13 ani de la inaugurarea celei mai mari clădiri din lume - Burj Khalifa. Imagini de atunci și de acum | GALERIE FOTO

62314765
Profimedia

Inaugurată în ianuarie 2010, Burj Khalifa - impresionanta construcţie din Dubai, Emiratele Arabe Unite - măsoară 828 metri înălţime şi a fost construită pe parcursul a cinci ani.

Lucrările au început la 21 septembrie 2004 şi au fost finalizate la 1 octombrie 2009. Inaugurarea oficială a avut loc ceva mai târziu, la 4 ianuarie 2010, în prezenţa mai multor oficialităţi, şeicul Dubaiului fiind cel care a deschis ceremonia printr-un foc de artificii fabulos, care a înconjurat turnul până în vârf, un spectacol de lasere şi un dans al fântânilor aflate în faţa clădirii, scrie Agerpres.

Designul construcţiei este inspirat din arhitectura islamică, incluzând elemente istorice şi culturale proprii regiunii. Turnul este alcătuit din trei elemente, dispuse în jurul unui miez central, iar amprenta la sol are forma literei Y (trei lobi), forma ideală atât pentru hoteluri, cât şi pentru construcţii rezidenţiale, deoarece aceste aripi ale clădirii permit o maximă privelişte exterioară şi maximum de lumină naturală în interior.

În interior au fost folosite materiale precum: sticla, oţelul inoxidabil, pietrele şlefuite, argintul, lemnul, pardoseli din travertin, stuc veneţian pentru pereţi şi covoare lucrate manual.

Pentru întreaga construcţie au fost folosiţi 330.000 de metri cubi de beton, 39.000 de tone de oţel şi 26.000 de panouri de sticlă, costurile totale ale proiectului ridicându-se la suma de 1,5 miliarde de dolari. În fiecare zi, clădirea Burj Khalifa are nevoie de 946.000 litri de apă, iar pentru a spăla cele 24.348 de ferestre au fost instalate, în dreptul etajelor 40, 73 şi 109, maşini speciale aflate pe nişte platforme orizontale.

Burj Khalifa este, totodată, şi construcţia cu cele mai multe etaje, respectiv 160, cele mai rapide lifturi (18 m/s), cel mai înalt etaj locuit, are cea mai înaltă platformă exterioară de observaţie, la 452 m (etajul 124), moscheea situată la cea mai mare înălţime (etajul 154), piscina situată la cea mai mare înălţime (etajul 76), restaurantul situat la cea mai mare înălţime (etajul 122) şi clubul situat la cea mai mare înălţime (etajul 144).

Turnul poate fi observat de la 95 de km distanţă şi găzduieşte 900 de apartamente private luxoase cu 1,2,3 şi 4 camere, situate între etajele 19 şi 108, spaţii de birouri, care ocupă 37 de etaje, hotelul Armani cu 160 de camere, 5 restaurante, piscine şi spa-uri, spaţii de joacă pentru copii, o bibliotecă, un club, o sală de festivităţi, un magazin - Burj Khalifa Gourmet Market şi parcare cu valet.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Clădirile istorice vor putea fi reabilitate. Primăriile vor aloca mai mulți bani după modificarea „Legii fațadelor”

Turiști în propriul oraș, aşa ar vrea să se simtă unii locuitori ai Bucureştiului, doar ca multe dintre clădirile istorice sunt lăsate în paragină.

Clipe de coșmar pentru proprietarii de animale, de Revelion. Sute de câini s-au pierdut, iar unii au fost răniți de petarde

Noul An a început cu probleme pentru foarte mulți proprietari de animale. Sute de câini s-au pierdut în noaptea de Revelion, speriați de zgomotul produs de petarde și artificii.

Cooperativele viticole, o soluție pentru a crește exporturile de vinuri

Suntem pe locul doi în Europa la numărul de exploatații viticole, însă avem suprafețe mici și fărâmițate, ceea ce ne scade puterea de a ne promova soiurile în străinătate.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.