Asistentă medicală, reținută după ce a eliberat adeverințe de vaccinare false. Femeia primea între 500 şi 2.000 de lei

×
Publicitate

O asistentă medicală din judeţul Gorj a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind suspectată că a luat mită de la cel puţin 22 de persoane pentru a le elibera adeverinţe de vaccinare, fără ca persoanele să fi fost imunizate.

Femeia, responsabilă cu vaccinarea celor dintr-o comună care cereau acest lucru la medicul de familie, primea între 500 şi 2.000 de lei pentru adeverinţele eliberate în fals. Unii dintre cei care au primit documentele nici nu se prezentau la cabinet.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus urmărirea penală şi reţinerea pentru 24 de ore a unei asistente medicale, pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunilor de luare de mită, fals informatic şi fals intelectual.

Procurorii precizează că femeia, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti-COVID 19, a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1.500 de lei de persoană, de la mai multe persoane.

Femeia elibera adeverinţe de vaccinare persoanelor fără ca acestea să fie efectiv imunizate.

Până acum, procurorii au documentat eliberarea a 22 de astfel de adeverinţe, la diferite date.

”În data de 20.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv (...) În data de 12.10.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19, simulând administrarea acestora, prin eliminarea serului în vată”, au precizat procurorii.

Uneori, banii erau primiţi de la intermediari, iar beneficiarii documentelor nici nu se prezentau la cabinet.

Procurorii au făcut percheziţii la cabinetul medical şi la domiciliul femeii.

Ancheta continuă, fiind vizate şi alte persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62163999
Ce a decis YouTube cu privire la aprecierile negative primite de clipurile video. Funcția va fi ascunsă
YouTube nu va mai afişa sub clipurile video numărul aprecierilor negative, ci doar al celor pozitive.
62224051
Vidrele unui acvariu din California, vaccinate împotriva COVID. Nu au avut reacții adverse
Şi animalele sunt vaccinate împotriva COVID-19. În California au fost imunizate mai multe vidre, iar reacţiile adverse au lipsit.
62224045
Imagini spectaculoase au fost filmate pe insula La Palma. Cumbre Vieja a erupt din nou
Noi imagini spectaculoase au fost filmate pe insula La Palma din arhipelagul Canarelor.