Ateliere gratuite pentru sute de copii din Țara Lăpușului. Activitățile le stimulează celor mici creativitatea

×
Publicitate

Mai mulți tineri și-au unit forțele și au demarat un proiect de suflet în Țara Lăpușului, județul Maramureș.

Organizează gratis ateliere creative de teatru, improvizație și de pictură, pentru sute de copii.

Activitățile le stimulează celor mici curiozitatea și creativitatea, iar unii deja se visează actori pe marile scene ale lumii.

„O să încercăm să lucrăm în echipă și să acoperim tot spaţiul scenei”, le explică copiilor coordonatorii.

Copiii și-au învins emoţiile și au intrat în pielea personajelor, însă a fost nevoie și de ajutorul specialiștilor. Silvia Roman, regizor de teatru și fondatoarea Asociației Culturale "Sub Stejar", a pus bazele unui proiect pentru copiii din Țara Lăpușului. O ajută soțul și două prietene.

Silvia Roman, președinte Asociația Culturală Sub Stejar: „O alternativă culturală şi educaţionala de petrecere a timpului liber Povestea a început în plină pandemie, s-a construit organic şi a fost primit cu atâta căldură de comunitatea de aici, şi cererea a fost foarte mare şi ne-a făcut să rămânem."

Băiat: „A fost o piesă în care am fost îmbrăcaţi în costume, şi s-a numit omul de zăpadă care vrea să întâlnească soarele"

„Eu vin la teatru de aproape jumătate de an, şi teatrul ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni, ne ajută imaginaţia, dicţia, toată partea de vorbire. Îmi doresc să ajung actor, să ajung în America şi să joc în filme" spune alt mic interpret.

Sunt părinți care fac naveta zilnic pentru a le da ocazia celor mici să participe la ateliere.

Mamă: „Vin la ateliere de trei luni şi sunt foarte încântaţi, le dezvoltă creativitatea, socializează şi sunt înclinaţi spre artă.”

Într-o altă sală a Casei de Cultură din Târgu Lăpuș, mai mulți copii stau în fața șevaletelor și dau culoare ideilor.

Fetiţă: „Îmi plac foarte mult caii şi am ales să pictez un cal împodobit cu flori, şi cu fluturi pe lângă el. Imaginaţia îmi zboară pe hârtie şi îmi dă un vibe foarte plăcut."

Flavia Carina Beldiman, artist plastic: „Este în primul rând un spaţiu unde ei pot să-şi dezvolte creativitatea, să înveţe lucruri noi, şi să-şi dezvolte orizonturile culturale.”

 

Cei implicaţi în proiect pun suflet în toate aceste activităţi, spre bucuria celor mici, şi sunt sprijiniți de întreaga comunitate, în special de părinți.  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62324172
Momentul în care statuia lui Iisus Hristos din Brazilia este lovită de un trăsnet | VIDEO

Un trăsnet a lovit statuia lui Iisus Hristos din Brazilia, în weekend, iar momentul a fost surprins de camere.

62253154
Ce trebuie să faci dacă vezi un câine fără stăpân pe stradă

În momentul în care observi un câine fără stăpân pe stradă, trebuie să anunți autoritățile competente.

62324099
”Arma” la care România excelează. Suntem cel mai mare furnizor pentru Ucraina, de la începutul invaziei ruse

România a devenit cel mai mare furnizor de combustibil pentru Ucraina, după invazia rusă, iar cerealele ucrainene concurează deja producția internă, în condițiile în care Portul Constanța a înregistrat cel mai mare trafic de mărfuri din istoria sa.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.