Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost redeschis. Cum arată după ce a fost restaurat. FOTO

62565942

Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unul dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului naţional, a fost redeschis după finalizarea lucrărilor de conservare și restaurare, a anunțat vineri Consiliul Județean Hunedoara.

Vineri, 8 august, Consiliul Județean Hunedoara a organizat evenimentul „Ziua Porților Deschise” la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Proiectul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” a fost finanțat prin POR 2014–2020 și Programul Regional Vest 2021–2027, iar intervențiile au vizat punerea în siguranță a structurii, restaurarea vestigiilor, reconstituirea elementelor arhitecturale esențiale, amenajarea gradenelor și scenei, instalarea unui sistem de iluminat arhitectural și modernizarea signaleticii.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene și locale, specialiști ai Institutului Național al Patrimoniului, echipele de proiectare și execuție, precum și invitați din mediul academic și cultural, potrivit Consiliului Județean Hunedoara. 

Arhitectul Virgil Apostol, coordonatorul proiectului, împreună cu Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, și dr. Ovidiu Țentea, managerul Muzeului Național de Istorie a României, au prezentat detalii despre intervenție.

„Intenția noastră a fost aceea de a conserva ruina și de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă, să o viziteze, să aibă experiența acestui spațiu așa cum a fost timp de 100 de ani. Însă nu ne-am limitat la conservare, ci am adăugat încă un strat, cel de interpretare”, a explicat Ștefan Bâlici.

El a adăugat: „Este singurul monument arheologic din România care permite o astfel de recuperare a funcțiunii originare, păstrând în același timp caracterul nealterat al ruinei.”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a subliniat importanța proiectului și a răspuns criticilor venite în spațiul public:

„Noi am obținut finanțarea, valoarea totală a proiectului fiind de 22 de milioane de lei, iar specialiștii și-au spus cuvântul! Am demonstrat, prin această lucrare, că atunci când știința, experiența și respectul față de istorie se împletesc, rezultatul este o intervenție de referință asupra patrimoniului cultural.”

Pe durata întregii zile, accesul a fost gratuit, iar vizitatorii au avut posibilitatea să participe la tururi ghidate și prezentări susținute de specialiști.

Redeschiderea amfiteatrului este un moment important pentru comuna Sarmizegetusa, județul Hunedoara și regiune, reafirmând valoarea acestui simbol al istoriei romane în Dacia.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62342066
Când vor avea românii următoarea minivacanță. În ce perioadă se vor bucura de zile libere

Românii se pregătesc pentru următoarea minivacanță, iar calendarul zilelor libere din acest an aduce vești bune pentru cei care vor să își planifice din timp pauzele de la muncă.

 

62441166
Calea Victoriei, din nou pietonală pe 9 și 10 august. Ce activități vor avea loc în cadrul proiectului „Străzi Deschise”

Calea Victoriei se transformă, din nou, într-o zonă de promenadă, temporar eliberată de trafic rutier, în weekendul 9-10 august.

62353986
Descoperirea șocantă a unui pescar, într-un râu din Polonia. Are cel puțin 700 de ani

Un bărbat care pescuia de-a lungul unui râu din Polonia a fost șocat să „prindă” o sabie veche de 700 de ani.

Recomandări
Fragment drona agigea 5
Un fragment de dronă, descoperit pe litoralul românesc, la Agigea. Autoritățile fac verificări

Un fragment de dronă a fost descoperit, sâmbătă dimineaţă, în zona Agigea, iar autorităţile au fost anunţate şi urmează să facă verificări în acest caz.

Doald trump xi jinping gettyimages 2296993948
Donald Trump, întrebat ce a obținut de la președintele Chinei: „Totul. Am avut o întâlnire cu adevărat extraordinară”

Xi Jinping a părăsit vineri seară Statele Unite, la capătul unei vizite de trei zile descrisă de gazda sa drept „pozitivă pentru ambele țări”. Nu au fost anunțate decizii concrete, dar Donald Trump s-a întrecut în superlative.

Colaj inquam agerpres
Mesajul lui Siegfried Mureşan pentru Sorin Grindeanu, înainte de depunerea la Parlament a programului şi a listei de miniștri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a reafirmat sâmbătă dimineaţă, cu câteva ore înaintea depunerii la Parlament a programului de Guvernare şi a listei miniştrilor, că nu îşi depune mandatul.