Chirurgul prins cu 8.000 de lei mită a ajuns după gratii. Inițial, rămăsese în arest la domiciliu

×
Publicitate

Chirurgul reţinut în Braşov pentru că ar fi cerut, 10.000 de lei mită pentru o operaţie pe inimă a fost arestat preventiv,vineri după amiază, după ce, iniţial, magistraţii l-au trimis în arest la domiciliu.

Decizia a fost însă contestată de procurori, aşa că medicul îşi va petrece următoarea lună în spatele gratiilor.

Sorin Boloș a fost prins în flagrant delict de poliţiştii, care i-au găsit în buzunar 8.000 de lei, în bancnote marcate.

Era a doua tranșă, potrivit celui care l-a denunţat, şi care îi mai dăduse cardiologului 2.000 de lei, bani pe care chirurgul i-a cerut pentru operaţia pe inimă a unei femei, rudă cu cel care a venit să plătească.

Operaţia a fost făcută la un spital de stat şi consultaţia post-operatorie a fost făcută la o clinică particulară. Atunci când a fost întrebat de poliţişti ce e cu acea sumă considerabilă, medicul ar fi susţinut că reprezintă contravaloarea consultaţiei.

Apoi, la audieri, avocatul chirurgului a spus că medicul s-a folosit de dreptul lui de a tăcea.

Surse din spitalul judeţean Braşov au informat că medicul primea un salariu de 35.000 de mii le lei pe lună şi că, pentru performanţe, managerii spitalului puteau să premieze cei mai buni medici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62223040
Începe școala de luni, iar părinții caută soluții pentru copiii care trebuie să rămână acasă: „Nu ştiu, contactăm bunicii”
De luni, 8 noiembrie, elevii se vor întoarce în bănci, doar în şcolile publice şi private unde rata de vaccinare din rândul profesorilor şi personalului auxiliar depăşeşte 60 la sută.
62222796
Sute de rabini din toată lumea au venit la inaugurarea noii sinagogi din Sighetu Marmației. Ce este comunitatea Satmar
Peste 400 de evrei ultra-ortodocși din lumea întreagă, conduși de rabinii comunității Satmardin New York, au inaugurat o sinagogă în Sighetu Marmației.
62218355
A scăzut numărul infectărilor, dar numărul deceselor este la fel de mare. Apelul medicilor: „Veniți neapărat la spital”
„Să nu ne lăsăm păcăliţi de scăderea numărului de infectări cu coronavirus, pentru că în continuare, avem un număr mare de morţi şi de bolnavi în stare critică".