegia, Elveţia, Serbia, Muntenegru şi Ucraina, scrie News.ro.

Raportul prezintă lunar preţurile energiei electrice şi gazelor naturale pentru gospodării, oferind o comparaţie completă între capitalele europene.

Conform raportului HEPI, Bucureşti este a 9-a cea mai scumpă dintre capitalele UE, cu un preţ de 27,5 eurocenţi/kWh, peste media europeană (EU-27) de 25,43 eurocenţi/kWh.

HEPI relevă şi că Bucureştiul se află pe primul loc în Europa, având cel mai ridicat preţ al energiei electrice ajustat la puterea de cumpărare, urmat de Praga, Berlin şi Varşovia.

Acest indicator arată impactul real al costului energiei asupra gospodăriilor, raportat la nivelul veniturilor din fiecare ţară.

Cum stau celelalte țări europene

Raportul Comisiei Europene – Market Observatory for Energy (Quarterly Report on European Electricity Markets, Q1 2025), elaborat de DG Energy, care analizează pieţele angro şi retail de energie electrică în statele membre UE, folosind date oficiale Eurostat, ENTSO-E şi S&P Global Platts, relevă că, în primul trimestru al anului 2025, preţurile angro medii PZU la energie electrică în Europa au fost cu 49% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2024, dar cu 38% mai mici faţă de nivelul din 2023. Creşterea a fost determinată de preţurile ridicate la gaze, scăderea producţiei eoliene şi hidro, în ciuda unei producţii solare record, precum şi de o uşoară creştere a cererii de energie electrică.

Deşi preţurile au fost ridicate în T1 2025, în trimestrul al doilea s-a observat o scădere semnificativă. - European Power Benchmark: 100 de euro/MWh (media UE). Variaţia între pieţe a fost: între 49 de euro/MWh în Finlanda şi 145 de euro/MWh în Irlanda.

În ceea ce priveşte evoluţia anuală, între -32% şi +93%, cu cele mai mari creşteri în Portugalia (+93%), Spania (+92%) şi Slovenia (+91%), iar cele mai mari scăderi în Finlanda (-32%) şi Suedia (- 9%).

În România, preţul mediu angro în T1 2025 a fost de 148,3 de euro/MWh, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană, situându-se peste media europeană şi peste valorile înregistrate în Cehia (120 de euro/MWh) şi Polonia (116 euro/MWh).

Ambele rapoarte relevă că România are unul dintre cele mai ridicate preţuri la energie.

Ce a declarat ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma, la începutul lunii octombrie, că România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume, iar ţinta sa este una foarte clară, şi anume capacităţi de stocare, baterii, investiţii în producţie de energie electrică în bandă, gaz, hidro şi nuclear. El a anunţat creşterea capacităţilor de producţie, a capacităţilor de stocare a energiei electrice.

”România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri la energie din lume. Ţinta mea este una foarte clară: capacităţi de stocare, baterii, investiţii în producţie de energie electrică în bandă, gaz, hidro şi nuclear”, a scris ministrul Energiei, pe Facebook.

Bogdan Ivan arăta că în ultimii 10 ani, România a scos din producţie aproximativ 7000 de megawatts capacităţi de producţie pe gaze şi cărbune.

”Creştem capacităţile de producţie, capacităţile de stocare ale energiei electrice produse de solar, pentru că până acum s-au instalat enorm de multe capacităţi de producţie a energiei electrice pe solar, fără să aibă şi baterii în spate. Avem un deficit de aproximativ 2000 de megawatts în fiecare zi, iar odată stocată acea energie, produsă în timpul zilei, va putea să fie consumată seara, automat reducând presiunea pe importuri din alte state. Evităm specula, limităm capacitatea unor companii care nu sunt de bună credinţă, raportat la consumatorii din România, să mai facă speculă”, sublinia ministrul Energiei.

Luni, la Profit Energy Forum, ministrul a afirmat că preţul pe kWh pentru consumatorul casnic poate ajunge la 1 leu - 1 leu ”şi un pic” în urma discuţiei cu producătorii şi cu furnizorii, prin stabilirea unor mecanisme foarte clare. Acesta a invitat reprezentanţii companiilor din domeniu să discute stabilirea unor astfel de mecanisme într-un grup de lucru.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Un medic vegetarian a murit după ce s-a înecat cu carne oferită la bordul unui zbor Qatar Airways

Un cardiolog din California, Asoka Jayaweera, în vârstă de 85 de ani, a murit după ce s-a înecat cu o bucată de mâncare la bordul unui zbor Qatar Airways de la Los Angeles la Sri Lanka.

S-a aflat cine este deţinătorul biletului câştigător de 120 de milioane de euro la loteria EuroJackpot: ”Părea calm”

Misteriosul deţinător al unui bilet câştigător la loteria EuroJackpot s-a prezentat pentru a revendica premiul în valoare de 120 de milioane de euro, marţi, la două săptămâni după extragerea numerelor câştigătoare.

Patru zodii primesc sprijin financiar sau în carieră pe 8 octombrie 2025

Ziua de 8 octombrie aduce o energie favorabilă în planul financiar și profesional datorită unui aspect armonios care se formează între Venus, micul benefic, din Fecioară și Jupiter, marele benefic, din Rac.  

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru terorism în 2015, a fost eliberat condiţionat

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!