106 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu: portretul dictatorului comunist. Nu rata documentarul Tovarășu' pe VOYO!

×
Publicitate

Nicolae Ceausescu s-a născut la 26 ianuarie 1918 în comuna Scornicești, județul Olt, și a fost conducătorul comunist al României între anii 1965-1989.

De-a lungul vieții sale, Ceaușescu a putut fi observat în mai multe ipostaze: de la tânăr comunist angajat în lupta împotriva regimului autoritar până la dictatorul comunist.

Nicolae Ceaușescu s-a născut în urmă cu 106 ani, într-un sat din județul Olt, fiind al treilea copil al unei familii sărace.

Primii ani din viața lui Nicolae Ceaușescu

Copilăria și adolescența lui Ceaușescu au fost marcate de sărăcie și lipsuri, crescând într-o familie numeroasă dintr-un sat din Oltenia. La vârsta de 12 ani, el a părăsit casa pentru a se angaja ca ucenic în București, o decizie care avea să îi schimbe viața. În 1933, la 15 ani, s-a alăturat Uniunii Tineretului Comunist, angrenându-se astfel în lupta comunistă împotriva regimului fascist.

Prima detenție a început în 1936, când Ceaușescu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru distribuirea de manifeste comuniste. A petrecut această primă perioadă la Doftana. Anii care au urmat au fost marcați de arestări repetate, cu detenții la închisoarile Jilava și Târgu Jiu, unde a cunoscut lideri importanți ai Partidului Comunist, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica.

În Uniunea Tinerilor Comuniști, a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Elena Petrescu, cu care s-a căsătorit în 1945.

Ceaușescu

Cariera politică în Partidul Comunist

După cel de-al Doilea Război Mondial, Ceaușescu a devenit un membru activ al Partidului Muncitoresc Român (PMR) și a avansat rapid în ierarhia politică.

În 1965, Nicolae Ceaușescu a fost ales prim-secretar al PMR și a început să-și consolideze puterea în stat. Vizitele în China și Coreea de Nord au influențat modul în care și-a perceput rolul în conducerea țării, iar după 1974, când a devenit președinte al Republicii Socialiste România, a instaurat un regim autoritar, caracterizat prin cultul personalității și politici economice și sociale draconice.

În ciuda unei imagini externe construite pe aparențe de progres economic, realitatea din interior era diferită. Economia centralizată a condus la o serie de politici ineficiente și la o profundă criză economică. Populația a suferit din cauza restricțiilor severe asupra libertăților individuale și a controlului strict al informațiilor.

Revoluția din 1989 și execuția Ceaușeștilor

Cu o lună înainte de Revoluția din 1989, Ceaușescu a anunțat cu mândrie achitarea completă a datoriei externe de către România. Cu toate acestea, această declarație nu a reușit să ascundă nemulțumirea crescândă în rândul populației. Mitingul programat pentru 21 decembrie 1989 a fost începutul sfârșitului său.

Pe 22 decembrie 1989, în urma unei revolte populare începute în Timișoara, care s-a extins în toată țara, și a unui conflict cu armata, Ceaușescu a fost înlăturat de la putere. A fost prins, judecat și executat împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989.

Nostalgicii după era comunismului

În România contemporană, există o categorie de oameni cunoscuți sub numele de nostalgici ai comunismului, care sunt melancolici după perioada regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Această nostalgie se manifestă în diferite moduri și este adesea legată de amintiri subiective despre acea perioadă.

Unii dintre nostalgici privesc în urmă cu oarecare simpatie la aspectele aparente ale vieții în comunism, cum ar fi asigurarea unui loc de muncă stabil, accesul la servicii sociale și o anumită uniformitate socială. Pentru aceștia, memoria pare să păstreze doar amintiri pozitive, ignorând sau minimalizând aspectele negative ale regimului totalitar.

În fiecare an, pe 26 ianuarie, grupuri de nostalgici se adună la mormântul lui Ceaușescu din Cimitirul Ghencea pentru a-i aduce un omagiu dictatorului.

Pentru a afla mai multe despre viața lui Nicolae Ceaușescu, detalii și informații mai puțin cunoscute, precum și mărturii ale unora care l-au cunoscut pe dictator, urmăriți documentarul „Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, disponibil exclusiv pe VOYO.

“Tovarășu’ “ dezvăluie povestea de viață a lui Nicolae Ceaușescu, ajuns de la sărăcie la putere extremă. Pe parcursul a trei episoade, documentarul surprinde narațiunea domniei sale: în prima parte începutul solitar, chinuit, marcat de singurătate, înstrăinare și închisoare; în a doua parte vedem „ciocanul rece” al pregătirii sale staliniste, care i-a permis să-și consolideze puterea acasă și să seducă superputeri din întreaga lume; la final, anii de nebunie în care Nicolae Ceaușescu strigă la o națiune a cărei populație s-a retras de furie și care se încheie cu execuția sa.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62173695
O tânără a chinuit și omorât animale pe rețelele de socializare pentru like-uri. „Este pur și simplu barbar”

O tânără care dorea să devină populară pe internet a a fost arestată în Pennsylvania după ce ar fi torturat și ucis animale în direct pe YouTube pentru a avea mai multe like-uri și abonați pe rețelele de socializare.

 

62420559
Ce s-a întâmplat când tatăl Carlei Borodi a sunat-o, după ce a fost găsită moartă pe câmp

O tânără de 26 de ani din Dej a fost găsită moartă pe un câmp, în apropiere de Cluj-Napoca, la două zile după ce a fost dată dispărută.

62420553
Un bărbat „alergic la orice” a stat 11 ore în toaletă din cauza unui miros simțit în avion. Ce i-a provocat starea de rău

Un bărbat care susține că este „alergic la orice” spune că și-a petrecut 11 ore în toaleta unui avion din cauza unui miros pe care l-a simțit în timpul zborului.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.